MOLDOVENII.MD

De ce a dispărut Dropia din România

Progresul civilizaţiei, dublat de lăcomia vânătorilor, ce s-a revărsat peste câmpii, a dus la dispariţia uneia dintre cele frumoase păsări din lume. Dropia, monument al naturii, semnalată şi în Bărăgan de-a lungul timpului, a ajuns, astăzi, o pasăre de legendă. Superbele exemplare nu mai pot fi admirate decât în cărţile de specialitate.
Cea mai mare pasăre zburătoare din lume, mai grea chiar decât lebedele şi pelicanii, dropia, a fost văzută ultima dată la Călăraşi la începutul anilor 80. Specialiştii ornitologi au notat că această specie a fost declarată oficial dispărută din România în acea perioadă, după ce a fost vânată cu mare poftă pe meleagurile ţării noastre. Această pasăre rară a mai fost văzută sporadic doar în câmpia Bărăganului, în Bihor şi în Banat.

La Călăraşi, aproape nimeni nu-şi mai aminteşte despre această pasăre rară. De exemplu, Agenţia pentru Protecţia Mediului nu deţine în prezent niciun fel de informaţii despre dropie. “Nu există niciun recensământ şi nici alte date despre prezenţa acestei păsări la noi în zonă. Poate, întâmplător, vreun exemplar a tranzitat Bărăganul, însă noi nu deţinem date”, a spus Mariana Ivan din cadrul Agenţiei.

Cârdul de la Drumu Subţire

În schimb, vânătorii cu ştate vechi au trăit vremuri când celebrele păsări puteau fi admirate în mediul natural. Se spune că erau atât de multe, încât ieşeau la şosea, iar oamenii le puteau observa în toată splendoarea lor. “Prin anii 80, în apropiere de Drumu Subţire, am asistat la un adevărat spectacol. Mergeam către Slobozia cu maşina când am observat un cârd de dropii. Le ştiam, le mai văzusem pe câmp. De această dată, veniseră până la drumul naţional 21. Ce să vă spun… Nici în cărţi nu vezi aşa ceva. Mari, făloase, cu un penaj de-ţi lua ochii. Cred că erau în perioada de împerechere, că se tot roteau şi scoteau sunete care de care mai încântătoare”, povesteşte Aurel Grigore (65 de ani), pensionar, mare împătimit de vânătoare.

Bărbatul îşi aminteşte despre vremurile în care tot ce mişca pe câmp şi în pădure era luat în bătaia puştii. La Călăraşi, partidele de vânătoare erau puse la punct la fiecare sfârşit de săptămână. În pădurea Putineiu se făcea măcel. “Numai securişti de la Bucureşti veneau şi împuşcau tot: de la fazani, raţe iepuri, chiar şi dropii, până la căprioare”, spune bărbatul. Chiar celebrul vânător şi ornitolog român C. Rosetti Bălănescu a împuşcat în Bărăgan un mascul care cântarea nu mai puţin de 22 de kilograme.

5.000 de exemplare în 1900

Conform evidenţelor Academiei Române, se estimează că, pe la 1900, în spaţiul ocupat de actuala Românie existau cel puţin 5.000 de dropii. Păsările erau răspândite în Câmpia Română, în partea de nord a Moldovei, Câmpia de Vest şi Podişul Transilvaniei. În perioada interbelică însă biologii şi vânătorii au observat primele semne ale declinului. În paginile revistelor de vânătoare se vorbea despre dropii ca despre „un vânat ce se pierde“ din cauza „progresului civilizaţiei“.

Ţăranul, adversar de temut

Nici ţăranii nu au scăpat din ochi o astfel de pasăre. “În 22-23 decembrie 1938, sătenii au ciomăgit 740 de dropii în toată ţara, potrivit unui inspector de vânătoare, citat de presa vremii”, pasaj care apare în documentarul “Dropiile la asfinţit” realizat de National Geographic Romania. Din nefericire, dropia este o pasăre care nu are glanda uropigiană, cu alte cuvinte, nu beneficiază de glanda secretoare de grăsime cu care majoritatea păsărilor îşi îmbibă penajul pentru a-l face imun la umezeală şi ploaie. Prin urmare, cel mai periculos duşman al dropiilor este gerul. Iarna când plouă şi urmează îngheţul, apa prelinsă pe penajul dropiilor îngheaţă, iar păsările nu mai pot zbura. În aceste situaţie deveneau o hrană uşor de procurat pentru ţărani care le ucideau cu bâtele.

