Chișinăul sacru. Orașul subteran și misterele tainice

Chișinăul nostru , desigur, estre un oraș vechi, cu o istorie bogată. Cunoaștem multe despre el din lucrările istoricilor, etnografilor, culturologilor. Multe încă urmează să le descoperim și să le înțelegem, că le conștientizăm.

Chișinăul a fost întemeiat în secolul cincisprezece, deși există informații arheologice, că pe acest loc au existat așezări mult mai devreme. Săpăturile arheologice ne-au permis să stabilim, că aici au existat situri în epoca paleoliticului (a.38 – 8 î.e.n.). Apoi aici au fost descoperite așezări timpurii din secolul de fier (a.10-8 mii î.e.n.). Încă în timpurile sovietice arheologii au descoperit așezări ce țin de cultura Cerneakhov (sec.3-4 ) , comori cu monede romane din sec.4, așezări slave (sec.8-9), așezări din epoca Hoardei de Aur din sec. 14.

După care așezarea pe locul Chișinăului este pomenită în cronicile moldovenești din a. 1436 . Acolo se spune că această așezare face parte din moșia logofătului Vancea. « În apropiere de Bîc, de ceea parte, pe valea ce cade în fața Akbașev Keșenev, la izvorul unde este seliștea tătărască, sub pădure »- se spune într-un document moldovenesc medieval. Însă sursele contemporane indică anul 1466 ca dată a întemeierii Chișinăului. Anume cu acest an este datat actul prin care domnitorul moldovean Ștefan Cel Mare îi transmitea unchiului său, boierul Vlaicu Pîrcălab, cu drept de proprietate satul Chișinău, cu mențiunea că acest teritoriu se află ”la seliștea Chișinău, la izvorul Albișoara”.

Unii cercetători susțin că toponimul ”Chișinău” provine din cumano-tătărescul «keșeneu», care înseamnă «necropolă», «loc de veci».

Dar există și un alt punct de vedere, cum că în moldoveneasca veche Keșeneu însemna «izvor». Irina Lvovna Kantacuzino, una dintre ultimele reprezentante ale vechiului neam al Cantacuzinilor, îi povestea autorului acestui material că soțul ei, care era prieten cu Crupenschii ( un neam de aristocrați ruși originari din Moldova – n.r..) și intra împreună cu el în cercul paramasonic închis, i-a spus că Chișinău înseamnă «un chișlac nou pentru oi » și deci ține de vechile tradiții ale zeului dobitoacelor, chipul căruia îl vedem pe vechea stemă moldovenească.

Misterioasele catacombe

Așa dar, la noi în Moldova anul 1466 este considerat anul întemeierii orașului. De atunci își numără orașul nostru anii, nu și genealogia. Căci există în istoria orașului Chișinău un moment interesant. Anume lui îi vom consacra articolul de față.

Și anume: pe teritoriul orașului nostru au fost descoperite niște catacombe subterane. Multă lume le descrie ca pe niște beciuri. Deși, de facto, ele nu-s beciuri. Eu m-am născut la Chișinău și am locuit mult timp în partea de jos a orașului. Cred că cunosc perfect vechile beciuri chișinăuiene. Și în casa mea era unul. Era amplasat pe strada Ismail, 81, pe timpul românilor – Averescu,69. Noi pe atunci spuneam ”Ismail colț cu Iachir ”, înainte de revoluție strada se numea Voznesenscaia, azi – Grigore Ureche.

Casa noastră avea un asemenea beci enorm. Înainte de război acesta era închiriat de diverse magazine, acolo se păstrau butoaie cu bere, vin, produse din carne, etc. Atunci, înainte de război, str.Ismail încă nu era electrificată și nu existau instalații frigorifice. De aceea în beciuri își păstrau marfa mulți negustori moldoveni, ruși, evrei. În anii războiului, bunica și bunelul meu îi salvau acolo pe vecinii evrei.

