Cum să prepari ceai din propriile plante. Uscarea. Fermentarea. Maturarea

Natura noastră este bogată în plante ale căror frunze pot înlocui cu succes ceaiurile exotice: coacăzul-negru, zmeurul, căpșunul sălbatic, mărul, murul, afinul, cireșul, merișorul, florile de tei și, bineînțeles, salcia cu flori roz (Epilobium angustifolium), cunoscută și sub numele de Ivan-ceai.

Cunoscătorii ceaiurilor din plante vă vor recomanda să adăugați în ceașcă un praf de măcriș și vă vor spune că gustul lui nu este cu nimic mai prejos decât cel al lămâii. Iar oregano, sunătoarea, frunzele tinere de crețișoară și bergenia oferă ceaiului o aromă deosebită, un gust plăcut și o infuzie mai bogată – important este doar să fie recoltate și pregătite corect.

Cel mai des, ceaiul se prepară din frunze tinere de coacăz-negru, merișor, afin și zmeur, culese în lunile mai–iunie. Frecvent se adaugă și iarbă sau flori de oregano, sunătoare, fructe și frunze de măceș, cireș, inflorescențe de crețișoară, fructe de măr și păr, precum și lăstari de cimbru. În Germania, de exemplu, în amestecurile de ceai sunt folosite și frunze de nalbă, crețișoară, pătlagină, clopoțel, coada-șoricelului, lavandă și gențiană.

USCAREA

Este cea mai simplă metodă de conservare a frunzelor. Pentru a păstra culoarea și aroma, materia primă se recoltează în zile senine și uscate, după ce s-a ridicat roua. Frunzele nu se amestecă între ele și se usucă la umbră (sub un acoperiș, în pod sau pe terasă), întinse pe hârtie sau atârnate în buchețele mici.

Momentul recoltării influențează foarte mult calitatea produsului final. Frunzele de merișor și afin se culeg în mai–iunie, cele de mur în iunie–iulie, cele de salcie cu flori roz în iulie–august, iar frunzele de măr și cireș tot în iulie–august. Frunzele și florile de zmeur sălbatic pot fi culese pe tot parcursul verii. Vârfurile de erică sunt cel mai bine recoltate în iulie–august, când planta este în plină înflorire.

După uscare, frunzele se verifică, se îndepărtează cele deteriorate, uneori se mărunțesc și se taie în bucăți mici, apoi se mai usucă ușor în cuptor. În acest proces frunzele se închid la culoare și oferă o infuzie cu aromă intensă și o culoare frumoasă, mai ales cele de salcie cu flori roz, zmeur, cireș, căpșun sălbatic și coacăz-negru.

FERMENTAREA

Este o metodă mai complexă de prelucrare a frunzelor proaspete de salcie cu flori roz, căpșun, zmeur, cireș, măr și mur. După recoltare, frunzele se lasă la umbră timp de 3–5 ore pentru a se înmuia și a pierde o parte din umiditate. Apoi se frământă și se răsucesc între palme sau pe o placă striată până când eliberează suc și devin lipicioase. Acesta este semnul că pereții celulari s-au rupt și au început procesele naturale de oxidare.

Frunzele răsucite se pun într-o ladă, se acoperă cu o pânză umedă și se lasă la fermentat 7–9 ore. După aceea se întind într-un strat subțire pe tavă și se usucă în cuptor.

După fermentare, frunzele capătă un parfum deosebit, o culoare frumoasă și oferă o infuzie gustoasă și intens colorată.

MATURAREA (TOMLIREA)

A treia metodă de prelucrare a frunzelor este maturarea. Frunzele se ofilesc la fel ca pentru fermentare, apoi se pun într-un vas de fontă sau într-un vas ceramic și se țin într-un cuptor călduț timp de 10–12 ore. După această etapă se răsucesc din nou între palme și se usucă pe tavă. Ceaiul este apoi gata pentru consum.

Pentru prepararea ceaiului se folosesc, de regulă, în proporții egale frunze uscate, de exemplu: măr și căpșun sălbatic, căpșun sălbatic și coacăz-negru, măr și salcie cu flori roz, cireș și salcie cu flori roz sau alte combinații.

Pentru un parfum și mai bogat se pot adăuga frunze proaspete de coacăz-negru, mentă, oregano, coada-șoricelului, sunătoare sau sulfina, tăiate fâșii subțiri. Iar dacă în amestec se adaugă și petale de trandafir sau de iasomie, ceaiul va deveni și mai aromat.

Vă dorim o ceașcă de ceai aromată și plină de savoare!