MOLDOVENII.MD

Cîte ceva despre satele ecologice – sau „Bine aţi venit în Viitor”

Eu am avut posibilitatea să vizitez mai multe
aşezări şi comunităţi ecologice din lume.
În 1993 eu mi-am găsit locul
şi în prezent traiesc cu familia în ecovillage Grişino.
Eu vorbesc aici despre lucruri evidente,
însă majoritatea dintre noi nu prea se gândeşte la ele.

Ce este un „sat ecologic”? cuvântul „ecologie” în limba greacă înseamnă „ştiinţa despre casă”. Sub casă se subînţelelgea nu numai locuinţa, dar şi tot spaţiul în care trăieşte omul. Astfel, pe scurt putem spune ca "satul ecologic" este un loc favorabil pentru viaţă.

Satele ecologice au început să apară în diferite ţări în anii 60 ai secolului 20, iar mişcarea mondială a aşezărilor ecologice a apărut în mijlocul anilor 90, ca răspuns la presiunea civilizaţiei moderne asupra naturii şi a omului. Ce se întâmplă cu om, atunci când el trăieşte în oraş? El vede lumina şi obiecte artificiale, inhală mirosuri artificiale, aude sunete artificiale, simte şi atinge materiale sintetice, mănâncă alimente artificiale, se plimbă pe trotuar, doarme într-un apartament de beton, bea apa care nu este vie. Ca urmare, el nu obţine energie divină, de care este plină natura şi începe să se simtă mizerabil. De aceea, municipiile si orasele de astăzi, nu le-aş numi un loc favorabil pentru viaţă. Dar şi "civilizaţia" modernă eu nu aş numi-o astfel, mai bine i se potriveşte denumirea de „sistem”. Poţi numi oare civilizaţie umană ceea ce poluează apa, aerul, solul, defrişează pădurile, nimiceşte tot mai multe soiuri de animale, duce la distrugerea nu numai a naturii, dar şi însăşi omului. Este mai mult o degradare decât o civilizaţie. Oamenii, care au conştientizat menirea sa pe acest Pământ, se stabilesc cu traiul în satele ecologice, pentru a crea o lume favorabilă pentru om şi natura, pentru a naşte şi a creşte copii sănătoşi, pentru a crea împreuna cu Natura şi Dumnezeu.

În satele ecologice nu numai mediul natural este curat, dar şi atmosfera relaţiilor între oameni este binevoitoare. Aici şi copiii şi maturii se simt ca într-o familie mare, în siguranţă şi confortabil. Cândva astfel au trăit strămoşii noştri. Exista Vece (Sfatul satului), unde glasul fiecăruia putea fi auzit. Glasul acesta a fost stimat şi acceptat de fiecare. Astfel se făcea dreptatea şi se adoptau deciziile care ar satisface toată lumea. În aceste condiţii, fiecare îşi purta răspundere pentru astfel de decizii şi le oferea sprijinul şi energia proprie. Astăzi mai multe sate şi comunităţi ecologice readuc la viaţă acest mod de viaţă comun, când toate deciziile se adoptă prin consens (unanim). Uneori aceasta poate fi dificil şi cere un efort intern mare şi conştientizare profundă, care ar permite trecerea la alt nivel, când poţi auzi şi înţelege pe altul ca pe tine însuşi, iar pe tine te percepi ca o parte a organismului mare social. Acesta este un proces de creştere şi dezvoltare pentru fiecare şi pentru comunitate întreagă.

