De ce responsabilitatea pentru naşterea, creşterea şi educarea copiilor a fost transferată statului?

Anume părinţii, adulţii sunt responsabili pentru lumea în care soseşte un nou-născut. Şi fiecare, evident, vrea să trăiască într-o lume, societate, în care este o bucurie să trăieşti şi nu-i ruşine s-o arăţi copiilor. Iar societatea de astăzi este formată din adulţi care cîndva au fost copii veniţi în această lume deloc simplă. Privind copiii de azi şi părinţii lor, hai să ne gîndim cum va fi generaţia următoare, societatea noastră peste douăzeci şi cinci de ani. Care sunt tendinţele în curs de dezvoltare, pe care ar trebui să le sprijinim şi să le consolidăm, iar care din ele ne provoacă o alarmă şi necesită o corecţie imediată? Poate că mulţi dintre noi au observat că statul (sistemul) demult şi-a asumat responsabilitatea pentru copiii noştri : oamenii, fiind străini părinţilor şi copiilor, asistă la naştere, se ocupă de sănătatea copilului, îl educă şi îl învaţă. Responsabilitatea pentru viaţă, sănătatea şi dezvoltarea personalităţii o poartă statul (medicii, educatori şi profesorii acţionează în conformitate cu instrucţiunile ministerelor - sistemului). Se pare că anume ei formează personalitatea.

Şi care personalitate este cea mai potrivită pentru sistem? Acea care va fi unul din milioanele „şuruburi”. De la naştere, omul, de obicei, încărcat cu un program standard "joacă-te la grădiniţă, învaţă la şcoală, colegiu, alege un partener, lucrează, odihneşte-te, fă sex, distrează-te, fii cutare şi cutare, reproduce-te în copii, satisfă-ţi nevoile - alege o religie, aspiră la o faimă, creează noi cerinţe, cînd vei irosi viaţa – mori. Nu pune întrebări despre sensul vieţii, direcţia dezvoltării umane: oamenii de ştiinţă, filozofii profesionişti, preoţii, guru şi sacerdoţii răspund la ele pentru tine, primind în schimb recompensa plătită de societate. Nu întreba dacă copiii sunt trataţi, educaţi corect: medicii şi profesorii, doctorii în ştiinţe şi academicienii, evident, că sunt mai deştepţi decît tine şi ştiu mai multe. Nu-ţi face griji pentru ecologie, criminalitate, războaie şi alte probleme ale societăţii: profesorii, poliţia, armata şi politicienii în mod constant lucrează pentru a îmbunătăţi situaţia, ei îţi oferă un habitat de securitate. Şi aşa procedează majoritatea oamenilor de pe planetă.

La urma urmei, dacă eşti un chirurg, de exemplu, eşti capabil să înţelegi problemele de intervenţie chirurgicală, iar obstetricianul ştie mai multe despre naştere. Şi dacă sunteţi un obstetrician, nu este neapărat să fiţi puternic în analiza matematică, precum şi profesorul asistent la colegiul tehnic. Şi tot aşa mai departe. Mai mult ca atît, dacă, de exemplu, eşti un istoric sau un medic, este foarte probabil ca profunzimea şi volumul cunoştinţelor tale sunt motivate de programul de studiu standard, un fel de dogmă ştiinţifică. Este de înţeles - de unde ar trebui să apare încă ceva, dacă profesorii acestui specialist au învăţat după acelaşi program standard de către aceeaşi ... în instituţiile de învăţământ nu se învaţă să căutăm cunoştinţele în afara paradigmei ştiinţifice acceptate. Noile descoperiri fundamentale întotdeauna au fost destinul persoanelor non-standard, care prin dezvoltările lor au forţat lumea ştiinţifică să schimbe imaginea recunoscută a lumii. Pe scurt, o abordare conştiincioasă a rolului de părinţi şi a educaţiei copiilor este unul din factorii-cheie în crearea unei societăţi mai armonioase.

Este cunoscut faptul că casele de maternitate au apărut în Roma antică pentru sclavi. Cetăţenii imperiului nu ar putea nici gîndi să nu nască la domiciliu - aceasta ar fi fost o mare ruşine pentru ei. In sistemul actual de îngrijire obstetric în Ucraina şi Rusia au rămas multe puncte negative moştenite din timpuri sovietice, deoarece obstetricienii şi ginecologii sunt supuşi normelor de minister şi sunt oameni dependenţi.

Iar normele sunt stabilite de funcţionarii şi reprezentanţii din sectorul academic. Şi aici este relevantă importanţa ideologiei adoptate de comunitatea profesională în procesul de inovare. Experienţa ideilor din trecut, conceptele obişnuite şi dogmele ştiinţifice în acest caz sunt contrare bunului simţ şi încetinesc introducerea inovărilor (care de fapt nici nu sunt). La urma urmei, prin ce altceva poate fi explicat faptul că în Ucraina pînă în prezent nu a intrat în vigoare practica de naştere la domiciliu, ca, de exemplu, în Ţările de Jos, cînd o femeie naşte acasă, iar sub ferestrele stă de serviciu o ambulanţă cu medici profesionişti, care asigură procesul pentru orice eventualitate. Totuşi, există şi o altă explicaţie: în ţările CSI bunul simţ încă nu a prevalat asupra sistemului în acest domeniu concret. Dar nu trebuie să ne îngrijorăm prea mult pentru sistemul de sănătate din CSI şi să ne bucurăm pentru cel european. Sistemul, deşi admite anumite modificări în direcţia îmbunătăţirii, în general, urmează programul său distructiv: în Europa, de asemenea, sunt destule probleme, nu la fel ca şi aici, dar nu mai puţin neplăcute.