Ulterior beciul s-a deteriorat, deoarece bunelul a fost nevoit să sape acolo un izvor pentru a-i salva pe evreii goniți de fasciști. Fără apă, se știe, nu există viață. Beciul avea vre-o 10 metri într-o parte și vre-o cinci în cealaltă. Ei bine, coridorul lung zidit cu piatră albă, la al zecelea metru era înfundat, și înfundat temeinic. La începutul sec.XX străbunii mei cumpăraseră această casă de la un om, care o cumpărase și el de la un turc. Ei bine, acel turc spunea că a înfundat beciul deoarece mai departe urma un tunel lung enorm, zidit deja cu altă piatră, care ducea spre partea de sus a orașului, cel puțin la strada Mitropolit Varlaam (în acei ani - Șmidt). Cine și pentru ce a construit toate acestea turcul nu știa. Casa o cumpărase și el de la cineva, cu tot cu beci. Și tunelurile la fel existau. Apropo, zidite cu altfel de piatră, mai veche – cărămidă roșie. Este un moment important.

În timp ce se construia strada Albișoara, pe care noi o numeam Naberejnaia, muncitorii au descoperit multe intrări în asemenea tuneluri. Noi, ca orișice copii, organizam expediții prin ele. Cu lanterne, în cizme de cauciuc și scurte de toamnă. Tunelurile prin care mergeam nu se mai terminau, și noi ne întorceam înapoi, căci ne era frică să mai înaintăm. Toate tunelurile, la intrare, erau inundate, însă pe măsură ce urcau în sus apa se termina, nu și tainele. Pentru mine ele așa și au rămas taine, deși s-au scurs de atunci aproape 40 de ani.

Complotul tăcerii?

Anii nu au schimbat situația. Nici atunci, nici azi nimeni nu cercetează acest Chișinău subteran. Iar el este foarte vechi, căci este amplasat în partea veche turcească, de jos, a orașului. În partea de sus, numită altă dată Mahalaua rusească (de unde și termenul Mahala), construită în timpul țarului Nicolai I, nu există asemenea tuneluri. Există beciuri de 3-4 metri, catacombe sau tuneluri – nu.

Înainte de revoluție, în perioada interbelică și postbelică, mulți locuitori ai părții de jos a orașului foloseau aceste catacombe pe post de beciuri. Eu aveam mulți prieteni pe str. Ogorodnaia, în apropierea străzii Iachir, azi – Ureche, pe strada Salgannaia, care nu mai există. Multe case lor aveau asemenea beciuri. Însă utilizate erau spațiile de 2 -3 -4 metri, cealaltă parte, care ducea nu se știe unde, era înfundată cu ziduri de piatră sau cărămidă.

Dar, în timp ce se construia strada Naberejnaia, totul a fost distrus și s-au descoperit tuneluri mai lungi. Noi, copiii, eram entuziasmați. Aceste circumstanțe mă entuziasmează și azi. Este un sentiment de taină, mister, ceva enigmatic din viața Chișinăului antic, necunoscut nouă.

În acest context, apare întrebarea: de ce nimeni nu cercetează aceste tuneluri, acest Chișinău subteran vechi? De ce în anul curent, în timp ce se repara strada Albișoara și din nou au fost deschise aceste beciuri, nimeni nu le-a cercetat? Și de ce și atunci, mulți ani în urmă, aceste tuneluri au fost îngrădite grabnic de privirile orășenilor curioși? De ce?

Un alt moment important . Există informații că în anii în care Chișinăul intra în componența României, exista o hartă a Chișinăului subteran, care după război a dispărut fără urmă. Despre ce vorbește aceasta? Oare nu despre aceea, că cineva controlează complotul tăcerii privind catacombele chișinăuiene și că existența lor joacă un rol important în istoria orașului nostru?

Să mai aducem un citat. «Noi am mai încercat să cercetăm aceste tuneluri, dar fără succes, — comentează Victor Sava, directorul muzeului de etnografie din Chișinău. — Toate actele și schemele pasajelor subterane mai poartă încă parafa ”Confidențial”. Putem presupune, că în vechime ele erau folosite ca beciuri, apoi hoții și alte elemente criminale au pus ochii pe ele, după care la puterea sovietică ele au trecut sub jurisdicția NCVD-ului ».