Odată am fost în vizită la prietenul meu din America. Ne-am aşezat în sufragerie în casă lui nouă.  Şi atunci mi-a spus enigmatic: „Ştii, Vasudeva, că tu eşti mai bogat decât mine?” „Cum aşa?” – l-am întrebat eu nedumerit şi am aruncat o privire la două automobile care stăteau în curte, pentru o familie din trei persoane. El a continuat: „Tu ai datorii?” „Da, eu am împrumutat $500, pentru că nu îmi ajungea pentru călătorie. Am să întorc banii după ce revin în Rusia”. „Ei vezi, - tu ai datorii de $500, iar eu – de $500 000. Şi acum cine este mai bogat dintre noi?” Pe urma mi-a explicat, că şi-a cumpărat casa în credit cu $ 250 000 şi în timp de 25 de ani trebuie să întoarcă băncii o sumă de $ 500 000, luând în consideraţie procentele. În fiecare lună este obligat să platească o sumă anumită, în caz contrar casa o să fie confiscată, cum şi s-a întâmplat cu foştii proprietari.  Acuma trăieşte cu frica de a pierde casa. Acest sentiment apăsător îl face să lucreze şi să lucreze întruna, pentru a alimenta Banca – sistemul, căruia îi va dărui până la urmă încă o astfel de casă. S-a dovedit, că astfel trăieşte majoritatea oamenilor din Statele Unite.

S-a calculat, că în diferite ţări oamenii lucrează pentru „sistem” (nu importă de care – capitalist sau comunist) de la 80 până la 95% din timpul său de lucru şi doar 5 – 20% pentru sine. Aceasta ar părea straniu la prima vedere. Iată-i, banii câştigaţi, stau în buzunar. Noi credem, că ei ne aparţin, însă proprietarul banilor apare pe bancnote, cum ar fi de exemplu „Banca din Rusia”.cu alte cuvinte, banii aparţin „sistemului” şi de fiecare dată, când îi folosim, noi alimentăm şi amplificăm energia acestui „sistem”. Evanghelia ne spune cum 2000 de ani în urmă  oamenii s-au plâns lui Isus de sume insuportabile cerute de perceptori de impozite, şi El le-a răspuns: “Daţi Cezarului ce este al Cezarului", arătând la portretul de pe monede. Întradevăr, monedele aparţineau lui Cezar, şi acesta le lua înapoi. În sistemul contemporan totul este mai elegant – card-urile de plastic, spre exemplu, însă esenţa rămâne aceeaşi.

În ziua de azi în satele ecologice deja există posibilitatea de a lucra pentru sine de 80-85% de timp. Mai multe comunităţi din lume încearcă sa reducă la minim utilizarea banilor obişnuiţi şi introduc sistemele proprii de schimb a muncii şi produselor, atât pentru uz intern, cât şi pentru schimbul între comunităţi. Aceasta se face în mod conştient pentru a nu susţine „sistemul”, care are un efect devastator asupra Terii noastre.

În 1996 satele ecologice din toată lumea s-au unit în Reţeaua Globală de Sate ecologice -  Global Ecovillage Network (GEN). Pentru comoditate ea este constituită din trei sectoare: GEN – Europe uneşte aşezările ecologice din Europa şi Africa, ENA (Ecovillage Network of Americas) în care intră comunităţile din America de Nord şi de Sud şi GENOA (GEN Oceania and Asia) – uneşte satele ecologice din Australia, Noua Zeelandă, Oceania şi Asia. În fiecare an, reprezentanţii din toate satele ecologice din reţeaua GEN – Europe se întâlnesc la o asamblee, într-un sat ecologic – de fiecare dată în altul. Aceste întâlniri, de obicei, poartă un caracter neformal – aici are loc schimbul activ de informaţie şi experienţă, apar legături şi proiecte noi. Oficiul reţelei GEN - Europe care joacă un rol de informare şi coordonare, tot timpul se mută dintr-un ecovillage în altul. Asociaţii mei din reţeaua GEN, conştientizând impasul civilizaţiei moderne distructive au văzut în mişcarea satelor ecologice apariţia noii ordini mondiale durabile şi au pus pe emblemă reţelei globale de ecovillage inscripţia “Bine aţi venit în Viitor!” Iată cum (pe scurt) este definită noţiunea de ecovillage de către reţeaua GEN:

