Cum să recoltezi semințele ale celor mai populare legume
Dacă v-a plăcut soiul de ardei, roșii sau castraveți crescute la Dvs în acest an, puteți pregăti de sine stătător semințele lor pentru anul viitor.
Alegeți de pe tufă un fruct cu o formă caracteristică corectă și marcați-l cu o frânghie, ca să nu-l strîngeți înainte de timp. Fructul trebuie să se coacă bine.
Nu are sens să colectați semințele hibrizilor (F1), pentru că la anul roada sa nu va fi la fel de mare și frumoasă, dacă va crește în general!
Castraveții
Semințele de castraveți se recoltează după ce acestea sunt coapte și moi, dar nu prea bătrâni. Castraveții se aduc într-o încăpere neîncălzită, după ce se taie de-a lungul și semințele se scot cu o lingură. Împreună cu pulpa se pun într-un vas și se lasă pentru fermentare timp de 2-3 zile, la o temperatură de 20-25 °C. Apoi se spală și se pun la uscare - în aer liber sau în încăpere, înșirate într-un strat subțire pe hârtie.
Ardei
La ardei se recoltează semințele de la fructele care și-au dobândit deja culoarea caracteristică soiului. Cele mai bune semințe se obțin din fructe stătute, la 30-40 de zile după recoltare. Pentru a scoate semințele se taie baza ardeiului cu tot cu placenta. Semințele sunt separate după uscare sau frecate imediat după ce placenta a fost scoasă.
Roșiile
Pentru a pregăti semințe de tomate, se iau fructe timpurii, de la plante productive. Roșiile trebuie marcate din timp, iar când fructul va obține culoarea caracteristică pentru soiul în cauză – culese. Semințele se scot după ce fructul stă în încăpere și se înmoaie. Pulpa împreună cu semințe se pune într-un vas pentru 3-5 zile; în proces de fermentare semințele elimină acid lactic și se dezinfectează în mod natural. Când lichidul se va limpezi și pe suprafața sa va apărea spumă, fermentarea este considerată completă (semințele cad la fund). După aceea, semințele se spală bine cu apă, se înșiră pe o hârtie și se usucă.
Conopida
Pentru a obține semințe de conopidă, pe plantă se lasă 3-4 lăstări din partea exterioară a inflorescenței, iar partea din mijloc se taie. Acest lucru se face până la 1 august. Pe măsura ce semințele se coc, trebuie tăiate cu grijă. Inflorescențele se usucă, iar apoi se scutură astfel ca semințele să cadă pe o hârtie. Cele mai de calitate semințe se obțin de pe tulpina principală și de pe rămurele de ordinul întâi din partea de sus și din mijlocul plantei.
Semințele uscate se păstrează în pachete sau pungi din bumbac sau hârtie. Semnați fiecare dintre ele, indicați soiul și anul.