Eu cred că stimatul director al muzeului greșește. Eu am văzut aceste beciuri: ele nu au fost utilizate de careva instituții. Nici de cele țariste, nici de cele românești, nici de cele sovietice. Subteranele au o taină, ce are alte rădăcini. Care anume?

Poate, pe locul Chișinăului a existat un alt oraș, și mai vechi. Ulterior uitat total. În timpurile tătare și turce în localitatea Akbașev Keșenev au început să se stabilească țăranii din județul Lăpușna, a început să crească un orășel pe care turcii l-au incendiat de mai multe ori, și oamenii care locuiau aici au uitat această istorie.

Orășelul creștea, și în a. 1812 a devenit capitala regiunii autonome, apoi a guberniei Basarabia, însă și în principatul Moldovei, și sub domnia turcească, și pe timpul imperiului rus tunelurile și catacombele deja existau. Ne-o mărturisesc legendele și miturile Chișinăului pre-revoluționar, pe care eu în copilărie le-am auzit adesea de la băștinași. Plus la toate, aceste legende stranii le-am auzit de la străbunica mea Ana Rafailovna Gadzețcaia, iar ea – de la unchiul și educatorul ei Zaharii Semionovici Poleanschii.

Pe ruinele unui castel antic

Un alt moment important – Biserica Măzărache și colina pe care se înalță aceasta. Biserica Măzărache (Biserica Acoperămîntul Maicii Domnului) — un locaș al eparhiei Chișinăului și a întregii Moldove a Bisericii ortodoxe ruse de rit vechi. Monument de arhitectură din sec. XVIII. Cea mai veche structură arhitecturală din Chișinău. Se numește așa în cinstea lui Vasile Măzărache, ofițer militar și trezorier, care a jertfit mijloacele pentru edificarea ei.

Ce putem spune despre biserică și despre locul în care ea a fost ridicată? Unu – că este centrul istoric al orașului. Doi – că este foarte interesantă biserica în sine, care se află, cum am mai spus, în subordinea vechii Biserici ortodoxe a Mitropoliei Moscovei, adică aparține creștinilor de rit vechi, care au locuit în Moldova mai bine de trei sute de ani.

În sec. XVII pe locul Bisericii Măzărache se afla o cetate sau o mănăstire bine fortificată, care a fost distrusă, probabil, de tătarii nogai. Săpăturile arheologice efectuate în a. 2010 au depistat pe colină și pe locul unde se află biserica morminte din sec. XVI . Așa dar, aici totul este mult mai antic.

Mergem mai departe. Încă în sec. XIX cunoscutul scriitor moldovean Constantin Stamati scria, că sub colina pe care se află Biserica Măzărache existau comunicații și galerii antice, posibil rămase de la geto-daci. Iar biserica a fost construită pe ruinele unui castel antic. Nu numai cercetările istoricilor, dar și numeroasele legende și mituri chișinăuiene susțin că aici a existat o cetate sau un castel.

În anii nouăzeci eu am absolvit universitatea, eram interesat de istoria creștinilor de rit vechi din Moldova, am scris lucrarea «История древлеправославной церкви Молдовы (Istoria vechii biserici ortodoxe din Moldova)» și eram prieten cu părintele Grigore, parohul acestei biserici. Era o persoană foarte onestă, credincioasă, nobilă, care mi-a povestit multe despre Chișinăul vechi, despre spiritualitatea și sfințenia acestui loc și în general despre esența sacră a Moldovei noastre.

Despre colina bisericii Măzărache el mi-a spus, că este un loc antic, sub care au fost găsite monede vechi și ceramică antică. Principalul – aici a existat un castel, iar sub el – catacombe. Ca și în toată partea de jos a orașului. Ele nu pot fi confundate cu careva tuneluri de pe colina lui Pușkin, un alt centru istoric al Chișinăului, care ține de aflarea marelui poet rus A.S.Pușkin la Chișinău și de tradiția masonică despre care vom scrie altă dată. Catacombele care, cică, s-ar afla în colina bisericii Măzărache, sunt mai vechi. Însă în scurt timp preotul a decedat și eu nu am mai reușit să-mi dezvolt interesul. Însă acesta a rămas, cum au rămas și tainele enigmaticei istorii a Chișinăului.

