MOLDOVENII.MD

Cum să crești un burete natural

Luffa (dovleacul-burete sau „buretele vegetal”) este o plantă din familia cucurbitaceelor, pe care o puteți cultiva chiar în propria grădină. În grădina mea îmi place să cresc diferite plante neobișnuite. În plus, în comerț apar permanent semințe ale unor plante noi și, în fiecare an, nu mă pot abține să nu plantez ceva diferit. Așa mi-am dorit să cultiv în grădina mea luffa — dovleacul-burete.

Iarna cumpăr semințe pentru plantarea din anul următor, iar dacă găsesc ceva nou, am timp să caut informații despre acea plantă. Citesc reviste, merg la bibliotecă, iar acum informațiile pot fi găsite și pe Internet. Așa am aflat că luffa este o plantă destul de iubitoare de căldură, dar poate fi cultivată și la noi, în zona temperată, prin metoda răsadurilor.

La fel ca alte plante din familia dovleacului, luffa nu suportă bine transplantarea. La mijlocul lunii aprilie am semănat semințele înmuiate în prealabil în ghivece de turbă, pentru a le putea transplanta ușor. Au răsărit și s-au dezvoltat bine; ghivecele au stat pe o fereastră însorită, iar în luna mai le-am scos pe loggia închisă.

Am plantat răsadurile în sol la începutul lunii iunie, pe partea sudică a casei — acolo am un perete lângă care plantez mereu plante cățărătoare; există deja grilaje pregătite pentru ele. Plantele au crescut rapid și a fost nevoie doar să le leg imediat de suport. S-au dezvoltat foarte bine (am plantat în total 4 plante de luffa), iar lăstarii urcau repede pe suport.

La mijlocul verii au apărut florile — mari, galbene, care se deschideau zilnic. Ca toate culturile de pepeni și dovleci, luffa este o plantă monoică, pe care se formează flori masculine și feminine. Florile feminine sunt solitare, iar cele masculine cresc în ciorchine pe un lăstar separat, câte 8–10 bucăți.

Pentru a grăbi apariția florilor, vrejul poate fi ciupit. Lăstarii laterali este mai bine să fie tăiați, lăsând pe fiecare plantă câte două dintre cele mai bune ovare. Fructele în creștere nu trebuie atinse — dacă sunt rănite, pot putrezi.

Dacă fructul provine dintr-o floare polenizată de albine sau manual, poate ajunge până la 60 cm lungime. Fără polenizare, lungimea fructului nu depășește 20–25 cm. În ambele cazuri însă, sub coajă se formează buretele. Acesta este alb, ca și cum ar fi tricotat, iar în interior se află semințele. Semințele sunt negre, foarte asemănătoare cu cele de pepene verde, dar cu o coajă mai dură.

Luffa nu suportă temperaturi sub 10°C — la aceste valori își încetinește creșterea, iar la 0°C moare. Răspunde foarte bine la fertilizarea cu bălegar de vacă (1 litru de bălegar + 1 pahar de cenușă la o găleată de apă), aplicată o dată la două săptămâni.

Până la sfârșitul lunii septembrie fructele se coc. Este mai bine să fie recoltate după primele înghețuri.

Despre modul în care se obține buretele din fructul de luffa am aflat de pe Internet. După recoltare trebuie îndepărtată coaja. Pentru aceasta, fructul se introduce în apă clocotită timp de 8–10 minute, iar apoi coaja se îndepărtează ca la o banană. Dacă aveți nevoie de semințe pentru plantare, înainte de opărire tăiați un capăt al fructului și scuturați pulpa și semințele.

Pe primele plante de luffa cultivate de mine s-au copt 5 fructe mari și bine dezvoltate, din care am obținut bureți naturali excelenți! Vă recomand și vouă să încercați să cultivați această plantă interesantă în grădina voastră.

Autor: D. I. Polejaikina, orașul Belgorod.