Cum lumea iroseşte apa potabilă

În condiţiile în care resursele mondiale de apă dulce se află sub presiunea creşterii poluării şi consumului galopant, înţelegerea modului cum, cînd şi de ce se foloseşte apa, devine mai important ca niciodată. Cu acest scop, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Twente, Ţările de Jos, au lansat un nou studiu care analizează volumul şi distribuirea consumului de apă la nivel mondial în perioada 1996 - 2005.

Rezultatul cercetărilor, publicat în ediţia Proceedings of the National Academies of Science, este a treia tentativă pe scară largă a cercetătorilor de a examina problema îngrozitoare a sistemului de consum de apă la nivel mondial. Şi, în comparaţie cu încercările anterioare, lucrarea în cauză este mult mai avansată, deoarece analizează moduri diferite cum oamenii folosesc apa. În sensul larg, sunt: cantitatea consumului de apă de ploaie, volumul de epuizare al surselor subterane şi terestre, şi nivelul de poluare a apei.

La nivel global, 92% din volumul de apă dulce folosită revin agriculturii. În acelaşi timp, cultivarea cerealelor alimentare intensiv acvatice, cum ar fi grîul, orezul şi porumbul, reprezentînd 27 la sută din amprenta acvatică mondială. Studiul constată că producerea cărnii este responsabilă pentru 22 la sutî, iar producerea laptelui – pînă la 7 la sută din consumul mondial al apei.

Studiul demonstrează că Statele Unite ale Americii, care numără doar 5 la sută din populaţia lumii, sunt al treilea cel mai mare consumator de apă dulce, împreună cu China, mult mai populată, şi India. Consumul de apă pe cap de locuitor în SUA s-a ridicat la 2.842 de metri cubi pe an, faţă de 1.089 de metri cubi în China, şi 1.071 în India.

După consumul de apă, SUA, în comparaţie cu cifrele din alte ţări industrializate, sunt, de asemenea, printre lideri. Consumul de apă pe cap de locuitor în Marea Britanie este de 1.258 de metri cubi pe an. Diferenţa între cele două ţări , în mare parte se explică prin faptul că americanii mănîncă carne de vită de 4,5 ori mai mult, decît media mondială, în timp ce britanicii mănîncă de două ori mai mult, decît este norma în altă parte. Carnea de vită, în special, tipul ei provenit de la hrănirea bovinilor cu cereale, este o ramură acvatică extrem de intensivă.

Cercetătorii au studiat, de asemenea, fluxul de "apă virtuală" între ţări. Apa virtuală se mişcă între cele două ţări, atunci, de exemplu, cînd orezul cultivat în Asia, cu folosirea apei asiatice, este exportat în Africa. Aproximativ o cincime din volumul total de apă mondială se consumă în formă de apă virtuală. Urmărirea fluxului de apă virtuală evidenţiază ţările care se bazează în mare parte pe furnizarea externă de apă, şi în ce măsură aceste ţări contribuie la reducerea poluării apei dincolo de frontierele sale.

Cele mai mari exportatoare nete de apă virtuale sunt America de Nord şi de Sud, Asia de Sud şi Australia. Cele mai mari importatoare nete de apă virtuală sunt considerate Africa de Nord, Asia Centrală, Mexic, Europa, Japonia şi Coreea de Sud.

S-a constatat că mărfurile exportate consumă în medie şi contaminează apele terestre şi subterane într-o măsură mai mare, decît bunurile achiziţionate pe piaţa internă. S-a dovedit că pentru ţările din Europa Centrală şi Asia de sud-vest, precum şi Africa de Nord, sunt caracteristice modelele mai puţin raţionale a consumului de apă pe cap de locuitor, bazate nu pe volumul de consum, ci în dependenţă de resursele limitate de apă subterană.

Cercetătorii speră ca studiul va ajuta guvernelor să evalueze diferiţi factori care afectează amprenta acvatică a statelor, precum şi să corecteze metodele iraţionale de consum şi ineficienţa în producţie. De exemplu, Bolivia consumă carne doar cu 1,3 mai mult, decît media globală. Cu toate acestea, acest indice are un impact enorm asupra amprentei acvatice lăsate de ea, deoarece fiecare tonă de carne consumată în Bolivia necesită apă pentru producţia ei de cinci ori mai mult, decît media mondială.

Sursa: facepla.net