Dacă copilul spune “Sunt plictisit”

Dacă copilul spune “Sunt plictisit”

În cultura noastră este considerat un păcat a fi plictisit. Părinţii, fără a se gîndi, răspund la replica copilului “Sunt plictisit” prin fraze de tip: “Atunci du-te şi mătură bucătăria” sau “Ai o grămadă de jucării, cum de poţi să fii plictisit?” sau “Ei bine, plictisit, îţi este de folos”. Mie îmi pare că ar trebui să ne gîndim de unde vine acest obicei (este foarte posibil că mulţi părinţi nici nu se gîndesc la asta, ei doar repetî în mod automat ceea ce-i spuneau părinţii lor proprii în astfel de cazuri).

Este de necrezut, însa unii părinţi încep să facă de ruşine copiii lor, dacă acei recunosc că nu ştiu ce să facă mai departe.

Unica ce va învăţa copilul dacă va fi dat la o parte şi pedepsit pentru că îi este plictisitor – a nu aştepta vreun sfat sau idee de la părinţi.

Uneori, cînd un copil spune: “Sunt plictisit”, de fapt el încearcă să spună: “Nu mă simt prea bine, mă simt nefericit, şi nu ştiu cum să fac faţă acestui sentiment. Mama, ce-ai face tut dacă a-i fi copil ca şi mine, în casa noastră, într-o astfel de zi ca astăzi?”
Cred că copilul în această situaţie are nevoie de ajutor şi respect.

Cînd un copil mic plînge, părinţii se grăbesc să verifice ce îi provoacă discomfort. Ei încearcă să schimbe hainuţele, să-l ţină în braţe, verifică dacă îi este cald, sau îi frig, poate e necesar de a aerisi încăperea, sau dimpotrivă de a închide fereastra, de a-l hrăni cu ceva răcoros sau călduţ, de a se plimba pe jos sau cu maşina, adică încearcă să-i ofere ceva DIFERIT. Copiii mai mari au aceleaşi nevoi. Şi acestea pot fi exprimate prin capricii, iritabilitate sau plîngere la plictiseală.

Nu este o necesitate fizică, ci una intelectuală. Plictiseala – este dorinţa de a obţine o impresie externă, pe care părinţii, alegînd educaţia în familie, ar trebui să o salute. Copilul de parcă întreabă: “Cum să-mi fac viaţa mai interesantă?” – este o oportunitate extraordinară de a începe studierea unui nou obiect, de a-i propune o nouă ocupaţie sau subiect de cugetare.

Sau, posibil a fi o necesitate emoţională, şi părintele ar putea ajuta în acest caz, dacă pentru ceva timp va acorda toată atenţia sa numai copilului. Duceţi-vă la o plimbare, glumiţi, rîdeţi împreună, îmbratişaţi-l pe copil, interesaţi-vă cum îi merge treaba, de planurile lui sau întrebaţi-l de prietenii lui.

Uneori cuvintele “Sunt plictisit” pot însemna că copilul este obosit, că el are nevoie de o pauză de la obligaţiile sale permanente sau o “reîncărcare a bateriilor”. Este binevenit un somn după masă sau un film liniştit.

Eu sunt un om matur, însă şi mie îmi este uneori plictisitor. Eu foloses plictiseala ca o oportunitate de a comunica cu copiii. Dacă în viaţa mea acum apare un gol, eu îl umplu cu copiii mei, care atît de curînd vor creşte.

Bucuraţi-vă de fiecare oportunitate de a cunoaşte copilul vostru mai bine, de a înţelege cînd şi de ce el apelează la Dvs după un sfat sau inspiraţie. Peste ceva timp, copiii vor avea mai puţină nevoie de Dvs, în viitor veţi apela la cunoştinţele şi beneficiile voastre acumulate.