De ce oamenii trăiesc în vetrele de familie, dacă aceasta nu e o afacere și nici o evadare din civilizație?

Prieteni, astăzi am decis să comunicăm cu locuitorii așezării ecologice, care trăiesc pe moșiile de familie permanent. Dorim să vă atragem atenția, dragi cititori ai site-ului ecology.md că respondenții noștri nu sînt niște novici, veniți pe moșii doar ghidați de entuziasmul generat de impulsul magic, dat de ideile lui Vladimir Megre în seria de volume „Cedrii sunători ai Rusiei”, ce relatează despre interacțiunea autorului cu reprezentanții unei culturi înalte (nu tehnocrate), ce trăiesc separat de restul lumii. Încă o nuanță importantă. Locuitorii așezării nu sînt fermieri, care își conduc gospodăriile pentru afaceri, sau pentru propria asigurare și independența totală de sistem și civilizație. Și nu sînt niște țărani patriarhali de orientare ecologică, precum deseori sînt percepuți locuitorii așezărilor ecologice. Și nici maeștri iluștri ai unei mișcări spirituale. Nu doar niște visători, romantici sau muncitori neobosiți ai cîmpurilor. Eroii articolului nostru sînt oameni îndrăgostiți de viață, cu o alură ideologică din cărțile lui V. Megre, dar care au depășit toate etapele de afirmare pe moșiile de familie.

Iată că noi vorbim cu deținătorii acestor moșii despre experiența lor unică de viețuire pe vatra lor de familie, alezată în sînul unei naturi minunate, fiind înconjurați de prieteni, care au aceleași aspirații.

S-a dovedit că cei care locuiesc permanent pe moșiile lor devin inevitabil purtători și creatori ai unei culturi noi, pe care ei o numesc vedică, iar singuri se identifică drept reprezentanți ai acestei culturi vedice, numindu-se vedruși.

Această cultură se deosebește radial de cultura modernă în toate detaliile, ce se manifestă în viața cotidiană. Cultura vedică a moșierilor are în primul rînd o altă motivație a existenței și originii sale. Toate metodele de dezvoltare și înnoire a culturii vedice sînt preluate din natura, ce înconjoară viața oamenilor ce trăiesc în așezările ecologice. Dacă e să fim mai exacți în această problemă, atunci de pe moșia de familie, acea bucată de pămînt sau mediu în care locuiește familia vedrușilor, o părticică componentă a planetei Pămînt. În cultura vedică omul este creator față de tot ce întîlnește în cale. Iar arta este o manifestare foarte subiectivă a naturii umane, care reiese din interior și devine un atribut natural, o calitate, esența firească a individului. Astfel, moșierii sînt pasionați de autocunoaștere prin propria artă. Prin artă ei se cunosc, în primul rînd, pe ei înșiși, natura lor, iar acest proces este neobișnuit de pasionant. Inițial, nu există nimic mai important decît autocunoașterea. Este un început răsunător de-a lungul vieții care stimulează persoana spre dezvoltare și cunoaștere a propriului „eu”. E cu mult mai interesant să ii „eul” înnoit cu cultura vedică, deoarece această cultură este extrem de bogată și generoasă ca mama-natură.

Imaginați-vă o viață absolut originală, creată cu dragoste cu propriile mîini, cu propriul gust artistic, care la fel se dezvoltă în procesul deprinderii meșteșugurilor. Dincolo de ferestrele casei se așterne un spațiu liber al dragostei, din copaci, flori, animale, reliefuri, iazuri, grădini, poiene și crînguri. Tot acest spațiu în format 3D este plantat și creat pe parcursul multor ani, prin eforturile și munca fizică a moșierului.

Acesta este viu, se dezvoltă singuri și se schimbă nu doar culorile, dar și formele mirosului și sunetelor. Este o sursă de vibrații vii, cît o poiană, care vă reflectă și vă transmite pe tot universul.

În percepția tradițională a culturii ca fenomen social, vedrușii au creat un gen muzical aparte - cîntecul de autor. Barzii sînt și compozitori, și poeți, și interpreți ai unor piese foarte profunde și sufletești, interpretate sub acompaniamentul chitarei, percuției sau a capela.

 

 

 

Muzica și asta îi însoțesc pe vedruși în timpul iarmaroacelor și sărbătorilor. Cultura vedrusă interumană se dezvoltă și se manifestă în cadrul sărbătorilor, reuniunilor de familie și festivaluri. Astfel, comunitatea din astfel de „eu” a căpătat amploarea unui fenomen social, care va deveni o civilizație aparte, ca alternativă a celei tehnocrate.