“Ecovillage – sunt aşezările în care trăiesc oamenii, care încearcă să creeze  un model de viaţă durabilă. Acestea pot fi aşezări noi precum şi sate  renovate. Acestea reprezintă un exemplu de model de dezvoltare, care combină în sine câteva principii de bază: calitatea înaltă a vieţii, conservarea resurselor natural, promovarea abordării holistice a vieţii şi a omului, ceea ce, la rândul său, implică ecologia locuinţei umane, atragerea tuturor membrilor aşezării la adoptarea deciziilor comune, utilizarea tehnologiilor ecologice. Satele ecologice reprezintă comunităţi, în care oamenii simt susţinerea celor din jur şi sunt responsabili pentru acei, care le sunt alături. Acestea furnizează un sentiment adânc de apartenenţă  la grup, şi sunt destul de mici pentru ca fiecare să-şi simtă rolul său important, să fie văzut şi auzit, să fie deschis pentru o interacţiune de succes cu vecinii săi. Satele ecologice apar şi activează în conformitate cu specificul cultural şi geografic din bio-regiunile lor , şi de obicei cuprind cele patru dimensiuni: socială, ecologică, culturală şi spiritual, combinate într-o abordare sistematică, globală, care ar contribui la dezvoltarea personalităţii.”.

" Satele ecologice din toată lumea practică activ schimbul de eco-tehnologii. La  acest capitol noi întradevăr avem ce să învăţăm de la surorile şi fraţii noştri „occidentali”. Deja la începutul anilor 90 am vizitat Centrul de tehnologii alternative din Ţara Galilor, Anglia. Aceasta comunitate a colectat eco-tehnologii avansate din toată lumea. De exemplu, toată energia consumată de către comunitate este generată de vânt, apa şi soare, şi în  cantităţi atât de mari, că o parte considerabilă a ei este vândută în afara comunităţii. Deja astăzi tehnologiile moderne permit ca omenirea să existe pe Pământ fără ca să polueze natura şi să emită în atmosferă cantităţi enorme de dioxid de carbon. Din cauza activităţii oamenilor conţinutul CO2 în atmosferă este mai mare decât cea maximă atinsă în ultimii 160 000 de ani, ceea ce rezultă în efetul de seră, şi în consecinţă la catastrofe naturale globale. Însă „sistemului” inuman nici nu-i pasă.

În Germania, de exemplu, în ecovillage ZEGG, timp de câţiva ani, autovehiculele diesel se alimentau cu uleiul de rapiţă care este mult mai ieftin decât motorina şi plus la asta sunt absolut ecologice - din toba de eşapament miroase a cartofi prajii! Însă “sistemului” nu i-a plăcut aceasta, a fost introdusă o taxă atât de mare la uleiul de rapiţă, că a devenit imposibil de a se folosi de el. Şi în Argentina, un parc întreg de autobuze a început să lucreze pe spirt, care în acea regiune este de câteva ori mai ieftin decât benzina şi nu poluează mediul. Însă corporaţiile americane au ameninţat cu sancţiunile economice şi au forţat Argentina să renunţe la combustibilul alternativ. Şi astfel de exemple sunt mai multe.

