Copilăria în oraș și la natură

Cînd Klim a împlini 3,5 luni, am plecat în vizită la buneii lui în Ioșkar-Ola – orașul în care m-am născut. De la așezarea noastră este circa 1000 km distanță. Iar pe tata l-am lăsat să se odihnească și să se ocupe de treburile bărbătești la pămînt. Îmi plac orașele. Și știu bine că nu am fugit de aceste jungle urbane într-o pădure comodă, dar am făcut o alegere conștientă, păstrînd respectul față de modul de viață al orășenilor.

Însă cum nu ar fi, doar o lună în oraș m-a determinat încă o dată să văd ce am „pierdut”, preferînd viața la natură. Doar devenind mamă înțelegi multe lucruri și cuvintele „siguranță”, „sănătate”, „liniște” capătă o semnificație practică. Vrînd-nevrînd, compar viața mea cu copiii și în oraș, și în propria casă.

1. ATMOSFERA. Aici, în oraș, noi cu Klim trăim în apartamentul părinților mei. Avem o cameră de 9 m2. În apartament mai locuiesc mama, tata, fratele și un cîine mic Frosika, foarte drăguț, dar care hămăie la fiecare zgomot. Fiecare familie are tradițiile și divergențele sale. Sînt puține familii care nu se ceartă niciodată. Însă ritmul de viață urban, stresurile își fac treaba, încît nu observăm că în situații obișnuite vorbim mai tăios, pe tonuri ridicate. Îngrijorarea mea că totul e prea zgomotos și neideal se transmite fiului, care devine capricios și toate acestea mă irită și mai mult. Noi trăim așa temporar, dar mulți – permanent și niciodată nu au încercat altfel.

Iar la natură? Noi avem căsuța noastră. Mică, dar acolo e toată dispoziția micuțului. La dispoziția mea e mai mult de o cameră, sînt multe ungherașe pentru luarea mesei, pentru jocuri, posibilitatea ca fiul să doarmă în pătuțul său sau în patul cu părinții. Relațiile de confidență cu soțul ne permit să alegem locul și timpul pentru certuri pentru ca acestea să nu aibă loc de față cu bebelușul. Noi înțelegem că liniștea fiului este prioritatea noastră, de aceea ne pregătim subconștient pentru aceasta.

2. PLIMBĂRILE. Ne plac slingurile. Dar dormim bine în cărucior. Acum, în oraș, eu trăiesc la etajul doi. Avem noroc că nu la etajul 5. Am un cărucior-leagăn ușor, doar 15 kg, plus fiul – 7 kg. Plus geanta. În fiecare zi cu ajutorul mamei, tatei, fratelui purtăm în sus și în jos 20 kg de încărcătură prețioasă. Cînd ieșim afară, începem să căutăm loc pentru plimbare: terenurile pentru copii sînt zgomotoase, nu putem dormi. Oazele verzi, în raionul meu sînt două și ambele sînt ca și China după numărul de cărucioare pe metru pătrat. Sîntem nevoiți să plecăm în alte curți, unde sînt arbuști și copaci. Cînd am fost în vizită la părinți cu fiica mai mare (Uliana, are 8 ani), trebuia să o supraveghez în timpul plimbării: mașini, vecini beți, huligani.

La moșie, vara, căruciorul stă afară, la umbră. Ai ieșit cu bebelușul, ai aranjat și ai plecat. Iarna ținem în casă doar leagănul, ca să fie cald. La plimbare, eu pot să-l las pe Klim să se tăvălească pe iarbă și să privească cerul, să-și bălăcească piciorușele în pîrău, să mergem lîngă fiecare tufă, să atingem crenguțele. Oriunde nu am pleca – în jur e o priveliște benefică: căsuțe, copaci în floare, pasc căprițe, vecinul își scoate calul la plimbare. Fiica mai mare poate alerga fără frică pe teritoriul așezării, să vină acasă și să plece. Să intre în ospeție la vecini, să gonească bicicleta, să prindă broaște și să se scalde în băltoace la necesitate.