Iar acum să ne cufundăm în lumea individuală a vedrușilor.

Respondenții noștri și-au dat acordul să ne răspundă la întrebări, cu condiția că nu-i vom prezenta în public și nu-i vom afișa pe site-ul nostru. Ne-am limitat doar la fixarea răspunsurilor directe, oneste la toate întrebările, apărute în procesul cunoașterii vieții lor pe vetrele de familie.

Ce faceți, cu ce vă ocupați, trăind pe moșia de familie?

- Studiez mecanismul de interacțiune cu universul material, prin gîndurile lui Dumnezeu, manifestate în plante, stihii, minerale. Îmi perfecționez continuu cunoștințele.

Cum, în opinia Dvs. putem să ne aprofundăm mai repede în gîndurile vii ale creatorului, dar să nu rămînem prinși în goana după un nou rezultat?

- Pur și simplu trebuie actualizată tema viselor, care l-au adus aici pe om. Și asta e foarte departe de tema fricii și neliniștii pentru supraviețuire. Este vorba să plantezi un copac și să te bucuri că acesta crește, de a crea propriul spațiu cu pasiune, cu bucurie, dar nu din dorința de a acumula în beci cît mai multe produse ecologice pure.

Povestiți-ne atunci despre visul Dvs. Cum vedeați totul la început și cum s-a realizat?

- Aproape cu 15 ani în urmă, îmi închipuiam că pentru fericirea deplină am nevoie de doar o bucată de pămînt, unde voi ști fiecare furnică „personal”, să merg desculț pe pămînt și să mă implic foarte atent, de exemplu, în plantarea copacilor. Pentru ca nu dea Dumnezeu, să nu distrug viața din sol. Iar terenul îl vedeam drept un mecanism perfect, de genul ceasurilor elvețiene, unde totul e inclus și lansat de creator. Și că doar trebuie să ajung acolo, fără a schimba ceva cardinal. Doar să-l adaptez la nevoile sau preferințele mele.

S-a devedit însă că această bucățică de rai nu e gata. El trebuie creat practic de la zero. Adică, există doar niște cioburi ale acestui sistem „de rai”, în care ai putea trăi fără a întreprinde ceva. În realitate, cu bucata de pămînt, tu procuri doar posibilitatea de a avea vreodată un rai. În viața reală s-a dovedit că solul nu are acea fertilitate și putere vitală a sistemului ecologic. Uneori, el se usucă, alteori, e plin de umiditate. Nu există un sistem echilibrat, pe care mi l-am închipuit inițial.

Iar acest sistem ecologic echilibrat despre care vorbim, va fi finalizat cînd coroanele copacilor mei se vor uni deasupra capului. Iată atunci, voi putea spune că e finalitatea. Mai departe, putem doar să-l modernizăm.

Apropo, cu ce modernizări vă ocupați în prezent? Sau cel puțin sînteți pasționați?

- La moment nu am vreo pasiune legată de modernizare. Am pasiuni legate de perfecționarea primei versiuni a modelului vetrei de familie. Sînt la etapa cînd eu pentru prima dată de cînd lucrez la crearea vetrei de familie, am ajuns la momentul constatării că terenul a căpătat contururi și seamănă cu moșia de nivelul întîi, de bază. Unde există toate cele necesare pentru viață. Iar fiecare colțișor, fiecare parte îndeplinește o funcție utilă. Mai departe, trebuie să fac în așa fel ca gardul viu să devină mai bogat, iar în iaz să apară pești. Însă acesta sînt doar doleanțe, dar nu necesități.

Acum haideți să vorbim despre sentimentele Dvs. Trăiți pe moșia voastră, în care au fost create multe, multe sînt clare și cunoscute. Ce vă oferă toate acestea în viață?

- Îmi oferă senzația că sînt parte a Planetei Pămînt. Că plămînii mei au nevoie de aer – eu am propriul aer, bogat și plin de arome naturale. Că organismul meu are nevoie de apă – eu am apa mea. Am nevoie de mirosuri, sunete, vise. Iar terenul este vistul meu, este o continuare a mea. Iar lotul este o parte a Planetei Pămînt și a Universului. Simt că fac parte din această lume, datorită moșiei mele de familie. Am o casă vie pe această planetă.

Închipuiți-vă un om, care obișnuia să trăiască ba în gară, ba la prieteni. Și iată, în sfîrșit, are apartamentul său. Iată această percepție a apartamentului tău, ca parte a orașului. Doar această casă vie, spațiul, o bucată de pămînt, o parte a planetei. Pe această bucată există toate stihiile: copaci din Belarus, pietre din Crimeea, mirosuri și sunete, bondari, furnici. Adică totul ce există pe această planetă, le ai la tine pe moșie. E anume a ta. E creată de tine de la început. Nu e a ta pe drept de proprietate, dar pe motiv că tu ai creat toate acestea. Din dreptul dragostei. Din dreptul de a crea.