Urma templierilor

Da, Chișinăul este un oraș enigmatic, care păstrează și va păstra însă mult timp tainele originii sale. Poate că orașul cunoscut nouă poartă în sine ceva mult mai profund, mai tainic, mai ascuns.

Acest oraș, ca și toate orașele mari, are un nume. Un nume tainis, ascuns. Numele tainic al Chișinăului ține de același nume ca și numele lui Veles-Belena, Zeul Alb, căci Chișinăul este Albașev, sau Akbașev Keșenev.

Dar din turcă, Akbaș înseamnă Cap alb. Iar Capul alb este epitetul lui Belen-Veles, Zeul dobitoacelor, zeul pletelor și al lui Feb-Apollo, care nu-și tunde pletele. Iar conform cabalei, pe care o cunoșteau de minune templierii, Capul alb în ebraică este Resha Khivra, un epitet al Sephirei, supremă printre Sephiroți, al cărei craniu «emană roua care îi va reînvia pe cei morți ».

Tot ea, conform cabalei, este Capul capilor. Capul alb este semnul sephirei supreme a arborelui cabalistic, analogul Coroanei și a lui Pesh-Avur, din care provine prima lumină activă, și această lumină este manifestarea Dumnezeului Adevărat și a lui Mesia acestei lumi.

Iată care este esența numelui tainic al Chișinăului, a adevăratului mister și a tradiției sale ascunse.

Dar cine era purtătorul acestor cunoștințe în antichitate? Cine poseda misterele și cunoștințele antice abrahamice și cabaliste? Cei care au vizitat Orientul apropiat și Ierusalimul, care posedau vechile cunoștințe tainice și știau ce anume trebuie să fie ascuns de tronuri și altare. Cu siguranță, este vorba despre templieri.

Așa că putem presupune, că înainte de seliștea Keșenev aici s-a aflat factoria templierilor, care avea legături cu factoriile genoveze pe Nistru și Bîc, amplasate anume pe colina Măzărache.

Anume acești cavaleri, alungați din Franța în a.1307 și ascunși în multe locuri îndepărtate ale lumii medievale de atunci, și-au întemeiat în Moldova un avanpost. Ei au influențat formarea statului moldovenesc unit în locul principatelor locale distruse. Ei l-au ajutat pe Bogdan Întemeietorul să-i alunge pe urmașii lui Dragoș - vasalul ungurilor - și să declare independența totală a Principatului Moldova. Ei au participat la formarea statului nostru împreună cu aristocrația și principatele locale. Ei au ajutat la formarea oștii medievale moldovenești, care de nenumărate ori i-a bătut pe vecinii obraznici și avea o înaltă tradiție militară.

Multe cuvinte din terminologia militară moldovenească au rădăcini franceze. Oare nu pentru că au fost aduse încoace de templieri, la fel ca și simbolul stelei sau a trandafirului? Să ne amintim de formele în cinci colțuri ale bastioanelor și cetăților medievale moldovenești. Să ne amintim de forma Cetății Soroca. Steaua este simbolul tradiției templierilor și catarilor.

La nord, Statul moldovenesc era mărginit de Cernăuți (Orașul negru), iar la sud – de Cetatea Albă. Anume forma celor două dungi în alb-negru o avea drapelul de luptă al templierilor Bocean, care era compus din două părți – albă și neagră. Iar simbolul principal al Ordinului Templului, a.n. «Bafomet», - în traducere din arabă înseamnă ”vițel” ”tăuraș”. În antichitate, el era prezent pe steagul și stema moldovenească. Și însuși Chișinăul, orașul Capului alb, este amplasat pe r.Bîc, numit de noi și Bîcioc, adică Tăuraș.

