Cum să-ți ierți toate greșelile?

Această tehnică elimină rapid cele mai dificile și inconștiente cleme musculare și ne arată foarte clar de ce sîntem nemulțumiți de noi înșine.

Această tehnică de introspecție este reciprocă și eficientă. Pe de o parte, elimină foarte repede cele mai dificile blocuri musculare cronice pe care noi nu le conștientizăm, dar pe de altă parte ne arată foarte clar – ce nu ne place la noi înșine, dezvăluie, ca să spunem așa, principala listă de subiecte și cuvinte-cheie populare. Iar în al treilea rînd, (aceasta vine deja ca un bonus), ea funcționează ca o afirmație excelentă, înlocuind gîndurile goale sau negative.

O metodă simplă vă va ajuta să vă descoperiți

Deci, tehnica este simplă. Cu toate că la prima vedere ea pare oarecum fantastică și neclară, încercați totuși să urmați clar instrucțiunile și veți înțelege totul pe parcurs.

Începeți să o practicați fiind întins pe pat - cînd, se pare, că corpul nostru și eșa este relaxat. Doar se pare! Cînd veți începe, veți vedea că mușchii sînt încordați chiar și atunci cînd stați relaxat în pat.

Așadar, așezați-vă confortabil și începeți să repetați această propoziție magică: "Eu mă iertesc pentru...". În locul punctelor de suspensie, puneți tot ce vă vine în acel moment în minte- după principiul fluxului asociațiilor libere. Acesta este un exercițiu foarte personal, trebuie să spun. În minte vă va veni asemenea ”pentru”, încît nu veți putea să-i împărtășiți cu alții – ei nici măcar nu vor înțelege despre ce este vorba. Dar nici dvs. nu veți înțelege pentru început.

Vorbiți în fraze scurte și în alineate lungi – alternați-le între ele.

Deci, spuneți tot ce vă vine în minte, pînă cînd veți căpăta înțelegere. Cum să o urmăriți? Este foarte simplu: în momentul în care inconștientul dvs. va găsi ”punctul necesar", veți simți imediat relaxarea unui anumit grup de mușchi – la care anterior nu vă gîndeați.

Mie mi s-a întîmplat acest lucru la fraza, de care am fost cel mai tmult surprinsă! "Mă iert pentru că în copilărie nu vroiam să mănînc". Niciodată n-aș fi pronunțat o astfel de frază absurdă fiind în deplină conștiință! În primul rînd, acesta nu este limbajul meu - nu aș înlocui niciodată verbul "a alimenta" cu verbul "a mînca"! În al doilea rînd, demult mi se pare că în copilăria eu mîncam destul de bine. Și în al treilea rînd, de ce să mă "iert" pentru că mîncam rău? Dacă e să iert pe cineva, aceasta ar fi bunica mea, care trăia după principiul "Mănîncă și nu te prosti!" și Uniunea Sovietică, care producea alimente fără gust, de care, de asemenea, nu puteai face rost.

Dacă e să iert, atunci cu siguranță nu pe mine, care nu putea înghiți pîrjoale "necomestibile", acoperindu-le în loc de ketchup (care nu se vindea încă în acea vreme) cu lacrimi amare...

Asta este! Cum am putut uita că, în opinia părinților mei, eu nu mîncam bine. Acestea sînt cuvintele lor! Această frază încă mai stătea în amintirea mea, împreună cu sentimentul de vinovăție, fixat bine de ea, pentru faptul că îmi băteam joc de cei care aveau grijă de mine, refuzînd să mănînc ceea ce a fost pregătit și cumpărat cu mare greu.

Cînd am pronunțat această frază ridicolă, maxilarul meu s-a relaxat imediat. Însă apoi ...

Apoi, fluxul de asociații s-a accelerat - subconștientului i-a plăcut să joace acest joc. Și nodurile musculare au început să se relaxeze pe rînd.

"Aceste plicuri de la poștă -

Se rup ca mugurii de magnolie

Totul este bine... dar iată ce

Scrie iubita mea... "

În cea de-a doua etapă, încercați să lucrați cu reflecția dvs. din oglindă. Stînd în fața oglinzii, spuneți orice prostie pe care nu ați fi spus-o niciodată fiind cu mintea clară și în care nici dvs. nu credeți. De exemplu, spuneți fluent: "Mă iert pentru că: arăt rău, am fost vopsită urît, că am un breton idiotic, că am un aspect prostesc și preocupat...". Pînă cînd undeva are loc un clic... Cum are loc clicul în oglindă? Iată cum.

Aruncați din cînd în cînd cîte o privire la reflecția dvs. și, la un moment dat, veți vedea în ea un chip bun, frumos al unei persoane fericite, simpatice, care are încredere în sine și care arată "de milioane"! Aceasta este din cauza că s-au relaxat toți mușchii mimici, care v-au transformat fața într-o mască distorsionată de preocupările veșnice! De îndată ce m-am certat pe mine de cinci ori, din oglindă mă privea deja o femeie minunată care se ducea la bal (iar înainte de asta, mă privea un procuror cu o privire greoaie, obosit de multe ore de interogatoriu).

În a treia și ultima etapă, încercați această tehnică cînd mergeți pe stradă, examinînd mulțimea și privind în jur. Și din nou, nu uitați regula principală:

Opriți Cenzorii,

A vorbi un nonsens, distorsionînd intenționat realitatea.

Vorbiți cît doriți propoziții complexe lungi, alternîndu-le cu fraze scurte frînte, pînă cînd ajungeți la înțelegere.

Niciodată n-aș fi crezut (și nu aș fi spus nimănui, dar vouă – se poate) că mușchii mei vor începe să se relaxeze la frazele:

pentru că acesta nu este soțul meu;

pentru că nu merg în această mașină;

pentru că am un asemenea mers prostesc...

Anume aici se ascunde esența acestei tehnici psihologice: niciodată nu ne permitem să gîndim și chiar să presupunem timid că sîntem interesați de anumite lucruri de care nu sîntem "vrednici" de regret, deoarece noi "nu sîntem așa".

Oricine altcineva în afară de clemele mele musculare (care se relaxează fericit la pronunțarea frazei corecte) ar putea să mă convingă că eu (EU!) am treabă cu o oarecare mașină în care nu stau?

Nu. Persona mea nu-mi permite să "sufăr" din cauza unor astfel de nimicuri. Dar personalitatea noastră constă nu numai din Persoană ("Deșteaptă-frumoasă-corectă")...

Și personalitatea noastră suferă în secret... și nimeni altcineva nu poate să o ajute, cu excepția acestui exercițiu.

Tehnica psihologică "Mă iert pentru..."

Ultimul lucru care m-a bucurat și pe care sînt gata să-l împărtășesc cu tine, cititorule, este dispariția fricii de a privi, în mod direct și deschis, în față un trecător. De îndată ce, trecînd pe lîngă un tînăr frumos (și, ca de obicei, îndreptînd privirea în altă parte), mi-am spus în mod intenționat (nu cu voce tare, desigur) "Mă iert pentru că mi-e frică să privesc direct și deschis oamenii" ("Ceea ce iarăși nu este adevărat!", strigă Persoana mea. ”Ce inventezi? Tu nu te temi de așa ceva”) în timp ce noi, cu acest trecator, ne-am întîlnit ușor și grațios cu ochii larg deschiși plini de fericire, iar pe chipurile noastre au apărut două de zîmbete misterioase.

Încearcă acest exercițiu - te va amuza cu noi descoperiri despre tine!

Elena Nazarenko