ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Cum poate fi modificată foametea?




 

 

Agricultorii elaborează scheme de combatere a foametei. Pe agenda zilei se află o problemă nerezolvată: populaţia de pe glob poate fi hrănită numai cu organisme modificate genetic sau vor ajunge alimentele organice?

 

Peste 30 de ani numărul locuitorilor de pe planeta noastră va creşte cu două miliarde de oameni. Potrivit prognozelor Organizaţiei Mondiale pentru Alimentaţie (FAQ), în decursul acestor ani volumul de alimente trebuie să crească cu 70%, relatează ruvr.ru.

Mulţi savanţi consideră că problema foametei nu este legată de deficitul de produse alimentare şi de distribuirea lor incorectă. Geneticienii nu sînt de acord: alimente nu sînt de ajuns şi lumea trebuie să înceapă să folosească în mod activ produse modificate genetic. Discuţiile în această privinţă nu încetează. Cei care sînt împotriva folosirii produselor modificate genetic sînt convinşi că fiecare ţară care va începe să folosească în mod activ produse anorganice va deveni un teren propice pentru experimente. Influenţa alimentelor modificate genetic asupra organismului uman nu sînt destul studiate, explică Elena Şaroikina, directorul Asociaţiei Naţionale pentru Securitate Genetică.

„Pentru omenire, două-trei decenii sînt o clipă şi noi nu putem sa tragem concluzii complete. Deţinem informaţii că produsele modificate genetic afectează starea de sănătate a şobolanilor şi hamsterilor, în primul rînd, influenţează funcţia lor de reproducere”. Alţi specialişti consideră că noile tehnologii, dimpotrivă, ne protejează împotriva bolilor. Oleg Radin, directorul departamentului pentru reglementare tehnică din cadrul Uniunii Cerealelor din Rusia.
„La cultivarea producţiei tradiţionale sînt folosite între 14 şi 20 tipuri de pesticide. Ele pătrund în ceea ce mîncăm. Pentru a cultiva plante modificate genetic, este nevoie de 1-3 tipuri de pesticide. Reiese că în privinţa conţinutului de pesticide ele sînt mai puţin toxice. De asemenea, este vorba de creşterea recoltei cu pînă la 30%. Produsele modificate genetic pot fi comparate cu energia nucleară care poate fi folosită atît în scopuri paşnice, cît şi în scopuri negative”.

Potrivit datelor Serviciului Internaţional pentru Achiziţii în domeniul Aplicaţiilor Biotehnologiilor Agricole (ISAAA), în prezent pe o suprafaţă de peste 150 de milioane de hectare se cultivă plante modificate genetic. Cele mai mari cîmpuri se află în Statele Unite, Argentina, Brazilia şi China. Sînt comercializate nu numai produse finite, ci şi tehnologii brevetate, seminţe, produse chimice care însoţesc pesticidele şi cu care sînt stropite ogoarele. Însă şi producătorii de „produse curate” cîştigă bani frumoşi. În întreaga lume este la modă „un mod sănătos de viaţă” care presupune consumul de produse organice cu un conţinut ridicat de vitamine care nu au fost tratate cu chimicale. Oamenii sînt pregătiţi să plătească mult pe legume şi fructe naturale, menţionează Aleksandr Baranov, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Securitate Genetică.

„În pofida crizei alimentare, vînzările de produse organice se menţin la acelaşi nivel şi sînt căutate pe piaţă. De exemplu, în Germania o treime din populaţie se hrănesc cu asemenea alimente. În Rusia, de asemenea, cerinţele de produse organice este enormă”.

Geneticienii şi fermierii „organici” au împărţit zonele de influenţă. Primii hrănesc ţările sărace, iar ceilalţi ţările în care pe agenda zilei nu se află situaţia legată de foame. Însă sînt din ce în ce mai mulţi oameni care suferă de foame, iar în ţările emergente există următoarea problemă: hrana vitelor. La ora de faţă, se mizează pe produsele modificate genetic, cu toate că amatorii de produse organice se opun acestei tendinţe.

 

 

Sursa: moldovenii.md

 

Marţi, 08 ianuarie 2013
Vizualizări: 1809

Știrile partenerilor noștri

Citiţi de asemenea

Consilierul municipal din partea PSRM Vasile Chirtoca se pronunță pentru deschiderea grădinițelor și reluarea procesului...
171
Specialiştii susţin că pentru Moldova coeficientul de împădurire trebuie să nu fie mai mic de 25%, şi nu ca acum - 12,7%...
144
În următoarea perioadă, pînă în a.2039, schimbările climatice ar putea afecta grav pădurile din nordul Republicii Moldov...
142
Puțin este cunoscut faptul, că Republica Moldova este cea mai despădurită țară din Europa! Și asta ne afectează puternic...
146