Căsuța noastră din deal. Acoperișul și pereții

Procesul de construcție al casei s-a dovedit a fi unul de anduranță, făcându-ne să ne simțim tot timpul ca și cum alergăm din toate puterile însă nu mai atingem finish-ul. Și nu numai fizic, deși ni s-a arătat că suntem capabili de mult mai multe decât ne-am închipuit, dar cel mai important mental. Am experimentat răbdarea de atât de multe ori încât până nu ne-am învățat lecția și nu am înțeles ceea ce trebuia să înțelegem, experiențele s-au tot repetat. Nici acum nu am învățat perfect, însă suntem pe drumul înțelegerii.

În timp ce eram preocupați constant de casă, unde trebuie să vină bârnele, cum trebuie îmbinate, câte lemne mai avem nevoie, cum trebuie să arate scările, ce unghi să dăm la acoperiș, ce înălțime să fie pereții la mansardă etc., toate combinate cu îngrijorarea permanentă dacă se mai opresc ploile sau nu, viața ne-a mai dat o provocare. Ne-a provocat iarăși să învățăm ceva ce am refuzat să învățăm până atunci. Și cum era de așteptat, era vorba despre ceva care cu toții avem probleme, iertarea. Într-un mod bizar lecția a venit atunci când ne-am trezit într-un conflict aprins cu persoanele pe care le consideram prietenii noștri, aceleași persoane despre care noi credeam că și-au depășit nevoile instinctuale de a-și exprima violent stările interioare conflictuale.

Pentru noi este foarte important să punem accentul pe sinceritate într-o relație. Dacă nu suntem sinceri unii cu alții, atunci de ce mai vorbim unii cu alții? De ce ne mai obosim să deschidem gurile dacă acestea scapă numai minciuni și invenții? În decursul anilor, am deprins această calitate, a adevărului, și de obicei, și eu și Alex ne dăm seama cu ușurință când suntem mințiți sau ni se ascunde un lucru. Însă există și profesioniști, mincinoșii patologici, care mint atât de bine încât reușesc să se mintă pe ei înșiși și sfârșesc în a se încurca în propriile lor minciuni. Din partea noastră, nu este nicio problemă dacă cineva dorește să mintă, însă o relație, indiferent de natura acesteia, nu se poate baza pe minciuni. Astfel că am încetat de foarte mult timp să mai judecăm și îi lăsăm pe ceilalți să ne mintă în continuare, dacă acest lucru îi face fericiți. Totuși, după ce te conectezi cu un om și rămâi cu impresia că aveți atât de multe în comun, îl ajuți în problemele cu care au venit la tine, este dificil când îl vezi în starea lui cea mai proastă, atunci când scoate la iveală adevăratele intenții și rămâi surprins cum de nu te-ai prins de dinainte. Și atunci începe marea dilemă: ce faci în continuare? Cum absorbi astfel de sentimente? În fine, scurtând povestea, săptămâni la rând ne-am întrebat de ce. De ce ne-au dezamăgit atât de mult oamenii aceștia? De ce ne-au atras în conflictele lor interioare? De ce să-i iertăm? De ce nu ne putem accepta unii pe alții așa cum suntem? Cu cât ne puneam mai multe întrebări cu atât ne afundam mai mult în deznădejde.

După luni de zile de răscoliri interioare am aflat răspunsurile. Ele erau în noi, însă supărarea și dezamăgirea le ascundeau în spatele lor. Odată ce sentimentele acestea s-au diminuat, a început să se întrevadă adevărul despre ceea ce s-a întâmplat, și deși nu mai conta trecutul, am înțeles că oamenii sunt conduși ori de frica ori de iubire. Când lasă frica să îi acopere, fac tot felul de nebunii care nu-i caracterizează și care îi rănesc pe cei din jurul lor. Știm acum acest lucru, fiindcă și noi am fost în locul acela întunecat, și nu este o experiență pe care ne-am dori să o repetăm. Însă, atunci când oamenii se lasă ghidați de iubire, atunci fac alte nebunii, însă acestea nu rănesc oamenii, ci îi vindecă.

