Casa inteligentă
Casa inteligentă
Oare vor fi în stare casele "inteligente" să rezolve probleme locative ale cetăţenilor Rusiei? Potrivit Serviciului Federal de Stat de Statistică, în primul trimestru al anului 2010, volumul construcţiilor locative în Rusia a scăzut cu 8,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009 - până la 9,6 mln. m2. Declinul a atins şi consrucţii minietajate (minus 3,4%), pe care funcţionarii oficiali acum mizează. În Fondul Locativ au remarcat că în situaţia actuală, când complexul de construcţii încă nu s-a recuperat după criză, cererea de case eficiente energetic este posibilă numai în cazul, în care pentru acestea va fi oferită o comanda de stat.
Alexandru Budarin, şef adjunct al departamentului de expertiză analitică în cadrul Fundaţiei pentru reformarea gospodăriei comunale locative:
- Adăpost de urgenţă – este una din cele mai mari provocări, cu care se confruntă Rusia modernă. A asigura repede cu metri pătraţi toţi nevoiaşii, din păcate, este extrem de dificil, în primul rând din cauza costurilor în creştere a lucrărilor de construcţie. Ce măsuri prevede statul pentru a rezolva această problemă?
- Un sprijin serios oferă regiunilor Fundaţia pentru reformarea gospodăriei comunale locative. Cu participarea mijloacelor financiare ale Fundaţiei au fost reparate sau sunt în curs de reparare capitală 89 238 de case (87% din cele declarate pentru reparaţii), conform programelor de deplasare a cetăţenilor din locuinţe avariate au fost mutaţi sau sunt în proces de deplasare 143 876 de oameni. Însă, în primul rând, mijloacele Fundaţiei nu sunt infinite. În al doilea rând, primind de la Fundaţie bani pentru a cumpăra apartamente în case cu nivelul înalt de finisare, unde a fost planificată mutarea oamenilor din locuinţe avariate, nu toţi subiecţii din Federaţia Rusă au fost capabili să valorifice aceste mijloace cu beneficii maxime. Astfel, unele regiuni au fost nevoite să întoarcă banii Fundaţiei, nereuşind să le cheltuie: nu s-au găsit constructori, dispuşi să vândă locuinţe la preţul recomandat de comisia guvernamentală şi Ministerul Dezvoltării Regionale - nu mai mult de 30 mii de ruble pentru 1 m2 .
Însă experienţa acumulată în regiuni dovedeşte: a construi mult, rapid şi totodată ieftin şi calitativ – este posibil. Soluţia a fost construcţia minietajată.
Construcţia caselor de locuit cu puţine niveluri are zeci de soluţii constructive, care sunt adaptate cu uşurinţă la materiale de construcţii locale; în plus o astfel de construcţie este, de asemenea, un teren pentru aplicarea unor tehnologii de economisire a energiei.
Aceste case sunt avantajoase nu numai pentru a construi, ci şi pentru a exploata. În acest sens, Fundaţia a dezvoltat un proiect de casă de profil clasa B (economică), din 18 apartamente, cu 3 etaje, două scări, cu consum redus de energie, care va reuni cele mai recente tehnologii de economisire a energiei. Prima prezentare a astfel de casă a avut loc la sfârşitul lunii mai 2010 în oraşul Kazan. Este de remarcat faptul că, casa a fost construita într-un timp record - o lună, şi în timpul construcţiei sale au fost folosite numai materiale autohtone.
În baza planificării casei, dezvoltate de Fundaţie - ideea casei de locuit cu panouri mari. Proiectul prevede soluţii originale pentru instalarea sistemului de încălzire, ventilaţiei, faţadei, acest lucru va permite de a minimiza costurile de exploatare ale casei.
Se planifică dotarea casei cu pompe de căldură, care permit utilizarea căldurii termice joase a solului pentru încălzirea încăperilor. Recuperarea căldurii din aer evacuat va permite să se folosească această căldură pentru încălzirea localurilor. Pe acoperiş vor fi montate panouri solare. Energia electrică pentru iluminarea spaţiilor comune va fi furnizată de către sistemul fotovoltaic. Producerea energiei electrice din panouri solare este nu mai puţin de 85% din energia electrică, consumată de sistemul de iluminat în încăperile comune. Datorită soluţiilor arhitecturale vom reuşi să economisim până la 20% din pierderi de caldură prin pereţii exteriori. În total, tote know how vor salva până la 70% din energie.
- În calculul costului unui metru pătrat al casei "inteligente" a Fundaţiei reiesă din suma de 30 mii de ruble pentru 1 m2. Cu toate acestea, deoarece la construcţii sunt folosite tehnologii scumpe, preţul final al locuinţei eficiente energetic poate fi chiar mai mare: 40 mii de ruble pentru 1m2. În orice caz, scopul final al construcţiei unei astfel de case - o economie semnificativă în exploatarea ei şi, respectiv, a portmoneurilor consumatorilor.
Sursa cu link pe energypolis.ru