Cea mai bună practică spirituală (Dan Millman – „Calea ostașului pașnic”)

Odată cineva mi-a scris: „Vreau să acord mai mult timp dezvoltării spirituale, dar înțelegi – soția, copiii, serviciul …”. El probabil încă nu a înțeles că soția, copiii și serviciul sînt practica spirituală, cu mult mai grea și mai benefică după rezultate, decît meditația pe vîrfurile înzăpezite ale munților Himalaya. Eu știu despre ce vorbesc, pentru că am trecut și una, și alta.

Grijile cotidiene sînt cea mai bună școală spirituală. Pe măsură ce imaginea voastră se reflectă tot mai clar în oglinda cotidianului, vă cunoașteți mai bine și vă acceptați așa cum sînteți. Învățînd din consecințele firești ale faptelor – căpătați înțelepciunea, atît de necesară pe calea creșterii personale și spirituale.

Practica spirituală începe pe pămînt, nu în ceruri.

Această idee mi-a venit în cap odată dimineața, cu o pătrime de veac în urmă, cînd eu meditam în liniște. Atunci a venit fiica mea de trei ani și m-a tras de pantaloni, cerînd atenție. Eu am șoptit printre dinți: „Lasă-mă în pace, eu meditez!”. Și atunci am înțeles că am scăpat cel mai important moment din practica mea spirituală: să-mi cuprind fiica în acel moment era cu mult mai important decît să repet mantra.

Cînd oamenii își pun întrebări abstracte despre timp, spațiu sau reincarnare, eu îi întreb mereu, cum stau cu gimnastica, cu dieta sănătoasă, cu somnul și bunătatea față de alții.