ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Cortul agățat pentru un sejur confortabil în pădure




 

Asupra acestui cort agățat designerii de la Luminair au lucrat mai mult de 3 ani. Ei au încercat să combine materiale care au impact mai mic asupra mediului înconjurător și în cele din urmă au obținut un cocon mare, care poate găzdui confortabil două persoane.

Coconul este atașat cu ajutorul cablurilor elastice de trunchiurile copacilor, fără a rupe ramurile. Cadrul cortului este realizat din lemn de frasin și elemente de fixare din aluminiu, membrana exterioară – dintr-o pânză de bumbac cerat. Creatorii susțin că unul dintre principalele sale avantaje este asamblarea rapidă, dar acest lucru pare a fi este foarte îndoielnic. Într-o cameră mică, cu excepția paturilor și scaunelor, potrivit versiunii designerilor, este și o sobă de încălzire pe lemne, un rezervor de apă, precum și o mică centrală pentru generarea energiei electrice din surse regenerabile (probabil, din panouri solare). Destul de multe accesorii, dar este foarte confortabil.

Mă bucură aceste invenții care ne ajută ca pe timp de noapte să nu avem frică de urși sau de elani. Stai liniștit agățat în aer. Principalul lucru că dimineața nu uiți că nu ești pe pământ ... Mă întreb cât este de stabil acest cort în general? 

Висячая палатка

Висячая палатка

Висячая палатка

Висячая палатка

 

 

Sursa

ABONAȚI-VĂ
Marţi, 22 iulie 2014 14:03
Vizualizări: 2998

Citiţi de asemenea

Celebrul medic olandez Cornelius Moerman, care și-a dedicat decenii întregi studiului și tratării cancerului (a decedat ...
264
Mulți grădinari au încercat să înrădăcineze butași în apă. La prima vedere — metoda pare simplă și comodă. Dar succesul ...
177
Astronomii de la Academia Chineză de Științe din Nanjing au descoperit un fenomen neobișnuit în inima galaxiei noastre —...
292
O motocicletă nu este doar un mijloc de transport, ci și un hobby pentru mulți pasionați de viteză. Cu toate acestea, ac...
382