Cum interacționează cu acest spațiu viu copiii, care se nasc aici?

- Cînd sînt mici, pentru copii este un mediu confortabil și firesc pentru ei. Adică ei nu-și închipuie altfel viața, doar prin această frumusețe din jur. Această lume vie, unde persistă concentrarea tuturor amintirilor, începînd cu primii pași. Totul e obișnuit, totul îți amintește ceva. Sînt curioși ce va fi mai departe, cum vor evolua toate. Ei iubesc toate acestea, totul pentru ei e foarte apropiat și se dezvoltă odată cu ei.

Cum s-a schimbat atitudinea față de sine înșivă, trăind pe moșia de familie?

- Totul a căpătat sens și continuitate. Eu nu mă mai implic în intrigi sociale. Totul s-a transformat într-o singură structură, ce-și are rădăcini în trecut și care este legată de viitor. Acum eu fac parte din universul viu și veșnic. Totul are sens în acest proces, cînd viața decurge pe moșia de familie, prin viața copiilor. Procesul a fost lansat și nu se va opri nici chiar după moartea mea fizică.

Care este diferența față de viața la oraș?

- Trăiesc eu și trăiește altcineva în oraș. Eu în viață am avut o pădure. Iar altă persoană a avut în viață un oficiu. Mai degrabă sau m ai tîrziu, vom muri, și eu, și el. Și nimeni nu știe cum va fi să mori și să privești în urma la viața trăită. Mie mi se pare că eu voi avea o imagine mai interesantă, deoarece eu am avut în viață o pădure. În copilărie toți doreau să aibă o căsuță pe malul mării sau pe malul unui rîu sau la marginea unei păduri. Iată că eu am această casă. Nu am făcut nimic supranatural. Pur și simplu am o căsuță lîngă pădure.

Ce vă oferă această căsuță lîngă pădure?

- Pur și simplu, sînt fericit. Trece o zi, două, iar eu am o căsuță lîngă pădure. Iată acest lucru e cel mai important. Iar celelalte nu sînt importante. Stînd față-n față cu visul meu, eu am devenit mai deschis pentru alți oameni. Oamenii de la oraș vor să aibă o căsuță pe malul mării și cred că pentru aceasta trebuie să îmbogățească, să meargă la oficiu etc. Și ei tot merg și merg la lucru, iar casa nu o mai cumpără. Ei pur și simplu pleacă încolo în concediu și se mulțumesc cu asta.

Sentimentele mele față de căsuța de lîngă pădure sînt legate nu de impresiile puternice, ci de tandrețe. Această tandrețe e similară cu dragostea. Eu mă gîndesc cu căldură la căsuța mea, și la calul meu, pe care l-am procurat recent. Ca la ceva foarte drag și apropiat mie. Și îmi face bine să gîndesc așa, or acestea sînt sentimentele mele bune, bucuria de ale deține. Anterior, nu aveam așa ceva. Anterior, îmi luam un cîine și mă gîndeam că el trebuie să mă apere. Iar acum, mă simt bine doar de la faptul că îl am, că e al meu și că îmi ajunge dragoste pentru toate acestea.

Raționalismul și economia

În viața pe moșia familie există un interes justificat rațional și economic. Astfel, cu eforturi minime, omul este asigurat cu alimente. De exemplu, plantînd copaci fructiferi, nuci, dud, zarzări, vișini, cireși și alte culturi, ce nu necesită irigare, curățat, ce cresc fără intervenția omului în condițiile noastre climaterice, atunci Dvs. și familia veți obține produse pentru care nu veți cheltuie bani din bugetul familiei. Pentru a avea albini în stupi nu trebuie să aveți anumite abilități de apicultori, dar aveți miere. Mierea, nucile, pomușoarele, fructele, plantele le oferă natura. Totul ce se cere este să culegeți și să păstrați aceste daturi, economisind un șir de eforturi și mijloace. Apa din fîntănă, aerul curat, la fel, sînt pe moșie. Utilizînd aceleași principii, plus o abordare creativă, puteți să aveți un șir de beneficii, ce se pot obține prin alt nivel de viață, altă abordare și intensitate a muncii. Fiecare moșier își găsește posibilitățile de a trăi în bunăstare, interesant și independent, pe vatra lui de familie.

Ana Cunts