Cercetarea sărăciei

În copilărie, la o colegă de clasă acasă iubeam mult să sărim pe canapea - până nu ne vedeau adulții. Ne plăceau arcurile, care uneori se vedeau destul de aproape de suprafață, praful ce zbura la fiecare săritură. Când după douăzeci de ani am vizitat prietena mea din copilărie, cu oroare am văzut în colțul camerei aceeași canapea, pe care săream cândva.

Canapeaua nu s-a schimbat prea mult, dar am rămas șocată de sărăcia și de condițiile mizerabile ale încăperii. Am numărat în gând cât ar putea costa o canapea nouă, scaune și oglinda nouă, în locul celor vechi, sparte și stricate. În timp ce discutam, îmi imaginam cum dau cu var podul și schimb tapetele. Simțeam o dorință mare de a arunca gunoiul care era prin toate colțurile. "Și ce dacă ei stau rău cu banii?" - m-am gândit ...dar rațiunea mi-a răspuns: "Cum crezi, de ce sărăcia este întotdeauna vecină cu mizeria?" Vă pun aceeași întrebare. Mizeria nu este o manifestare a lipsei de bani, ci a mentalității corespunzătoare. Da, sărăcia se află într-un cap nespălat.

În liceu am avut o profesoară de literatură - Tamara G., cu o minte extraordinară, o femeie foarte perspicace. Odată la lecție a rostit o frază, pe care am memorizat-o pentru toată viața. Cineva a întrebat-o ce înseamnă filistinismul, și ea a răspuns: "Filistinismul înseamnă a bea dintr-o cană veche, atunci când cea nouă stă în dulap". Cine trăiește cu așteptarea viitorului, nici o dată nu-l vede. Și apoi mi-am dat seama: e rușine să fii mizerabil, e rușine să fii murdar.

Cunosc o femeie care timp de douăzeci de ani a adunat bani pentru a cumpăra o casă la țară. Ea creștea două fiici singură. Fetele trăiau în sărăcie, mâncau doar terci din cereale, cea mai mare dintre ele îmi povestea cum îi era rușine să iasă în curte în pantaloni vechi de catifea cu genunchii peteciți. Fata creștea, și în fiecare an magic îi creșteau și pantalonii. Centimetru cu centimetru se desfășura țesatura de jos. Cu aceiași bani poți arăta decent sau ca un cerșetor. Când în cele din urmă mama lor a cumpărat casa dorită, cele două fiici nu aveau nici un interes față de aceasta, dar la nesfârșit reproșau mamei că ea nu le-a învățat ce înseamnă a fi femeie. Erau obișnuite să vadă numai sărăcie peste tot, și în cele de urmă, mai târziu, fiind adulte, se temeau să cheltuie bani pe ei înșiși. De fiecare dată, când cumpărau lucruri noi, se simțeau prost. Acest fenomen poate fi definit prin două cuvinte: sărăcie genetică, care deja a întrat în sânge.

Copiii care văd mizeria în jur, subconștient se programează la sărăcie. Deja în adolescență ei încep să simtă daunele acesteia. Anton Cehov a menționat că pereții și coridoarele murdare afectează grav capacitatea elevului de a învăța. Murdăria și mizeria inhibă omul, și deprins cu acest mediu familiar, el nu va avea succes în viață. Ați putea să-mi argumentați că ura față de mizerie încurajează unii oameni să crească și să facă bani, dar pot să vă spun că mult mai mulți oameni lasă capul în jos sub povara intolerabilă a sărăciei. Îmi place fraza: ”Prosperitatea este o stare de spirit”, dar și mizeria, de asemenea, este o stare de spirit.