Amprenta ecologică. Majoritatea oamenilor nu se gândesc la aceea, cum suferă Terra din cauza modului lor de viaţă şi de consum. În mijlocul anilor 90 ecologii au calculat, că fiecărui om de pe planeta noastră îi revine 1.8 ha de pământ, dacă-l împărţim egal între toţi locuitorii ei. După aceasta ei au introdus noţiunea de „amprenta ecologică a omului”  şi au calculat ce cantitate de resurse sustrage de la Terră o persoană din fiecare ţară luată aparte. Consumând resursele naturale, produse alimentare, energie, alte bunuri, utilizând transportul etc., noi sustragem de la natură o suprafaţă anumită de pământ, de care este nevoie pentru a produce toate aceste lucruri. Cât de mult credeţi, că sustrage te la Terră în mediu un locuitor din Moscova sau Sankt-Petersburg? S-a dovedit a fi  de 2,5 ori mai mult decât îi revine fiecărei persoane de pe Pământ, adică 5 hectare de pământ – pe acest pământ nu mai pot trăi liber păsări, animale, creşte copaci şi flori. De exemplu, când vă duceţi la un supermarket şi cumpăraţi un măr. S-a dovedit, că mărul este adus din Noua Zeelandă. Cât i-a costat Terrei acest măr? Chiar dacă este crescut ecologic şi nu fără utilizarea pesticidelor, şi în grădina în care a crescut, au trăit insecte şi păsări. Dar cât de mult pământ s-a utilizat pentru aeroportul şi drumurile, uzinele care au construit avionul şi au produs combustibilul, fabricile, care au construit tehnica, care a construit supermarketul, nu mai vorbind despre sistemul, care taxează toate aceste activităţi... Iată cât de mult pentru un măr! Dar s-ar putea pur şi simplu să ieşi din casă şi să alegi un mar in propria gradină. Chiar dacă ar fi mai acru, decât cel din Noua Zeelandă, însă va fi de o sută de ori mai nutritiv şi pentru Pământ nu ar fi o povară, dar o plăcere!

De exemplu, populaţia din Olanda, ia de la Pământ un teritoriu care de 5 ori este mai mare decât teritoriul acestei ţări. Iată modul, în care funcţionează industria produselor lactate din Olandă: fermierii achiziţionează hrană pentru vacile lor în Africa, deoarece ea este foarte ieftină. Fermierii africani îşi eliberează o suprafaţă considerabilă, alungând localnicii de pe pământurile lor indigene, adesea cu ajutorul forţei. Aceste terenuri sunt cultivate cu culturi furajere, care au fost intens tratate cu pesticide, pentru că altfel insectele africane rapid a-r restabili echilibrul ecologic. Furajul obţinut este mult mai profitabil de a fi comercializat în Olandă, decât populaţiei locale. 

În acelaşi timp o parte considerabilă a populaţiei locale (în special copii) este infometată şi chiar moare de foame. Iar în Ţările de Jos, datorită hranei pentru animale ieftine din Africa se produce lapte, unt, lapte condensat, brânză ieftine, care sunt vândute profitabil pe piaţa externă, inclusiv în Rusia. În acelaşi timp în Olanda a apărut o problemă de mediu din cauza mormanelor uriaşe de gunoi de grajd de la aceste ferme. Movilele de baligă ocupă tot mai mult spaţiu şi nu se ştie ce e de făcut cu ele. “De ce nu le folosiţi ca îngrăşăminte?” – m-am interesat eu. “Acest gunoi de grajd nu poate fi folosit – mi-au răspuns ei – conţine prea multe pesticide…” iată de ce eu nu recomand să consumaţi produsele lactate din Olanda - au costat scump Pământului, şi nu sunt sănătoase.

În satele ecologice oamenii sunt conştienţi de impactul lor asupra naturii şi tind să reducă nivelul consumului în toate domeniile la un nivel minim. A apărut şi un termen special - minimalismul conştient. În mai multe comunităţi, pe care le-am vizitat, câteva familii se folosesc de un singur automobil, ceea ce facilitează întreţinerea maşinii şi reduce impactul asupra mediului. În timp ce trăieşte în ecovillage, o persoană poate reduce eco-amprenta sa la 1 hectar şi mai puţin, lăsând, prin urmare, loc pentru fauna sălbatică.

