MOLDOVENII.MD

Dacă copiii își vor pierde legătura cu natura, nu vor lupta pentru ea

Petrecând jumătate din viață în fața ecranelor, noua generație va fi slab pregătită pentru a apăra lumea naturii de daunele care i se aduc.

Un nou raport arată că Marea Britanie a pierdut 20% din păsările sale din 1966. Acum, stejarii, pini și castanii noștri sunt amenințați. Sondajele arată că majoritatea covârșitoare a oamenilor doresc ca planeta vie să fie protejată, dar foarte puțini sunt gata să acționeze activ. Cred că aceasta reflectă a doua criză ecologică - criza înstrăinării copiilor de lumea naturii.

"Îndată după un necaz vine altul". PriceWaterhouseCoopers avertizează că, chiar și dacă s-ar dubla ritmul actual al reducerii emisiilor de carbon în atmosferă, până la sfârșitul secolului ne vom confrunta cu o creștere a temperaturii de 6 grade Celsius. Pentru a limita creșterea temperaturii la două grade, trebuie reduse emisiile de carbon de șase ori. Și acest lucru depășește capacitatea politicii actuale.

Un nou raport arată că Marea Britanie a pierdut 20% din păsările sale din 1966. Unele specii cândva răspândite, cum ar fi pițigoii cu cap brun, ciocănitoarea mică și turturica obișnuită, au dispărut practic. Chiar și numărul vrăbiilor de casă s-a redus la două treimi. Boala mortală a frasinului, cunoscută sub numele de Ash dieback, este doar una dintre numeroasele boli groaznice ale copacilor, a căror răspândire se datorează în principal comerțului. Acum, stejarii, pini și castanii noștri sunt amenințați.

Dar unde sunt demonstrațiile, marșurile, protestele, cererile insistente de schimbare? Sondajele arată că majoritatea covârșitoare a oamenilor doresc ca planeta vie să fie protejată, dar foarte puțini sunt gata să acționeze activ. Cred că aceasta reflectă a doua criză ecologică - criza înstrăinării copiilor de lumea naturii. Tineretul, de la care așteptăm să lupte activ pentru protecția naturii, este din ce în ce mai puțin legat de ea.

Nu putem să neglijăm lumea din interiorul casei când ne plângem de înstrăinarea copiilor noștri de lumea exterioară. Lumea de acasă are propriul său ecosistem bogat. Cu toate acestea, experiențele și senzațiile oferite de aceste două sfere sunt complet diferite. Nimic nu poate înlocui ceea ce se întâmplă în aer liber - nu în ultimul rând pentru că cele mai mari minuni ale naturii se desfășoară fără un scenariu scris dinainte. Gândul că majoritatea copiilor noștri nu vor înota niciodată în mare printre plancton fosforescent, nu vor tresări la săritura bruscă a unui somon pe un râu, nu vor vedea un delfin sărind din apă sau un șoim plonjând rapid, nu vor auzi freamătul unui șarpe de iarbă în iarbă, este la fel de trist ca și gândul că copiii noștri ar putea fi privați de o asemenea oportunitate.

Ruptura uimitoare a copiilor de natură, care se produce chiar mai rapid decât dispariția lumii naturale, a fost remarcată de Richard Louv în cartea sa "Ultimul copil din pădure". Același lucru este menționat în ultimul său raport de către Organizația pentru Conservarea Monumentelor, Atracțiilor și Locurilor Pittoresce din Marea Britanie. Din anii 1970, zona în care copiii pot alerga și juca nesupravegheați s-a redus cu aproape 90%. În timpul unei generații, proporția copiilor care se joacă regulat în natură în Marea Britanie a scăzut de la peste jumătate la mai puțin de zece procente. În SUA, în doar șase ani (1997-2003), numărul copiilor cu activități legate de jocul în aer liber s-a redus la jumătate. În Marea Britanie, copiii cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani petrec în medie jumătate de zi în fața ecranelor.

Există mai multe motive pentru o astfel de criză: frica irațională a părinților față de străini; teama justificată de traficul rutier; reducerea spațiilor publice unde se jucau și socializau generațiile anterioare; creșterea calității distracțiilor de acasă; o organizare mai strictă a timpului copiilor și criminalizarea jocurilor în natură. Drept urmare, spațiul crescut al distracțiilor de acasă a devenit mai periculos decât lumea exterioară redusă.

Creșterea unor afecțiuni precum obezitatea, rahitismul și astmul, precum și scăderea antrenamentului cardiovascular și respirator sunt fapte ale zilei de astăzi, dovedite și documentate de mai multe ori. Louv leagă, de asemenea, viața în interior de creșterea sindromului de deficit de atenție și hiperactivitate la copii și de alte tulburări psihice. Studiile efectuate la Universitatea din Illinois arată că la copiii care se joacă pe iarbă și printre copaci, sindromul de deficit de atenție și hiperactivitate scade semnificativ, în timp ce jocurile în interior sau pe asfalt duc la creșterea acestuia. Această tulburare, crede Louv, „poate fi un set de simptome care sunt exacerbate de lipsa legăturii cu natura”. Sau poate problema nu este la copii, ci în mediul înconjurător?

În eseul său celebru "Ecologia imaginației în copilărie", Edith Cobb sugerează că contactul cu natura stimulează abilitățile creative. Analizând biografiile a 300 de "genii", ea a descoperit o caracteristică comună: o legătură strânsă cu lumea naturii în copilărie (între 5 și 12 ani). Animalele și plantele, spune Cobb, sunt prezente în „figurile de stil și în retorica jocului... geniului care pare să își amintească experiența copilăriei în viața adultă”.

Studiile din mai multe țări arată că jocurile copiilor sunt mai creative și inventative în natură decât pe terenurile de joacă din beton. Mediul natural stimulează imaginația și jocurile de rol, gândirea logică și spiritul de observație. Acolo, poziția socială a copilului este mai puțin determinată de superioritatea fizică și mai mult de ingeniozitatea și abilitățile sale de comunicare. Poate că forțarea copiilor să învețe atât de mult în loc să le oferim posibilitatea de a alerga liber în pădure și pe câmp este o activitate contraproductivă.

Și aici ne așteaptă o altă pierdere mare. Majoritatea cunoscuților mei luptători pentru natură sunt oameni care și-au petrecut copilăria în sânul naturii. Fără a simți cum se construiește lumea naturii și cum funcționează ea, fără a avea un contact constant cu ea și o interacțiune continuă, fără experiența relației cu mediul înconjurător în primii ani, oamenii nu vor dedica viața lor protecției și conservării acesteia. Și faptul că cel puțin jumătate din articolele despre boala frasinului sunt însoțite cumva de fotografii ale fagilor, arțarilor și stejarilor îmi spune multe.

Diverse organizații, școli forestiere, campanii pentru contactul cu natura și cluburi de natură pentru familii încearcă să readucă copiii în mediul natural. Dar toate acestea luptă cu forțe care, dacă nu sunt oprite, vor priva planeta vie de frumusețea, farmecul și entuziasmul contactului cu ea - toate acele lucruri care i-au atras pe copii de-a lungul mileniilor.