ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Casa pentru deşeuri



Casa pentru deşeuri

 

 

Organizaţia News Outdoor şi Groupul ADV efectuează o nouă campanie consacrată problemelor ecologice în cadrul proiectului social "Vse Ravno?!". Conceptul creativ al campaniei sociale pentru a proteja mediului înconjurător de deşeuri, cu sloganul "Deşeuri au casă” este dezvoltat şi creat de AMC Znamenka.

Scopul campaniei - sprijinul activităţii sociale şi cultivarea responsabilităţii, educaţia concepţiei ecologice despre lume, a respectului şi dragostei pentru mediul natural şi locurile de reşedinţă.

 

Casa pentru deşeuri

Casa pentru deşeuri

Casa pentru deşeuri

Casa pentru deşeuri

 

Tema ecologiei şi protecţiei mediului înconjurător este foarte importantă pentru Rusia. Astfel, conform sondajelor de cercetare, efectuate în 2010,  cu fiecare an evaluarea condiţiilor ecologice pare a fi mult mai negativă: din 2005, proporţia celor care consideră mediul înconjurător în reşedinţa lor dezavantajos sau chiar catastrofal a crescut de la 55 până la 64%. În vara anului 2010 deşeurile abandonate de multe au devenit cauza apariţiei incendiilor naturale, care au distrus nu numai mii de hectare de pădure, dar, de asemenea, au ars sate întregi.

 

 

Sursa: zelife.ru

 

ABONAȚI-VĂ
Joi, 10 noiembrie 2011 12:31
Vizualizări: 2454

Citiţi de asemenea

Haideți să ne amintim programa școlară, să zicem, de literatură. Și să începem, de exemplu, cu clasicii. Ce studiem la ș...
194
La Detail Garage oferim o gamă completă de servicii de detailing auto, pentru ca mașina dvs. să arate mereu ca nouă și s...
287
Deși toamna este în plină desfășurare, la XOstudio FLOWERS am început deja să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de i...
423
Astăzi dorim să vă prezentăm o băutură naturală de casă, care este excelentă pentru organismul dumneavoastră. Dacă beți ...
468