Societatea modernă occidentală este numită "societate de consum". Mass-media şi politicienii din Rusia se orientează astăzi la Occident şi încercă să ne convingă, că prosperitatea noastră constă în ridicarea "nivelului de viaţă", adică sumelor de bani pe care le cheltuim. Însă eco-amprenta noastră este direct proporţională cu “nivelul de viaţă”. Spre exemplu, pentru ca toţi să trăiască la acelaşi nivel ca americanii, ar fi nevoie de încă 5 planete asemănătoare cu Pământul. Civilizaţia modernă consumă deja cu 20% mai multe resurse decât poate să restabilească planeta noastră. Ce vom lăsa urmaşilor noştri?

În satele ecologice, în timp ce „nivelul de viaţă” este destul de scăzut, locuitorii se bucură însă de „calitatea vieţii” mai înaltă. Aceasta din urmă presupune calitatea produselor alimentare, locuinţei, aerului, mediului social, etc. Anume acest mod de viaţă l-aşi numi o stare bună, adică o bunăstare.  Se pare că oamenii nu consumă atât de multe lucruri materiale atunci când sunt fericiţi şi sănătoşi.

Din păcate, în unele sate ecologice occidentale se ia în consideraţie doar impactul omului asupra naturii, locuitorii lor încearcă sa-l minimizeze şi să consume cât mai puţină energie, uitând complet de interesele omului însuşi. Omul de asemenea reprezintă o parte a naturii. O dată am avut o astfel de experienţă de a trăi într-o casă „ecologică” într-un ecovillage din Europa (nu spun în care, pentru a nu jigni pe nimeni). Acea casă, într-adevăr, consuma forte puţină energie. Pe acoperiş creştea iarbă şi erau instalate acumulatoare de energie solară, construite chiar în acest ecovillage. Colectorii solari chiar şi în zile de iarnă fără soare încălzeau apa până la +80 grade Celsius şi aprovizionau toată casă cu apa caldă şi încălzire. Este ecologic. Însă în cameră eu mă sufocam, nu ajuta nici fereastra deschisă. Am întrebat atunci, din ce sunt construite pereţii casei. Mi-au spus, că după căptuşeală interioară de lemn se află stratul de plastic, apoi un izolator termic sintetic, din nou, materiale plastice şi stratul extern de lemn - o excelentă izolare termica si hidroizolare – după cum mi-au subliniat. Am rămas uimit! Trăind de mai mulţi ani într-o casă de lemn în satul meu Grişino am devenit atât de neobişnuit cu materiale sintetice, că organismul meu pur şi simplu se sufoca în pereţii care nu respiră. Şi aceasta este ecologie - mediu favorabil pentru viaţă!

Însă, mă grăbesc să dau şi un exemplu pozitiv. Ne-a vizitat aici în Grişino Sandy din Colorado şi ne-a povestit despre casa ei ecologică. Am rămas foarte intrigat, şi am vizitat-o şi eu în comunitatea ei. Aceasta a fost pe timp de iarnă, termometrul arăta -17˚C, casa era construită în munţi la o înălţime destul de mare, în fostul sat al minerilor de aur.  După ce am întrat în casă am simţit căldură şi confort. În sufragerie stătea o sobă mică, însă nu era pornită. Alte dispozitive de încălzire nu am găsit. “Şi cât de des încălzeşti cu soba ta?”- am întrebat-o eu pe Sandy. “Nu încălzesc de loc – mi-a răspuns ea - ”ea stă aici pentru orice eventualitate”. Şi Sandy mi-a povestit cum funcţionează casa ei ecologică care se încălzeşte de la sine. La început acolo, unde urma să fie construită casa, a fost săpată o groapă de fundaţie, care a fost izolată termic, după ce a fost împlută cu pământ, prin care trec ţevile - conducte de aer. Din partea de sud a casei este construită o seră, în care pe tot parcursul anului cresc legume şi verdeţuri. Ambele capete a acestei conducte lungi duc în seră. Când vara temperatura în seră trece de +30˚C, termostatul porneşte ventilatorul, care duce aerul încălzit prin conductă sub casă, încălzind pământul de acolo. Pe timp de noapte sau de iarna, când temperatura scade sub +30˚C, termostatul opreşte ventilatorul, iar când ea scade mai jos de +24˚C, îl porneşte din nou, însă acum aerul cald de sub casa se pompează în seră. Astfel, în timpul verii, în solul de sub casă se acumulează o cantitate mare de căldură care este suficientă pentru încălzirea locuinţelor şi a serelor pe tot parcursul iernii. Datorită solului cald de sub casa, podelele în casă de asemenea sunt calde. Sandy ş-a construit casa parte după parte, cum o fac indienii. A construi mai întâi o parte a casei, trăind în care, a mai construit următoarea parte, etc.  Pentru construcţia casei a folosit doar materiale naturale. Casa aceasta este cea mai ecologică, dintre toate pe care am văzut vreodată.