După ce am trecut prin nebunelile acestora, ura nejustificată și resentimentele lor, am decis că este momentul să trecem mai departe și să încetăm întrebările. Pentru ca noi să fim pace, trebuie să experimentăm conflictele, și doar atunci vom descoperi pacea noastră interioară.

Ceea ce ne-a mai servit ca lecție de viață, este că în spatele unor fețe drăguțe, amabile și aparent bine-voitoare se pot ascunde niște persoane foarte rănite, care s-au transformat în monștri ca să se protejeze de alți oameni. Aceștia probabil au trăit experiențe traumatizante sau pur și simplu au decis la un moment dat că astfel le este mai bine. De obicei, lupta care se duce în interiorul lor, este una care numai ei o pot duce, și de aceea astfel de persoane trebuie ca mai întâi să se ajute singure și apoi să caute sprijin în altă parte.

Înțelegând acum ce s-a întâmplat, le mulțumim acelor persoane, pentru că ne-au dat o lecție de viață. Și noi am învățat-o. Și îi respectăm în toată divinitatea lor.

Între timp….următoarea etapă la casă a fost acoperișul. Acesta a necesitat foarte multă răbdare și îndemânare. Mai întâi a fost bătută astereala (sau scândura) acoperișului. După o ultimă priveliște de la mansarda fără acoperiș, aceasta a fost închisă complet. Astereala am acoperit-o cu folie anti-condens și apoi au urmat lațurile să fie bătute în cuie pe orizontală și pe verticală. Scopul lor este să țină ondulina (cum i se spune local) sau Guttanit. Ca și culori am avut de ales între un maro, un roșu și un verde. Cum era de așteptat, am ales verdele pentru că este o nuanță foarte frumoasă, un verde-gri, care se potrivește și cu culoarea naturală a casei și cu peisajul. Ondulina se fixează cu niște șuruburi speciale (auto-forante) direct pe lațuri. Dimensiunile unei plăci sunt de 210cmx90cm. Ea este ca un fel de carton gumat însă foarte greu și foarte rezistent. După ce am instaurat trend-ul cu ondulina, mulți dintre localnici (și nu numai) au ales aceste plăci pentru acoperișuri de garaje, șoproane și case. Când s-a gătat acoperișul (vorbă locală = a termina acoperișul), cândva pe la începutul lunii septembrie, în plin sezon ”musonic”, am decis că ar fi bine ca o perioadă de 3 săptămâni să se odihnească lemnul casei. Este necesar ca cel puțin o lună să se așeze bine lemnele și să se usuce, înainte de a începe lucrul la pereți.

În aceste 3 săptămâni, am montat o parte din geamuri (3 la parter și unul la mansardă) și uși (2 la parter), rămânând ca celelalte să fie montate pe parcursul lucrării. În total avem 6 geamuri la parter + 4 geamuri la mansardă + 2 uși la parter. Toate geamurile și ușile sunt din geam termopan cu tâmplărie de pvc.

Pe la sfârșitul lunii septembrie, tot în plin sezon ”musonic” începeam lucrul la pereți. Înainte de a ridica pereții, am montat folie anti-condens de jur împrejurul casei atât cât s-a putut. Unde nu s-a ajuns, am pus pe dinăuntru după ce am pus pereții exteriori și înainte de izolație. Aceștia sunt compuși din scândură de 2cm rindeluită cu canturi. Scândurile vin una peste alta, canturile permițându-le acest lucru. Bineînțeles că plouând aproape non-stop multe scânduri s-au murdărit, și din păcate la multe noroiul a intrat în profunzime. Însă, noi suntem încântați fiindcă a prins un aspect mai natural casa. Încet-încet am trecut la lăcuitul exterior care a durat destul de mult, mai ales în zonele unde casa are peste 5 metri înălțime. Norocul nostru că Alex nu are rău de înălțime și are și puțin sânge de acrobat în el. Am avut noroc și că se răriseră ploile și a avut timp casa să se usuce.

Sursa: valeacurcubeului.com