Cei mai periculoşi locuitori ai Mediteranei
Cei mai periculoşi locuitori ai Mediteranei
Istoriceşte printre creaturile marine sunt o mulţme de cele mortale pentru fiinţe umane. Însă, omul a creat monştri la care nu poate rezista nici un fel de "monstru" maritim.
Postere pe panouri publicitare de la Infographic sunt create pentru reprezentarea grafică a informaţiilor statistice, iar informaţiile acestui site creativ, sunt atât de reuşite, că, de obicei, nu necesită o privire repetată pentru a înţelege ceea despre ce este vorba. Posterul prezentat şi tradus de noi este o rară excepţie din această regulă. Această placardă ecologică produce o impresie dublă.
La prima, scurta vedere apare un sentiment că te uiţi la o imagine cu desenele vietăţilor marine, dar la o vizionare mai atentă se clarifică faptul, că originea lor nu este deloc organică.
În opinia mea, posterul îndeplineşte perfect misiunea lui: demonstrează impactul deşeurilor, aruncate zilnic în mare în urma activităţilor umane. Şi dacă nu ne putem abţine de producerea nesfârşită a gunoiului, este în puterea noastră să controlăm "destinul" lui. Şi este foarte dorit ca istoria gunoiului nostru să nu să se răsfrîngă asupra vieţii ecosistemelor marine.
Sticle de plastic, baterii, conserve, pungi de hârtie şi de plastic şi ambalaje, sticle şi dopuri, mucuri de tigări şi prezervative, sticlă - aceasta nu este o listă completă a componentelor nedorite din viaţa marină, pe care suntem în putere să o controlăm. Doar nu este o scurgere de petrol din Golful Mexic. A arunca mucul de ţigară sau o sticlă de bere la un coş de gunoi, cred că ar putea chiar şi o persoană cu dizabilităţi mintale.
Şi, deşi afişul este numit "cei mai periculoşi locuitori din Marea Mediterană", el se referă la oceanele din întreaga lume, în care se aruncă anual până la 8 milioane de tone de deşeuri necontrolate.