3. HRANA. Alimentația unui bebeluș este alimentația mamei lui. În oraș erau accesibile magazinele. Nu ascund, intram cu bucurie uneori cu copilul dormind cărucior să cumpăr cîte ceva din mîncare sau obiecte de uz casnic.

La natură – magazinele sînte departe. De aceea noi mergem la cumpărături odată la 2 săptămîni. În schimb, în fiecare zi eu am lapte de capră, brînzică, brînză de casă. Legume și verdeață – din grădina proprie sau de la vecini. Alimentația mea zilnică e mult mai simplă și mai sănătoasă. Iar apa pe care o beau e vie, din fîntînă.

4. VIAȚA COTIDIANĂ. Nu ascund faptul că în oraș e mai simplu. Sînt multe electrocasnice ce ajută în gospodărie. La natură depui mai mult efort în obligațiile de rutină. În schimb, copilul vede de mic de unde se ia apa (din fîntînă) și unde se ascunde gazul (în acel balon roșu). Nu sînt adepta tehnocrației, însă în anul acesta noi avem un apeduct, duș și o mașină de spălat sem-automată, care îmi ușurează munca.

5. SĂNĂTATEA. Un mare plus în oraș este accesul la spitale și medici. Este important pentru cei care s-au obișnuit să apeleze la ajutorul lor. Însă ecologia se înrăutățește proporțional majorării dimensiunii orașului.

În sînul naturii ecologia este ideală. Posibil, de aceea copiii naturii apelează mai rar la medici? În așezarea noastră sînt vecini-medici, iar pînă la cel mai apropiat punct medical sînt 10 minute, cu mașina. Fiți de acord, în oraș chiar și ambulanța are nevoie uneori de cîteva ore ca să ajungă prin ambuteiaje. Însă noi purtăm răspundere pentru sănătatea copiilor noștri, de aceea știm cum să le acordăm primul ajutor și ne perfecționăm cunoștințele în acest domeniu.

6. DEZVOLTAREA. În oraș ai în fața ta un sute de cercuri de dezvoltare timpurie, grupe pentru mame și copiii, grădinițe, școli…. Mîinile fine ale pedagogilor sînt gata să-ți ia copilul și să-l poarte cu grijă pînă la absolvirea universității. Cînd ne-am mutat din Petersburg la moșie, lipsa cercurilor pentru copii erau cel mai mare regret al meu. Deși deseori, mergînd la vreun cerc ne întorceam de acolo bolnavi cu toată familia.

Însă ce avem în mijlocul naturii? Aici copilul are un mediu de model Waldorf, Montessori etc. Totul e real, gîndăcei și păianjeni, apa, nisipul. Alături trăiesc copiii vecinilor, care sînt destul de adecvați. Dacă am nevoie să plec undeva, vecina va avea grijă de copiii mei, așa cum eu – de ai ei. Lipsa unor cercuri speciale de dezvoltare mă inspiră să fiu un pedagog interesant pentru copiii mei. Fiica mai mare merge la școala din sat (la 5 km), la dorința noastră comună, dar cu același succes noi putem să o învățăm acasă și ea nu va rămîne în urmă de semenii ei, ba chiar îi va depăși.

Pot să compar mult și bine viața cu copiii la natură și în oraș. Uneori mi se spune: „Credeți că copiii voștri vor rămîne ca voi în satul vostru? Voi le doriți un viitor agricol și pentru ei?”

Nu știu unde vor trăi copiii mei cînd vor crește. Noi ne-am mutat la natură fiind personalități mature, care au experimentat și au demonstrat cîte ceva în orașele sale. Poate ei vor dori să experimenteze, dar poate – nu. Nu știu ce vor deveni copiii mei, dacă activitatea lor va fi legată de natură sau în general nu va avea tangență cu ea. Eu doar vreau ca ei să aibă curajul să-și urmeze visele, oricît de bizare nu ne-ar părea chiar nouă, părinților.

Iar eu voi fi liniștită, deoarece voi putea fi sigură că le-am oferit cea mai sănătoasă copilărie, o copilărie fără griji, pe care am putut să le-o ofer.

Anna Fenina-Jukova, Așezarea , "Жукова Гора"