Coșurile de fum ale zânelor (+Foto)

Un poet celebru a numit cândva acest pământ „țara peisajelor lunare”. Da, este cu adevărat o țară — mai exact, un regat — unde minunile naturii se împletesc în chip uimitor cu misterele istoriei umane. Cappadocia... o lume fermecată, al cărei miracol principal, neatins de mâna omului, sunt „coșurile de fum ale zânelor”.

Deși, din păcate, zânele n-au avut niciun rol în crearea acestor capodopere de piatră. Stâncile conice și turnurile încoronate cu „pălării” de piatră sunt rodul fanteziei capricioase a naturii. Prin forma lor, ele seamănă într-adevăr cu niște coșuri de fum — mai ales când deasupra lor se ridică, din când în când, dâre subțiri de fum.

Unele „coșuri” ating zeci de metri înălțime. Unele sunt colorate în tonuri închise sau, dimpotrivă, deschise, iar altele își schimbă nuanța în timpul zilei, în funcție de lumina soarelui.

Pentru a crea asemenea forme, natura a avut nevoie de milioane de ani. Oamenii de știință au stabilit că principala cauză a apariției „coșurilor zânelor” este eroziunea. Odinioară, regiunea numită astăzi Cappadocia (situată în Turcia) era centrul unei intense activități vulcanice. În perioada terțiară, erupțiile puternice au acoperit pământul cu un strat de lavă și cenușă de peste 300 de metri, din care s-au format ulterior tuful vulcanic și bazaltul. Apoi natura, folosindu-se de clima continentală aspră a Cappadociei, a început să sculpteze acest relief unic: variațiile bruște de temperatură, înghețul, apa și vântul au crăpat platourile, au mărunțit stâncile și au lăsat în urmă vârfuri izolate — „turnuri” fantastice.

TAINELE ORAȘELOR SUBTERANE

Dacă „coșurile de fum ale zânelor” sunt miracolul natural al Cappadociei, atunci orașele subterane, templele și mănăstirile săpate în piatră sunt minunea creată de mâna omului. În Cappadocia există 36 de labirinturi subterane, vechi de mii de ani — și probabil nu toate au fost încă descoperite.

Deasupra acestor labirinturi s-au aflat secole la rând sate obișnuite, iar locuitorii lor nici nu bănuiau că sub picioarele lor se întinde o lume întreagă de tuneluri. Despre orașele subterane s-a aflat abia întâmplător, în anii 1930, când un țăran, săpându-și pivnița, a spart peretele și a nimerit într-un „al doilea nivel”.

Unele orașe sunt uluitor de adânci. De pildă, orașul de sub localitatea Derinkuyu coboară opt niveluri în jos, până la o adâncime de 54 m și o suprafață de 400 ha — aici ar fi putut trăi zece mii de oameni! Cel mai adânc, numit „Puțul adânc”, are 12 niveluri, iar orașul Kaymakli este considerat „capitala” acestui regat subteran.

Toate aceste orașe erau complet funcționale: aerul pătrundea printr-un puț de ventilație adânc de 85 m; existau coșuri pentru fum, depozite de cereale și vin, fântâni, temple, săli de mese și chiar cimitire speciale, unde morții erau zidiți în pereți.

Xenofon, istoricul grec, scria despre locuitorii Cappadociei că, deși pricepuți și talentați, aveau un obicei barbar — beau vinul neamestecat cu apă.

VIAȚA DE SUB PAMÂNT

Istoria încă nu are răspuns la toate întrebările despre aceste orașe. Cine erau locuitorii lor? De ce au ales viața subterană în locul luminii soarelui?

Unii cercetători cred că orașele erau adăposturi temporare împotriva invadatorilor — intrările erau bine camuflate, iar coridoarele puteau fi blocate cu discuri uriașe de piatră, netede pe exterior și prevăzute cu găuri de tragere. Alții susțin că orașele erau locuite permanent, având o infrastructură prea complexă pentru simple refugii.

Rămâne un mister și locul în care s-a depozitat roca scoasă din adâncuri în timpul săpăturilor, precum și modul în care a fost transportată la suprafață. Iar întrebarea despre canalizare rămâne fără răspuns: cum se descurcau cu deșeurile zece mii de oameni care trăiau acolo?

ÎNTUNERICUL BINECUVÂNTAT AL SUBTERANULUI

În centrul „ținutului coșurilor zânelor” se află un oraș unic — Göreme, considerat astăzi cel mai mare muzeu în aer liber din lume. Aici se găsesc peste 30 de biserici, capele și mănăstiri bizantine săpate în stâncă, decorate cu fresce ce s-au păstrat până în zilele noastre.

Legenda spune că primii creștini au ajuns în Cappadocia în secolul I d.Hr., conduși de ucenicii apostolului Petru. În timpul persecuțiilor, ei au extins peșterile și le-au transformat în adăposturi. Se spune că numele Göreme ar însemna „să nu vadă nimeni”.

Primul monah care a întemeiat o mănăstire în valea Göreme a fost Sfântul Vasile cel Mare — unul dintre cei trei Părinți Capadocieni. Lui i se atribuie nu doar fondarea monahismului, ci și introducerea iconostasului și redactarea primei reguli monahale.

Sfântul Diodor, arhiepiscop de Cappadocia, și-a dorit ca pe mormântul său să fie scris un singur cuvânt — „Acarus”, adică „vierme de pământ”.

MIRACOLUL MĂNĂSTIRII

Cu apariția în secolul al IV-lea a Mănăstirii Arhanghelilor în valea „coșurilor zânelor” este legată o minune. Potrivit tradiției, în anul 325, împărătesei Elena, mama împăratului Constantin, i s-a arătat în vis Arhanghelul Mihail, care i-a spus: „Crucea Domnului, ascunsă în pământ, va fi scoasă de tine.” Împărăteasa a promis să ridice o biserică pe locul arătării. Îngerul i-a indicat un loc „acoperit de mărăcini”, spunând: „Acolo să zidești o mănăstire în numele Arhanghelilor și al tuturor puterilor nevăzute care ocrotesc omul.”

Toate bisericile subterane din Cappadocia sunt bogat pictate, iar frescele s-au păstrat până azi. Unele chipuri sfinte poartă urmele sabiei invadatorilor selgiucizi.

Chiar și în prezent se descoperă noi biserici cu picturi intacte, ascunse cândva sub pământ. Câte alte taine mai păstrează această țară minunată — doar Dumnezeu știe.

Că „ținutul coșurilor de fum ale zânelor” este un loc special nu încape îndoială. Cappadocia se numără printre cele cinci regiuni ale lumii cu activitate intensă de OZN-uri și fenomene paranormale. Ufologii susțin chiar că orașele subterane au fost construite nu pentru a se apăra de invadatori, ci de vizitatori extratereștri. În 2005, la Göreme, într-una dintre formațiunile stâncoase, a fost deschis un Muzeu al OZN-urilor cu deviza: „Nu suntem singuri în Univers.”