Construirea caselor din materiale naturale, care sunt la îndemână – este unul din principiile mişcării de ecovillage. Astfel, am  rămas impresionat de casele pe care le-am văzut în ecovillage Kutumba în Africa de Sud. Ele sunt construite dintr-un amestec de lut şi paie, care se pune pe carcase împletite din lozie. Aceasta este o tehnică tradiţională africană de construcţie. Ce-i drept, casele tradiţionale, în Africa sunt rotunde, iar în ecovillage diversitatea a fost pur şi simplu fără limite! Creativitatea înfloreşte – pereţii  ondulaţi sunt decoraţi cu scoici şi piese de ceramica!

În sate ecologice se aplică mod activ agricultura ecologică şi permacultura - ştiinţa despre creşterea plantelor în colaborare cu natura. În acest caz efortul şi intervenţia omului în natură sunt reduse la minim, însă se obţine un rezultat maxim. Fondatorul acestei ştiinţe a fost Bill Mollison, un om de ştiinţa australian, care a fost inspirat de observarea indienilor din America de Sud: ei veneau în junglă, plantau acolo fasole, şi apoi se întorceau acolo doar pentru recolta. Unul din principiile permaculturii – de a nu săpa solul, ceea ce îl păstrează şi chiar creşte fertilitatea lui. Şi noi în Grişino timp de mai mulţi ani plantăm cartofii în fân – o metodă veche din bătrâni “permaculturală”  În acest caz, nu trebuie nici de săpat, nici de prăşit, nici de a scoate cartofi din pământ... Primăvara se pun cartofii în pământ (chiar mai bine dacă este pământ defrişat sau brazdă de iarbă), mai corect, direct pe pământ şi se acoperă cu fân. După ce încolţesc, mai punem un strat de fân – “muşuroim”. Toamna scoatem încetişor fânul – şi găsim cartofii în el, ca într-un cuib. Brazda de iarbă a putrezit sub fân şi la anul viitor în acest pământ  putem planta morcovi, sau orice altă cultură, fără a fi nevoie de săpat.

Este important, desigur, de asemenea şi contactul personal cu pământul şi plantele pe care le creşti. De exemplu, unii locuitori din comunitatea Findhorn în nordul Scoţiei, au capacitatea de a comunica cu spiritele plantelor. Plantele le povestesc detailat despre ceea ce le place, cum ar dori să fie îngrijiţi, unde să le planteze, cum să le combine una cu alta, etc. Colonişti au încercat să  le îndeplinească toate dorinţele. Ca rezultat, ei au crescut astfel de legume, încât experţii din agricultură nu pot să creadă ochilor şi acelui fapt, că o astfel de fertilitate este posibilă în regiunile nordice ...

