Ceai fermentat din frunzele copacilor şi plantelor din grădină

Mulţi iubesc să prepare ceai din frunze proaspete de coacăză neagră, zmeură, vişin … Îşi fac şi rezerve pentru iarnă… Dar ceaiul din frunze uscate nu e atît de gustos şi sromat precum cel din frunze proaspete. Fermentarea frunzeor însă permite nu doar păstrarea gustului, aromei şi culorii ceaiului, dar şi îl face mai intens decît cel din frunze proaspete. În procesul de fermentare substanţele insolubile din frunze se transformă în substanţe solubile şi uşor asimilabile. Pentru lansarea procesului de fermentare trbeuie distrusă strustuca frunzei pînă la eliminarea sucului (răsucirea frunzelor în palm, zdrobirea în maşina de tocat sau prin congelare). În rezultat, frunzele se oxidează şi înceăe procesul de fermentare, similar cu cel al fermentării aluatului pentru pîine. Bacteriile ce se află în abundenţă pe suprafaţa frunzelor şi în aer, contribuie la procesul de fermentare. Peste un anumit timp are loc schimbarea culorii şi mirosului masei fementate. „Fixînd” cel mai puternic miros, plasăm ceaiul la uscat.

Ei fermentez frunze de vişine, mere, pere, zmeură, căpşune, coacăz negru, scoruş, arţar, alune, lăstari de pin, mentă şi melisă. Aceste ceaiuri sînt foarte gustoase, aromate şi frumoase. Şi folositoare.

Toate plantele le-am împărţit în grupe, în fiecare dintre care au fost colectate plante ce au un comportament similar în procesul de preparare a ceaiului.

1. Frunzele de vişine, mere, pere, căpşune, scoruş negru, arţar, alun le-am plasat într-un grup, deoarece ele se prelucrează uşor în maşina de tocat.

Principiul de colectare a fruntelor acestor plante (în afară de căpşune) e următorul. Cu o mînă ţinem creanga la bază, iar cu alta tragem frunzele spre sine. În rezultat, avem o mînă de frunze. Ne străduim să nu folim copacul.

Ceaiul din frunze de căpşune îl pregătesc după culegerea roadei, cînd prelucrez parcelele.

Frunzele pentru ceai pot fi colectate pe parcursul întregului sezon. Primăvara ele sînt fine, se fermentează mai uşor. Se obţine un ceai fin, cu o aromă fină. Toamna, frunzele sînt mai aspre, se răsucesc mai greu şi se fermentează mai lung.

Înainte de fermentare, frunzele colectate le usuc. Pentru asta, le împrăştii la umbră pe o pînză de bumbac sau in în straturi de 3-5 cm. Le ţin 4-8 ore pînă ele se înmoaie.

Pentu fermentarea ulterioară a tuturor acestor plante le dau prin maşina de tocat, deoarece astfel se obţin mai bine granulele. În final, obţin un ceai granulat.

Masa obţinută o presez puţin.

Vasul cu granule îl acopăr cu un şerveţel umed din bumbac sau in, pentru ca granulele să nu se usuce şi îl pun la fermentare la temperatura de 25-27 C. Periodic, verific dacă stofa nu s-a uscat. Dacă da, o ud din nou.

Dacă în încăpere e uscar, eu acoper vasul nu doar cu un tifon, dar şi cu capat, lăsînd un spaţiu mic pentru aer.

Fermentarea frunzelor are loc timp de 6-8 ore, în funcţie de temperatură. Mirosul masei în timpul fermentaţiei nu se schimbă cardinal, el pur şi simplu se amplifică şi capătă note interesante – fiecare plantă are aromele sale. Este importatn de a fixa cel mai puternic miros. Acest moment va fi un semnal pentru finalizarea fermentării. În continuare, mirosul va fi mai slab, iar ceaiul poate avea o aromă mai slabă.

Aceste ceaiuri le usuc în cuptor la temperatura de 100 C timp de 1-1,5 ore, apoi la 50-80 C. Periodic, amestec cu o lingură din lemn. E important să nu scăpăm momentul finalului, altfel ceaiul îşi poate pierde aroma.