Cosmosurile civilizațiilor antice. Partea a VIII-a. Perșii: când eroul devine alegerea

După cosmosul fenicienilor, în care eroul principal era drumul, călătoria noastră ne conduce către una dintre cele mai influente civilizații din istoria omenirii. În fața noastră se află lumea vechilor perși. Dacă sumerienii vorbeau despre ordine, egiptenii despre eternitate, akkadienii despre voință, harappanii despre armonie, minoicii despre bucuria vieții, micenienii despre glorie, iar fenicienii despre drum, civilizația persană aduce pentru prima dată în centrul universului său o altă idee: alegerea morală. Din acest motiv, eroul principal al cosmosului persan nu este regele, războinicul sau călătorul, ci omul care, în fiecare zi, alege între lumină și întuneric.

Pentru a pătrunde în această lume trebuie să ne întoarcem în secolele VI–IV î.Hr. și să ajungem pe teritoriul Iranului de astăzi. În fața noastră se deschide un peisaj impresionant. La vest se ridică Munții Zagros. La nord se întind regiunile Mării Caspice. La est se află deșerturile și podișurile Asiei Centrale. La sud se găsesc țărmurile Golfului Persic. Acest spațiu nu seamănă nici cu Valea Nilului, nici cu Mesopotamia. Nu există un singur fluviu care să organizeze întreaga viață. În schimb, omul se confruntă cu un univers de munți, stepe, deșerturi și oaze. Tocmai acest contrast permanent dintre fertilitate și ariditate, dintre viață și amenințare, pare să fi contribuit la apariția ideii centrale a culturii persane: alegerea.

Arheologia ne permite să atingem aproape direct această lume. Când privim ruinele Persepolisului, vechea capitală ceremonială a Imperiului Ahemenid, vedem una dintre cele mai impresionante realizări ale Antichității. Terase uriașe, scări monumentale, coloane și reliefuri ne vorbesc despre un stat care se întindea de la Egipt până în India. Dar adevărata sa originalitate nu stă în dimensiuni. Pe reliefurile de la Persepolis apar delegații ale zecilor de popoare ale imperiului, fiecare reprezentată în propriile haine și cu propriile tradiții. Nu vedem doar o imagine a supunerii, ci și o imagine a unei lumi care încearcă să reunească diversitatea într-un singur spațiu comun. Acesta este unul dintre motivele pentru care Imperiul Persan s-a diferențiat de multe alte puteri ale vremii sale.

Totuși, centrul adevărat al cosmosului persan nu se află în palate și nici în armate. El se află în învățătura asociată cu numele lui Zarathustra, una dintre cele mai enigmatice figuri ale istoriei universale. Aici apare ideea care va influența profund multe religii și culturi ulterioare. Lumea începe să fie percepută ca un spațiu al alegerii dintre adevăr și minciună, dintre construcție și distrugere, dintre lumină și întuneric. În zoroastrism, această confruntare capătă o dimensiune cosmică. Dar nu este vorba doar despre o luptă între forțe divine. Principalul câmp de bătălie devine viața omului. Fiecare faptă, fiecare cuvânt și chiar fiecare gând participă la această mare confruntare dintre ordine și haos.

Aici se dezvăluie unicitatea mitului persan. Dacă în lumea sumeriană omul încerca să mențină ordinea, în Egipt căuta eternitatea, iar în Micene urmărea gloria, în cosmosul persan omul devine participant la destinul universului. Binele nu există pur și simplu. El trebuie ales. Lumina nu învinge automat. Ea trebuie susținută. Adevărul nu este garantat. El cere responsabilitate. Pentru omul Antichității, aceasta era o idee revoluționară. Cosmosul nu mai este doar scena pe care acționează zeii. El devine un spațiu al responsabilității personale.

Această idee se reflectă și în organizarea imperiului. Imperiul Ahemenid a unit zeci de popoare, limbi și culturi. Egipteni, babilonieni, lidieni, evrei, fenicieni și numeroase populații din Asia Centrală au trăit în interiorul aceleiași structuri politice. Desigur, nu era o lume ideală și imperiul a cunoscut războaie, revolte și conflicte. Totuși, pentru epoca sa, el a demonstrat un nivel remarcabil de respect față de diversitatea culturală. Istoricii îl menționează adesea pe Cirus cel Mare, care după cucerirea Babilonului a permis multor comunități să își păstreze tradițiile și credințele. Din acest motiv, imaginea conducătorului drept ocupă un loc central în cultura persană.

Natura a influențat profund acest mod de a vedea lumea. Pentru locuitorii Podișului Iranian, apa nu era doar o resursă, ci însăși condiția vieții. Arheologii au descoperit sisteme impresionante de canale subterane, cunoscute sub numele de qanat, care transportau apa pe distanțe foarte mari. Aceste construcții inginerești au funcționat timp de milenii. Din perspectivă etnobiologică, lumea persană a fost o civilizație care a învățat să creeze viață acolo unde ea părea imposibilă. În mijlocul deșerturilor apăreau grădini. În regiunile aride se ridicau orașe. Nu este întâmplător faptul că termenul „paradis” provine dintr-un vechi cuvânt persan care desemna o grădină împrejmuită. Pentru perși, grădina nu era doar un loc de odihnă, ci simbolul victoriei vieții asupra sterilității și haosului.

Pe măsură ce pătrundem mai adânc în cosmosul persan, devine clar de ce influența sa a fost atât de durabilă. Multe dintre ideile care astăzi ni se par firești au primit aici una dintre primele lor formulări puternice: alegerea morală, confruntarea dintre bine și rău, ideea conducerii juste și imaginea omului ca participant la istoria cosmică. Toate acestea au făcut din civilizația persană unul dintre marile puncte de cotitură ale culturii universale.

Întrebarea principală pe care o adresează această lume este surprinzător de simplă: ce alegi? Nu unde te-ai născut. Nu cât de puternic ești. Nu câte teritorii ai cucerit. Ci ce alegi în fiecare zi a vieții tale. Această întrebare străbate întreaga tradiție persană și explică de ce cosmosul ei rămâne atât de actual chiar și după două milenii și jumătate.

Din acest motiv, simbolul central al civilizației persane nu este palatul de la Persepolis și nici armata regelui. Simbolul principal este focul. Nu focul distrugerii, ci focul luminii. Acel foc sacru care în tradiția zoroastriană simboliza adevărul, puritatea și alegerea corectă. El lumina drumul omului și îi amintea că destinul lumii este alcătuit din milioane de decizii zilnice. Tocmai de aceea vechii perși au lăsat omenirii nu doar un imperiu, ci unul dintre cele mai profunde cosmosuri morale ale Antichității.

În partea următoare a călătoriei noastre vom ajunge într-o lume complet diferită — China antică, unde eroul principal nu va fi alegerea, ci armonia dintre Cer, Pământ și Om.

Autor: Валерий Катрук

Citiți toate părțile: Partea 1, Partea 2, Partea 3, Partea 4, Partea 5, Partea 6, Partea 7, Partea 8