Cine totuși a creat catacombele chișinăuiene?

După ce am expus cele de mai sus, putem presupune următoarele. Înainte de formarea seliștei Akbașev sau Albașev Keșenev, aici a existat un alt avanpost fortificat, sau o altă localitate. Ea era ascunsă de cetatea templierilor într-un loc practic nelocuit. Aici ei colaborau activ cu factoria genoveză, căci Genova ca super-stat maritim medieval colabora cu Ordinul Templierilor încă din vremurile Cruciadelor, că doar aceștia era paznicii și călăuzele pelerinilor spre Țara Sfîntă și Împărăția Ierusalimului. Fiind bancheri și comercianți, ei aveau relații puternice din timpuri străvechi.

Dar și asta nu e tot. Anume templierii au întemeiat avanpostul subteran antic pe teritoriul Chișinăului de azi. Anume ei au săpat acele tuneluri și subterane. De ce? Unu - pentru că erau goniți și aveau nevoie să se ascundă de ochii bisericii și ai tronurilor regale, iar în acele timpuri toate tronurile așa sau altfel erau asociate Casei regale franceze și dinastiei Anjou. Aceștia din urmă erau dușmanii de moarte ai Ordinului templului, al templierilor. Aceeași dinastie domnea și în Regatul maghiar, cu care ulterior viitorul Principat al Moldovei se va confrunta de mai multe ori.

Doi – pentru că protejatul ungurilor Dragoș, margraf al Moldovei, va fi alungat din Baia (capitala cea mai veche a Moldovei) de domnitorul Bogdan Întemeietorul, pe stema personală a căruia era Bourul. Asta, desigur, mărturisește legătura dintre inițierea ancestrală a lui Bogdan în misterele ordinului templierilor.

E de menționat aici, că întreaga preceptorie magheară, pe care regele Ungariei a declarat-o în afara legii, a dispărut fără urmă. Ulterior, cavalerii ei apar în statul Galicia-Volîn, unde le-a fost atribuit un șir de cetăți.

În lucrarea ”Istoria templierilor” istoricul francez Jean-Pierre Melville susține că «detașamentul templierilor a trecut Carpații și a participat la lupta dintre Leo, Rusia Galicia-Volîn și cotropitorii tătari. Templierii trec activ în serviciul lui Leo III și Andrei, care conducea duumviratul pe aceste meleaguri». Confirmarea faptului că templierii jucau un rol important în anturajul lor, o găsim în faptul că Andrei și Leo au stabilit o alianță cu ordinul teutonic, în care se știe că au mers numeroși cavaleri templieri, în particular – ultimul preceptor al Ungariei, originar din Magdeburg, neamțul Friedrich von Alvensleben.

Dar după victoria asupra statului Galicia-Volîn în a. 1323 și moartea cnejilor Leo și Andrei, după ce acest stat a fost distrus de oastea tătară templierii pleacă spre sud, spre viitoarea Basarabie, o parte din ei merge în Valahia, unde participă la bătălia de la Posada. Au luptat între ele armatele voievodului valah Basarab Întemeietorul și regele ungur Carol I Robert de Anjou. Cronicile istorice mărturisesc: anume templierii, cavaleria lor bine înarmată a ajutat oastea valahă să obțină victoria.

O altă parte din templierii goniți își întemeiază propria factorie militară, ascunsă aici, pe locul viitoarei localități Akbașev Keșenev. Tot ea îi dă acest nume, în care este cifrat adevăratul Dumnezeu al templierilor și simbolul lor mistic. Aici, în tunelurile subterane, ei își dezvoltau misterele antice. Aici, posibil, își ascundeau comorile și aici cautau careva relicve și mai vechi. Care anume?

Taina se menține în continuare, la fel ca și Chișinăul subteran, ca și tradiția templierilor, care vor mai reveni de multe ori în Moldova antică și enigmatică. De ce? Aceasta este întrebarea și esența enigmaticei misiuni a capitalei moldovenești, adevărata predestinație a căreia încă urmează să o înțelegem.

Veaceslav Matveev