Ameninţată şi la nivel mondial

Dropia este listată ca specie vulnerabilă pe Lista Roşie a Speciilor Ameninţate la Nivel Global IUCN. În fapt, dintre cele 25 de specii de dropie, 11 sunt listate pe Lista Roşie IUCN. Harta distribuţiei lor de-a lungul Africii, Eurasiei şi Australiei arată că această specie este ameninţată în aceeaşi măsură la nivel mondial. Explicaţia impactului major asupra speciei constă în privatizarea terenurilor şi în consecinţă schimbarea destinaţiei terenului, situaţie specifică ţărilor din Europa de Est, Rusia şi Asia Centrală. Se preconizează că din cauza reducerii rapide a habitatelor specifice speciei, populaţiile de dropie vor scădea cu mai mult de 30% în următorii ani. În consecinţă specia este considerată a fi vulnerabilă.

Dropia este legal protejată în Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Portugalia, Federaţia Rusă, Slovacia, Spania şi Ucraina. În 1996 a fost publicat un Plan de Acţiune European pentru Conservarea Speciei şi în 1998 a apărut un Plan de Acţiune pentru populaţiile din Asia de Est. Dropia era o specie larg răspândită în trecut pe toate câmpiile întinse din ţară, mai ales în zona Bărăganului şi mai puţin în ţinuturile deluroase neîmpădurite din Dobrogea. Un număr semnificativ de exemplare se întâlneau şi în Câmpia de Vest. Iarna se adunau în cârduri mari şi hoinăreau dintr-o regiune într-alta după hrană. În 1902 a fost observat lângă Mangalia, un cârd de 5-600 de exemplare.

Cea mai mare zburătoare din lume

Otis tarda, pe numele ei ştiinţific, dropia este cea mai mare zburătoare din lume şi cea mai mare pasăre din avifauna României. La dropii se poate observa cel mai mare grad de dimorfism sexual din lumea înaripatelor. Masculul este atat de diferit de femela încât ai putea crede că sunt două specii diferite. El este mult mai masiv decât femela cântărind până la 18 kg, pe când consoarta lui abia atinge la 5 kg. Înâlţimea unui dropioi poate fi de peste un metru, lungimea de 1.15 metri, iar anvergura aripilor atinge 2- 2.8 metri. Coloritul este şi el impresionant. Deasupra, pe spate, penele sunt arămii sau maronii, iar văzut de dedesubt, corpul apare îmbrăcat într-o haină perfect albă. Acest lucru se observa cel mai bine în zbor. Gâtul şi capul sunt gri, iar lateralele pieptului de culoarea alunei. În perioada împerecherii mai ales, masculii etalează nişte mustaţi impresionante care pleaca imediat de sub cioc. Măsurând circa 10 cm, acestea sunt tot pene şi au rol în ritualurile de dinaintea împerecherii.

Ce se mai poate face?

Dropia nu o duce bine nici în alte părţi ale lumii, unde populaţii întregi au avut aceeaşi soartă ca a celor din Bărăgan şi Dobrogea.

Din nefericire, rata de supravieţuire a puilor în mediul natural este oricum foarte mică, aşa că vânătoarea ar trebui interzisă, cel puţin câţiva ani, peste tot în lume unde mai trăiesc dropii, pentru a acorda astfel răgazul necesar refacerii populaţiilor.

Peste 80% din puii de dropie mor oricum din cauze naturale în decursul primului an de viaţă. Principalii prădători ai ouălor şi puilor de dropii sunt corvidele, vulpile, bursucii, aricii, lupii şi mai multe specii de păsări de pradă. Adăugaţi aici şi pericolul combinelor agricole.

Adulţii, datorită taliei şi greutăţii, aproape nu au duşmani naturali, rareori către o acvilă de munte se încumetă să atace un dropioi.

Un alt “pericol modern” constă în cablurile electrice de mare tensiune. Dropiile, în ciuda taliei impresionante, sunt capabile să zboare cu viteze de până la 60 kilometri pe oră şi se accidentează grav sau chiar mor la impactul cu cablurile electrice.

Ornitologii estimează că, la ora actuală, mai supravieţuiesc în lume doar 31.000 – 37.000 exemplare. Dropia este o specie palearctică, care trăieşte în zona mediteraneană, central-europeana şi stepele Eurasiei din Ucraina până în Mongolia.

La nivelul anului 2008, cele mai multe dropii trăiau în Spania – peste 23 000 indivizi -, urmată de Rusia, cu 8 000 dropii, Turcia, Portugalia şi Mongolia.

Astăzi dropia nu mai cloceşte pe teritoriul ţării noastre. Singurele exemplare observate în ultimii ani de specialişti din cadrul unor organizaţii non-guvernamentale de protecţie a naturii sunt câteva dropii rătăcite, care au pătruns accidental, din Ungaria, pe Câmpia de Vest, în judeţele Arad şi Bihor.

