MOLDOVENII.MD

Coloana din Kutub sau Stîlpul lui Ashoka (+Video, Foto)

Un monument arheologic în Delhi, India, care nu ruginește de mii de ani!

Găsim în sute de locuri scris că celebrul stâlp al lui Ashoka, dintr-un fier care nu prinde niciodată nici un fir de rugină, are o vechime de patru mii de ani. Dar, probabil că e vorba de o anume exagerare. Coloana aceasta se află în curtea unui templu din New Delhi, în India, în faţa unei porţi monumentale ornamentate în stil arab. Are aproximativ şapte metri înălţime, diametrul are 42 de centimetri la bază şi 32 la vârf, iar greutatea a fost calculată la şase tone.

La prima vedere, stâlpul acesta nu poate avea vârsta amintită, deoarece ornamentele din partea superioară ţin de un stil indian inconfundabil, specific unor timpuri mai apropiate. Toată lumea îl numeşte „stâlpul lui Ashoka”, după numele unui suveran ilustru, nepot al acelui celebru Bindusara care, de la anul 260 şi până la 227 î.Ch., a umplut hotarele imensului său stat cu coloane pe care erau gravate edictele sale, spre cunoaşterea lor de către toţi supuşii. Numai că stilul arhitectural dovedeşte că stâlpul acesta nu putea fi înălţat pe vremea lui Ashoka, ci mult mai încoace, pare-se că în timpul împăratului Vikramaditya, care a domnit între anii 380 şi 413 ai erei creştine şi al cărui nume este legat de vârsta de aur a civilizaţiei indiene. Această precizare se datorează lui Louis Renou, autoritate indiscutabilă în materie de orientalistică, membru al Academiei Franceze.
Stâlpul în cauză ar avea prin urmare în jur de 1550 de ani, ceea ce e cu totul altceva decât patru milenii.
Numai că asta nu înseamnă mare lucru, fiindcă clarificarea vârstei nu lămureşte deloc enigma. În pofida climatului umed din această parte a lumii şi cu toate vânturile musonice, fierul din care e lucrat stâlpul acesta nu a prins niciodată vreo pată de rugină

De ce nu rugineşte stâlpul de fier?

Într-un studiu prezentat ca o mare revelaţie, publicistul Jacques Scornaux scrie că “trebuie să ne explicăm inalterabilitatea acestui material numai printr-o puritate excepţională, a cărei realizare este inaccesibilă celei mai avansate tehnici pe care o avem astăzi”. După care adaugă că dacă reuşim să cădem de acord asupra posibilităţii ca această performanţă să poată fi atinsă totuşi şi astăzi, e nevoie de precizarea că nu se pot realiza decât cantităţi infime, la un preţ exorbitant şi că, în orice caz, ştiinţa noastră nu a ajuns la asemenea tururi de forţă decât de puţin timp.

Stâlp realizat de extratereştri?

Alţii emit supoziţia că stâlpul lui Ashoka – sau mai bine-zis al lui Vikramaditya – ar fi confecţionat dintr-un fier de natură necunoscută, realizat fie de extratereştri, fie prin tehnici pământene vechi, al căror secret s-a pierdut de mult. Ipotezele acestea sunt hazardate, însă trebuie să recunoaştem că sunt plauzibile, întrucât absenţa altor explicaţii lasă loc şi unor asemenea interpretări. Stâlpul a fost cercetat şi de metalurgişti, buni cunoscători ai fenomenelor de coroziune, care au conchis că a fost realizat din plăci de fier bătute cu ciocanul „la roşu”, realizându-se astfel una din cele mai temeinice forme de sudură.

Analiza chimică a stâlpului dă rezultate surprinzătoare

În privinţa aşa-zisei purităţi lucrurile stau însă cu totul altfel decât ne-am fi aşteptat, fiindcă analize amănunţite efectuate pe mici eşantioane au relevat o eterogenitate surprinzătoare. Mai exact, fără să se poată vorbi de un aliaj propriu-zis, există frânturi din alte elemente chimice decât fierul sau chiar substanţe pe care nimeni nu s-ar fi aşteptat să le întâlnească într-un obiect dovedit ca absolut inoxidabil: carbon (variind între 0,1 şi 0,2 la sută, în funcţie de zonele din care proveneau eşantioanele), fosfor (de la 0,11 la 0,18 la sută), apoi siliciu, cupru, nichel şi alte câteva elemente, în doze infime, tinzând către zero, dar şi … oxizi de fier! Învelişul stâlpului conţine asemenea oxizi (FeO şi Fe2O3) într-o proporţie de 80 la sută!

Grăsimile vegetale sau animale l-au făcut inoxidabil?

Iată deci, scrie Jacques Scornaux, că fierul acesta este departe de a avea acea puritate care i-ar explica bizara însuşire, aşa că enigma rămâne pe mai departe o enigmă. Singura explicaţie cât de cât raţională ar fi aceea că de-a lungul secolelor credincioşii, care probabil că vedeau în obeliscul acesta un obiect de cult, l-au tot uns cu grăsimi, de origine fie vegetală fie animală, iar acestea s-au impregnat în porii stratului exterior, asigurându-i astfel proprietatea care intrigă astăzi atâta lume.
Am mai adăuga că metalele din care sunt confecţionate părţi ale altarelor sau diferite obiecte de cult se bucură toate de aceeaşi miraculoasă imunitate, atât în India cât şi în Nepal.

Însă, indiferent de originea sa, coloana din Kutub stă, nu are nici o urmă de rugină, fulgerul o ocolește (o altă calitate inexplicabilă), are puterea de a vindeca și a bine dispune pe oamenii ce o ating. Deși, probabil, asta poate fi o autosugestie.