Cosmosurile civilizațiilor antice. Partea I. Sumer: când eroul nu este omul, ci însăși ordinea lumii

Atunci când omul modern se gândește la antichitate, își imaginează de regulă lumea Greciei și a Romei. Totuși, pentru greci și romani exista o vechime mult mai profundă. Dacă ne imaginăm distanța în timp dintre noi și Alexandru cel Mare, aproximativ aceeași distanță îi despărțea pe contemporanii lui Alexandru de primele orașe sumeriene. Pentru oamenii lumii antice, sumerienii reprezentau deja o vechime aproape legendară. Ei trăiseră cu atât de mult timp înainte, încât multe dintre evenimentele lor erau percepute deja ca tradiții și povești ale trecutului îndepărtat.

Pentru a ajunge în această lume, trebuie să ne întoarcem cu aproximativ cinci mii de ani în urmă. Nu ne aflăm pe țărmurile Mediteranei, nu vedem templele de marmură ale Atenei și nici drumurile Romei. Ne aflăm între două mari fluvii – Tigru și Eufrat. Astăzi, acest teritoriu aparține Irakului modern. Aici se află Bagdadul, Basra, Nasiriya și multe alte orașe. Însă în acea epocă exista o lume complet diferită.

Imaginați-vă o câmpie nesfârșită. Nu există munți care să delimiteze orizontul. Nu există păduri care să ascundă depărtările. Există doar cerul, pământul și cele două fluvii de care depinde întreaga viață a regiunii. Primăvara, apele aduc mâlul fertil. Vara, soarele transformă pământul într-o întindere arzătoare. Fiecare recoltă depinde de capacitatea oamenilor de a înțelege ritmurile apei.

Aici apare prima particularitate a lumii sumeriene. Dacă ar fi să o exprimăm printr-o singură imagine, cosmosul sumerian nu este cosmosul eroului. Este cosmosul ordinii. Când ne gândim la Grecia Antică, ne vin în minte Ahile, Ulise sau Heracle. Chiar și zeii Olimpului se comportă ca niște personalități excepționale. Lumea greacă este construită în jurul eroului. În centrul narațiunii se află omul care realizează o faptă. Lumea sumeriană este diferită. Aici, personajul principal nu este eroul, ci însăși ordinea existenței.

Sumerienii par să își pună mereu aceeași întrebare: cum este împiedicată lumea să se întoarcă în haos? Este o întrebare firească pentru un popor a cărui viață depinde complet de fluvii. Însă pentru sumerieni ordinea nu era doar protecție împotriva distrugerii. Ea era sursa prosperității. Dacă canalele se distrug, recoltele pier. Dacă apa vine prea târziu, începe foametea. Dar este valabil și contrariul. Atunci când apa vine la timp, când canalele sunt întreținute, când mii de oameni acționează în armonie și înțeleg ritmurile naturii, pe câmpia aspră apar grădini, lanuri roditoare, orașe pline de viață, ateliere de meșteșugari, piețe, familii, copii și însăși posibilitatea unei vieți liniștite. Pentru sumerieni, ordinea nu era doar o metodă de a evita nenorocirea. Era drumul către abundență.

Poate că tocmai aici se află unicitatea lor printre civilizațiile antice. Majoritatea culturilor vorbesc despre originea eroilor, a regilor, a dinastiilor și a popoarelor. Sumerienii sunt printre primii care vorbesc despre originea ordinii. Miturile lor nu sunt despre victoria individului, ci despre apariția structurii lumii. Lumea există deoarece toate părțile ei se află într-o relație corectă una cu alta. De aceea cosmosul sumerian poate fi numit cosmosul armoniei și al coordonării.

Au ajuns până la noi sute de texte sumeriene. Datorită arheologiei știm astăzi mult mai multe decât și-ar fi imaginat cercetătorii acum un secol și jumătate. Au fost descoperite zeci de mii de tăblițe de lut în Uruk, Ur, Nippur, Lagash și alte orașe. Este remarcabil faptul că scrierea nu a apărut pentru filosofie sau poezie. Ea a apărut pentru evidență: pentru înregistrarea cerealelor, pentru numărarea turmelor și pentru administrarea resurselor.

Privit superficial, acest lucru poate părea lipsit de romantism. Dar la o privire mai atentă se dezvăluie ceva mult mai profund. Sumerienii au fost printre primii care au transformat memoria într-un sistem. Înaintea lor, memoria trăia în principal în oameni. În Sumer, memoria începe să trăiască în oraș: în tăblițe, în arhive, în temple și în structurile comunității.

Poate că civilizația sumeriană a reprezentat prima încercare din istorie de a crea o inteligență colectivă. Nu în sens tehnologic, ci în sens cultural. Memoria a încetat să mai aparțină indivizilor și a început să aparțină orașului. Arheologii au descoperit arhive uriașe care înregistrau operațiuni economice, contracte și distribuirea resurselor. În fața noastră apare o civilizație care începe să se gândească pe sine ca la un întreg.

De aceea imaginea unui mușuroi de furnici este surprinzător de potrivită. Dar există o diferență esențială. Furnicarul funcționează instinctiv. Orașul sumerian începe să funcționeze conștient. El creează scriere pentru a-și aminti. Construiește canale pentru a controla apa. Ridică temple ca centre de organizare a spațiului. Formează un sistem în care ordinea devine valoarea supremă.

Poate tocmai de aceea moștenirea sumeriană rămâne atât de importantă. Ea ne arată că civilizația nu începe cu apariția unui erou. Ea începe atunci când oamenii reușesc să creeze o ordine durabilă, mai mare decât orice individ. O ordine din care se nasc recoltele și bunăstarea, meșteșugul și frumusețea, copiii și familiile, cântecele și sărbătorile, memoria și cultura.

Nu un rege. Nu un războinic. Nu un înțelept.

Ci ordinea care ține împreună oamenii, orașul, memoria, apa, pământul și cerul.

Acesta este cosmosul ordinii care face din Sumer una dintre cele mai fascinante civilizații ale lumii antice.

Autor: Валерий Катрук