Ungaria, spre cinstea ei, a derulat de-a lungul anilor un program foarte eficient de conservare şi repopulare cu dropii a pustei maghiare. Ungurii şi-au avut şi ei braconierii lor, ţăranii maghiari omorând dropiile cu bâta, cu aceeaşi frenezie lacomă precum ţăranii români. Dacă în aceeaşi perioadă interbelică, în pusta maghiară trăiau 10.000-12.000 dropii, în câteva decenii au fost vânate fără cruţare, până când vecinii noştri au rămas cu un număr de doar de 150 de exemplare, care mai supravieţuiau în regiunile Nagykunsag, Nagy-Sarret şi Rezervaţia de la Hortobagy.

Astăzi, în urma măsurilor eficiente de protecţie, Ungaria adăposteşte un efectiv de 1.100-1.300 dropii, păsările din pusta maghiară alcătuind, la ora actuală, cel mai mare nucleu de dropii din Europa Centrală.

O altă poveste de succes a revenirii dropiei în vechile sale areale europene se desfăşoară, în prezent, în Marea Britanie, unde autorităţile au reintrodus câteva exemplare pe câmpiile sălbatice din regiunea Salisbury din comitatul Wiltshire. Dropiile britanice au avut aceeaşi soartă ca şi cele de pe meleagurile noastre, cu singura deosebire că englezii s-au grăbit să le omoare cu ciomegele cu mult timp înaintea românilor. În anul 1840 a fost “ciomăgită” ultima dropie din Regatul Unit. Recent, o organizaţie britanică a importat câteva ouă de dropii din Rezervaţia Saratov din Rusia şi speră să repopuleze astfel habitatele specifice din insulele britanice.

Iar în România? Ideea reintroducerii dropiilor la noi este deosebit de tentantă şi pare a avea succes în primă instanţă. Cu toate acestea, trebuie să ţinem cont de anumite aspecte negative de ordin legislativ, social şi chiar politic, specifice României.

Astfel, în prezent, au rămas multe terenuri agricole necultivate de ani buni, care s-au resălbăticit şi pe care au reînceput să crească plante specifice florei spontane de câmpie. Deci, la prima vedere, dacă statul român sau un ONG puternic de profil ar putea importa câteva exemplare de dropii din Spania, Rusia sau Ungaria, în scopul creării unui centru de reproducere şi reintroducere, teoretic, ar exista o şansă.

Problemele mari apar abia acum. Principalul pericol la adresa dropiilor în România zilelor noastre vine de unde nu v-aţi aştepta.

Ouăle şi puii de dropie în primele zile riscă să fie distruşi de numărul imens de câini hoinari care cutreieră câmpurile noastre. Oamenii se miră de numărul mare al maidanezilor din oraşe dar, dacă întrebaţi orice paznic de vânătoare sau vânător cu state vechi în domeniu, vă vor aduce dovezi imbatabile referitoare la pagubele şi distrugerile făcute de câinii hoinari asupra efectivelor de fazani, potârnichi, prepeliţe şi alte specii de păsări care clocesc pe sol. Numărul câinilor hoinari care s-au sălbăticit şi s-au adaptat la viaţa în câmpuri şi păduri a ajuns în prezent atât de mare, încât aceştia au ajuns să elimine vulpile din propriile nişe ecologice.

Evident, ipotetica rezervaţie de dropii de pe meleagurile noastre ar trebui să fie amplasată într-o zonă izolată, cât mai departe de orice aşezare umană şi să beneficieze de pază eficientă şi mai ales de oameni dedicaţi, echipaţi corespunzător şi plătiţi bine.

Spectrul braconajului, alimentat de disoluţia autorităţii şi neaplicarea legilor în România din prezent, constituie celălalt mare pericol la adresa repopulării cu dropii în câmpiile noastre.

Reîntoarcerea dropiei în România ar putea fi cel mai mare succes ecologic înregistrat în ţara noastră de la reintroducerea zimbrilor din anul 1954.

Dacă un asemenea proiect binevenit ar fi implementat, românii ar putea demonstra, în sfârşit, că nu sunt capabili doar de defrişări sălbatice, distrugerea mediului, braconaj ca într-o ţară din lumea a treia, invazia plasticului din păduri, construirea de vile şi pensiuni în inima rezervaţiilor, parcurilor şi ariilor protejate şi alte fapte de acest gen, prin care ne-am câştigat o nedorită celebritate în Europa şi în lume.

Sursa