Cîte limbi vorbea Ştefan cel Mare?
În unul din primele documente păstrate din epoca lui Ștefan (din 12.08.1457), emis de Cancelaria Moldovei, Ştefan al III-lea se intitula „Стефан воевода, Господарь Земли Молдавской” şi-l semna, bizuindu-se pe credinţa marilor săi dregători, „a tuturor boierilor noştri moldoveni, mari şi mici”.
Cancelaria lui Ştefan cel Mare a emis (1457-1504) circă 670 de documente în limbile slavonă, latină, germană... După cum a demonstrat acad. N. Corlăteanu, limba moldovenească pătrunde masiv în „gramotele” domneşti de acum în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Şi în documentele semnate de Ştefan cel Mare se folosesc o mulţime de cuvinte curat moldoveneşti. Vom aminti doar cîteva: bahnă, blidari, branişte, hîj, radi, ştiubei, uşer, portar, pripăşar, săcătură şi multe altele. În hrisoavele lui Ştefan cel Mare sînt atestate foarte multe toponime curat moldoveneşti: Bahniţa, Băhneni, Brîndză, Bucoveni, Chetreni, Harbuji (sat în jud. Fălciu), Cuhneşti, Ştiubeeni, Prisaca, Borta, Blidari (sat)...”.
Pe marginea omagiului prestat de Ştefan cel Mare regelui polon Cazimir (16.09.1485) se află un adaos interesant: „hec inscripsio ex valahico in latinum versa est...”. Ceea ce înseamnă, că textul latinesc al tratatului a fost tradus din moldoveneşte.
De altfel, Ştefan cel Mare vorbea şi alte limbi. În timpul tratativelor sale cu Firley (3-5.11.1503) privind Pocuţia, Ştefan cel Mare i-a replicat tăios acestui sol polon: „взяли есми ту букату земле хочу щоби ми ся ней достало”. Aceast citat demonstrează că Ștefan vorbea și în limbi slave, care erau limbile Cancelariei Moldovei.
Analizînd textul soliei lui Ştefan cel Mare către regele Poloniei Alexandru (22.11.1503), I. Bogdan conchide: „Originalul „буката земли” arată că solia a fost redactată de un diac moldovan”.
În ultimele „gramote” domneşti, dictate şi semnate de Ştefan al III-lea cel Mare, domnitorul se intitula „Stephanus palatinus Dei gracia Terre Moldavie” (octombrie 1503), bazîndu-se pe credinţa „omnium boiarorum nostrorum moldaviensium”.
Ştefan cel Mare – „omul din Moldova, oşteanul pămîntului moldovenesc” vorbea limba poporului său − a moldovenilor, limbă, pe care ei o numeau şi o numesc şi astăzi moldovenească.
158