Ce este un sat?

Aer curat, apă din izvor, hrană naturală, casă sigură, muncă fizică, frumusețea naturii, relații sănătoase între oameni, posibilitatea de a câștiga prin meșteșug, asumându-ți responsabilitatea pentru ceea ce faci și bucurându-te de roadele muncii tale.

În viața de la țară nu există intrigă, șiretlic, înșelătorie, înșelăciune sau ipocrizie. Totul este deschis și transparent.

Dacă nu tai lemne, îngheți; dacă nu lucrezi în grădină, mori de foame. Și cel mai important, nu ai pe cine să arunci responsabilitatea și este greu să găsești pe cineva care să facă totul în locul tău.

Oamenii sunt diferiți. Și au diferite nevoi și posibilități. Satele și orașele sunt diferite, iar o iluzie periculoasă este să crezi că sătenii sunt în mod automat mai buni.

Pasinile umane există atât în oraș, cât și în sat, dar în ultimul loc, cu toate prostiile personale, te lovești mai repede de tine însuți.

Și aici, ori accepți, ori pleci... în oraș, unde sperii să te ascunzi, să te dizolvi, să te integrezi și să uiți.

Iar orașele cresc, se extind, devin megalopoluri. În ele, încă există mulți oameni cu adevărat puternici și frumoși, care, în ciuda logicii megalopolului și a mecanismului său de stoarcere a vieții pentru bani, îi umanizează pe cei din jur. Dar ce eforturi uriașe trebuie să depună pentru asta!

Megalopolurile au o logică proprie. Au fost create ca concentratoare ale unei forțe de muncă uriașe pentru industrie. Industrializarea a cerut zeci și sute de vieți umane pentru a lucra în gigantii industriali. Și oamenii aceia trebuiau să trăiască lângă producție, trăind conform ritmului și obiectivelor acesteia. Astăzi, industrializarea se schimbă calitativ, fiind scoasă din orașe. Acolo unde lucrau zeci de mii de oameni, acum sunt necesari doar câțiva sute. Oamenii sunt înlocuiți de automate și roboți.

Megalopolurile nu încetează să crească, iar această creștere nu mai depinde de mijloacele de producție și de producție în sine. Megalopolul a învățat să stoarcă renta din oameni. Pentru dreptul de a trăi și a avea un loc în oraș, omul își asumă voluntar obligațiile datoriilor ipotecare față de bănci și plata impozitului pe proprietate față de stat. Impozitele și datoriile sunt vârful aisbergului, iar în fundația sa sunt numeroase taxe: pentru educație, sănătate, amenzi, penalități și confiscări. Și cel mai mare sarcină este în standardele “succesului”, “nivelurilor” de trai, “dress-code”-urilor și normelor de “bună-cuviință” impuse de sub-cultura urbană, către care locuitorul orașului este obligat să aspire, ca și cum în realizarea sa ar exista bucuria vieții și sensul existenței sale.

Sunt impozite, taxe, amenzi și în sat? Sunt. Sunt prostii și interdicții care împiedică dezvoltarea? Sunt. Dar satul nu este orașul, în care omul este presat de frica de a nu avea bani pentru produse alimentare. Aici nu există “presiunea” prestigiului și dependența vieții de dispozițiile șefilor.

În sat poți fi diferit de ceilalți, poți fi tu însuți. Și, cel mai important, ești stăpânul propriului tău timp.

Oamenii din oraș se luptă și caută o ieșire, dar nu mulți o găsesc. Împiedică sistemul de valori impus de megalopol. Mulți cetățeni sunt convinși că nu vor supraviețui fără lucrurile obișnuite, conceptele, relațiile și obiceiurile legate de munca lor zilnică, în urma cărora primesc bani pentru care cumpără apă curată, puțină hrană, căldură și posibilitatea de a-și educa copiii pentru a supraviețui în atmosfera toxică a megalopolului.

Oamenii au fost amăgiți de atracția vieții (dacă nu acum, atunci mai târziu, dacă nu lor, atunci copiilor lor) într-un viitor strălucitor fără muncă zilnică. Au fost atrași de imagini strălucitoare ale succesului, gloriei, oportunităților, fiind împinși către concentratoarele de muncă grea în lumea industrială. Și le-a fost extrasa timpul vieții și toate puterile pentru productivitate, capitalizare, eficiență și pentru prezentarea unei imagini frumoase în fața unei mici grupe de oameni cu putere și bani.

Fără Dumnezeu, omul se pleacă în orice direcție ca un trestie. Este credul oricui îi promite și îl atrage. El este slab și se teme să recunoască asta și, prin urmare, își justifică existența jalnică și incapacitatea de