ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Cel mai mare pod solar se află în Londra




 

Podul solar Blackfrias se întinde peste râul Tamisa, asigurând o cale de transport pentru mii de navetişti din sudul Londrei. Podul încorporează şi o staţie de tren electric. Construcţia a fost ridicată în cinci ani şi este acoperită cu 4.400 de panouri fotovoltaice, care vor contribui la reducerea emisiilor de carbon cu 511 tone pe an.

Trenurile electice sunt deja cele mai “verzi” mijloace de transport, iar alimentarea staţiei de tren şi a clădirilor auxiliare, care se găsesc pe acest pod, cu energia produsă de panourile fotovoltaice, va oferi pasagerilor o expreriență de călătorie cu adevărat sustenabilă”, a declarat David Statham, managing director al First Capital Connect, compania care se ocupă de transportul cu trenul electric.

În afară de faptul că podul asigură energia electrică pentru staţia de tren, Blackfriars a devenit  şi un simbol al noii Londre, un oraş sustenabil.

Panourile fotovoltaice care pot fi admirate de pe ambele maluri ale Tamisei, îi îndeamnă, atât pe turişti, cât şi pe localnici, să se aplece mai mult asupra problemei energieilor regenerabile.

ABONAȚI-VĂ
Sâmbătă, 19 aprilie 2014 12:38
Vizualizări: 1816

Citiţi de asemenea

Celebrul medic olandez Cornelius Moerman, care și-a dedicat decenii întregi studiului și tratării cancerului (a decedat ...
200
Mulți grădinari au încercat să înrădăcineze butași în apă. La prima vedere — metoda pare simplă și comodă. Dar succesul ...
128
Astronomii de la Academia Chineză de Științe din Nanjing au descoperit un fenomen neobișnuit în inima galaxiei noastre —...
263
O motocicletă nu este doar un mijloc de transport, ci și un hobby pentru mulți pasionați de viteză. Cu toate acestea, ac...
356