Ecovillage – mişcarea „înapoi spre viitor”. La fel cum a fost la strămoşii noştri, la fel cum s-a păstrat în tradiţia popoarelor indigene, în satele ecologice de astăzi se renaşte atitudinea faţă de Pământ, ca faţă de o fiinţă vie. Acum exista chiar şi o ştiinţă, numită "ecologie profundă" care te ajută să simţi integritatea vieţii, şi să realizezi locul tău în acest, după cum spun indienii, "Cerc Sacru al Vieţii”. Strămoşii noştri nu numai că au trăit în ritmul natural cosmic al Soarelui, Lunii, planetelor şi constelaţiilor, şi întreţeseau armonios voinţa şi acţiunile lor în dansul unic al Creaţiei, ei aveau o atitudine grijulie şi stimă foarte mare faţă de Natura înconjurătoare, ca faţă de o creaţie a lui Dumnezeu. Astfel, indienii americani şi astăzi percep Natura ca o Carte vie, prin care „Spiritul cel Mare” comunică cu ei. Ei sunt astfel educaţi din copilărie de a percepe tot ce se petrece în natură, ca pe nişte simboluri, care sunt trimise lor de către Spiritul cel Mare. 

Astfel şi în Rusia timp de generaţii se formau relaţii cu un lăcaş sau altul din natura. Acest  lăcaş întră in interacţiunea activă cu oamenii, răspunde la faptele şi rugăminţile lor. Au existat, spre exemplu, „pădurile fermecate”, unde o comună întreagă putea să se ascundă de la inamici, şi duşmanii nu puteau găsi pe nimeni.
Trăind pe pământ, într-un sat ecologic, în special simţi, cum natura reacţionează la atitudinea ta faţă de ea. Câteodată îţi face surprize plăcute. Astfel, odată toamnă mi-am gândit, că ar fi bine să pun în grădină pe o brazdă măcrişul sălbatic care creştea pe lan, iar între pini pe lângă casă să plantez coacăza sălbatică din pădure.  Trecând primăvara prin grădina mea, am descoperit, că pe un rând creşte numai măcrişul sălbatic, iar printre pini a crescut de la sine coacăza roşie sălbatică… Am fost foarte plăcut surprins! Nici nu am avut nevoie să iau hârleţul în mână, natura a făcut singură totul!

Mai dau un exemplu: la noi în Grişino a vrut să vină pe timp de iarna în vizită o fată din Italia. Noi i-am descris, cum este iarna la noi, şi i-am convins-o să vină vara. După cum s-a dovedit a fi, a dorit să ne viziteze iarna, ca să vadă aurora boreală. Şi iată că, special pentru ea în toiul verii Natura a pregătit un adevărat spectacol – a arătat o astfel de aurora boreală, de care şi iarnă este ceva rar văzut. Fata a plecat acasă cu un sentiment de satisfacţie şi recunoştinţă faţă de Natură pentru dorinţa sa împlinită.

Însă astăzi noi vedem că pe Pământ oamenii se amestecă în mod arogant în natura şi, desigur întâlnesc aceeaşi ostilitate drept răspuns. Andrei Tarkovski a demonstrat foarte bine acest principiu în filmul său „Stalker”. Dar trebuie să ştim, că tot Pământul nostru este o astfel de „zonă”. Natura este sensibilă nu numai la acţiunile noastre fizice, dar este şi mai receptivă la gândurile, sentimentele şi vibraţiile noastre – la ceea, ce emitem. Poluarea, emisă de oamenii pe plan astral în Natură ar uimi pe orice ecolog, dacă ar vedea-o. Mulţi dintre noi ştiu, că anume aceste poluări şi reprezintă cauza uraganelor, cutremurelor, tsunami, epidemiilor şi altor dezastre. De aceea astăzi ca niciodată Pământul are nevoie de oameni fericiţi, care ar emite vibraţiile de bucurie, bunătate, dragoste, inspiraţie, care ar vindeca planeta. Vorbele indienilor: „stai cu picioarele pe pământ, atinge cu capul stelele şi fă ca visul să devină realitate”. Cu cât mai multe persoane vor urma sfatul fraţilor noştri piele roşie, cu atât mai curând vom crea „viitorul fericit” pe planeta noastră natală.

Vladislav Kirbyatev,

ecovillage Grishino, Karelia

Sursa: www.grishino.ecology.net.ru