MOLDOVENII.MD

De ce nu-i învățăm pe copii să trăiască în familie?

Zilele trecute am avut din nou o discuție despre faptul că bietul meu fiu, în vârstă de patru ani și jumătate, nu merge la grădiniță și ce face el acasă, sărmanul copil, cum de nu se plictisește, probabil stă toată ziua la desene animate și așa mai departe.

L-am urmărit cu atenție pe „bietul” meu băiat. Am vorbit chiar cu el despre asta. Și m-am convins încă o dată: nu, nu se plictisește. Mai mult decât atât — îi este cu adevărat bine. Se vede din comportamentul lui acasă, din comportamentul lui în afara casei și reiese clar din discuțiile noastre — la 4,5 ani copilul este deja suficient de matur pentru a comunica deschis și destul de serios.

El nu știe că acasă ar trebui să fie plictisitor. Nu știe că undeva ar trebui să fie mai interesant.

El trăiește în familie. Împarte cu familia sa toate treburile, grijile, preocupările, bucuriile, tristețile și așa mai departe. Trăiește viața pe care o trăiește familia lui. Absoarbe totul, învață de la părinți cum trăiesc ei.

Nu merge la centre de dezvoltare — să-și dezvolte motricitatea fină, capacitatea de concentrare, să învețe literele și cifrele sau să învețe să comunice cu semenii. Și totuși, uimitor, știe tot ce trebuie să știe un copil de vârsta lui. Recent a început să se intereseze de litere și deja le cunoaște aproape pe toate și îmi scrie cu plăcere scrisori. Și toate acestea fără niciun fel de „activități de dezvoltare”!

Suntem atât de obsedați de aceste activități de dezvoltare. Ni se pare că fără ele nu vom crește copilul nu doar „normal”, ci deloc! Cum să crească și să se dezvolte fără exerciții speciale pentru motricitatea fină? Fără învățarea unei limbi străine? Fără a învăța să numere și să scrie? Doar cerințele școlii sunt acum atât de mari — trebuie să începi de la trei ani! Iar grădinița! Fără ea copilul nu se va socializa! Nu va învăța să comunice!

Și ce se întâmplă? Copilul trăiește la grădiniță. Da, de la trei ani învață să scrie, să socotească, să danseze, să modeleze, să deseneze (lucruri atât de „importante” pentru a deveni un adult fericit și de succes, nu-i așa?). Știe să spună 25 de fraze în engleză, iar părinții sunt foarte mândri de asta! Dar să trăiască în familie — nu știe. Pentru că în familie se află doar seara, când toți vin obosiți de la muncă, mănâncă și apoi se retrag fiecare în camera lui, odihnindu-se după o zi grea. Sau, în cel mai bun caz, stau împreună și discută cum a trecut ziua. Dar aceasta nu este adevărata imagine a vieții de familie. Întreaga viață copilul nici nu o vede, nici nu o cunoaște. Iar în weekend copilul, care toată săptămâna a fost la grădiniță ca la serviciu, este dus să se distreze.

Pentru că părinții înțeleg că trebuie să-i ofere copilului ceva, ceva mai mult decât statul acasă — pentru că acolo i se pare plictisitor, nu știe ce să facă. Și decid că are nevoie de parcuri de distracții, cinematografe, parcuri acvatice și altele asemenea. Și din nou copilul își petrece timpul într-un mediu oarecum artificial. Astfel crește un copil ușor desprins de realitate.

Apoi, când copilul mai crește, începem să ne mirăm — de ce nu ajută prin casă? De ce stă numai la calculator? De ce preferă ieșirile cu prietenii în locul comunicării cu familia? Dar unde este familia, ce înseamnă ea? El nu știe! Nu știe ce se poate face acolo. I se pare plictisitor! Și merge acolo unde a fost mereu — la „prietenii de vârsta lui”. Iar dacă este acasă — la calculator. Pentru că știe să se distreze: asta a fost învățat, asta i s-a arătat și asta i s-a oferit drept recompensă.

Iar mai târziu va încerca să-și creeze propria familie… Și atunci va descoperi toate acestea mult mai profund… Și va învăța totul… Să comunice, să creeze confort, să gătească, să crească copii… Prin încercări, greșeli, lacrimi, certuri, scandaluri… Pentru că, nu-i așa, este mult mai „eficient” să înveți din propriile greșeli…