În schimb dogmele de credinţă sau de ştiinţă limitează conceptele oamenilor despre lume şi înlocuiesc cunoştinţele şi înţelegerea esenţei lucrurilor cu o urmare oarbă a cîtorva idei, prejudecăţi, scopul cărora este familiar doar autorilor lor. Acelaşi dogmatism, în cea mai bună formă (morala creştină), foarte puţin sau deloc nu influenţează asupra acţiunilor unei persoane. Deşi ar trebui, pentru că în ciuda faptului că biserica este oficial separată de stat, oficialii din politică la fiecare oportunitate se grăbesc să demonstreze că sunt credincioşi, iar dacă ar fi fost aşa, atunci n-ar fi logic să aşteptăm de la ei fapte hărăzite de Dumnezeu. Se pare că oficialii superiori care au libertatea necesară a deciziilor şi acţiunilor, ar putea face un bine pentru oameni? Însă nu este aşa. Reiese că cel mai înalt politician riscă cariera şi chiar viaţa, dacă acţionează fără a lua în seama normele existente ale sistemului. Un conducător poate întruchipa schimbările în societate, care au obiective foarte avantajoase pentru sistem şi pentru care sunt admise modificările neînsemnate locale pentru îmbunătăţire. În cea mai mare parte politicienii trebuie să ţină cont de opiniile unor cercuri de autoritate (care chiar mai bine decît poporul întreg îşi închipuie configuraţia actuală a sistemului), oamenilor de ştiinţă, oamenilor de afaceri, clericilor, bancherilor.

În cazul de serviciul obstetric organizat la nivelul de stat o astfel de configuraţie determină noţiunile predominante de medicina academică şi consideraţii de simţul practic, de comoditate pentru funcţionarii şi medicii practicieni, plus argumentele motivate, din punct de vedere economic. De asemenea, puteţi adăuga aici şi o rezistenţă umană obişnuită pentru schimbări - necunoscutul este întotdeauna înfricoşător. Experţii într-un mod subconştient sau conştient simt că orice modificări destul de importante în profesia lor necesită de la ei nişte eforturi suplementare. Prin urmare, momentul cheie pentru schimbarea statutului quo în privinţa naşterii copiilor este penetrarea ideilor în mintea unui număr mare de oameni, şi mai bine - în mintea oamenilor cu o influenţă în societate şi în cercurile menţionate mai sus. Cuvîntul însuşi informaţii sugerează că ele schimbă forma în care este plasat conţinutul.

În privinţa responsabilităţii şi temerilor. Ar trebui să spunem că medicii deseori intimidează părinţii pentru ca lor să le fie mai convenabil să lucreze,ca părintele să nu fie "prea inteligent" şi să nu îl controleze învăţîndu-l pe medic ce să facă sau să nu facă, să nu necesite abordarea individuală.Oare trebuie să spunem că gîndurile influenţează circumstanţele? Dacă părinţii simt că există unele temeri cu privire la naştere, atunci există cel puţin două modalităţi de a acţiona. Prima - a elimina toate temerile prin eliminarea acestora din adîncurile subconştientului la nivelul de conştiinţă. Al doilea – a accepta liniştit prezenţa temerii şi a nu ispiti soarta, a acţiona avînd în vedere că frica inconştientă (nu pe deplin conştientă), poate programa dorinţa de a îndura evenimentele nedorite.

De exemplu, alegerea locului de naştere la domiciliu sau în spital, această alternativă se realizează în felul următor. Dacă o femeie însărcinată are anumite temeri cu privire la naşterea la domiciliu, ea poate lucra asupra lor singură sau împreună cu soţul. Dacă toate temerile nu pot fi eliminate, atunci mai bine să meargă la spital - o astfel de perspectivă ar trebui să inspire încredere şi calm. Acelaşi principiu funcţionează în altă direcţie - dacă sunteţi sigură de rezultatul naşterii la domiciliu şi există îngrijorări cu privire la spital, ar trebui să rămîneţi acasă. Deci esenţa disipariţiei temerilor constă în faptul că conştiinţa şi subconştiinţa sunt unanime în opiniile lor cu privire la modul cum şi unde a da naştere. Apropo, anume pentru a oferi un ajutor psihologic (şi nu numai servicii medicale de urgenţă) şi stau sub ferestrele lăuzelor din Ţările de Jos ambulanţe cu medici.

Exemplul de vaccinare este mai complicat. Acesta poate necesita eforturi suplimentare din partea părinţilor pentru a dispărea temerile. Dar aici responsabilitatea şi impactul gîndurilor asupra circumstanţelor pot să apară mai evident. Ce fel de eforturi ar trebui să depună părinţii care au conştientizat responsabilitatea pentru sănătatea copiilor lor? În primul rînd, intelectuale: promovarea vaccinurilor în masă, fără a ţine cont de statutul imun individual, revine de la majoritatea resurselor informaţionale, prin urmare, este nevoie să se pătrundă suficient de adînc în miezul chestiunii pentru a înţelege esenţa problemei de vaccinare a copiilor şi a avea argumentele solide raţionale. În al doilea rînd, comunicative: de multe ori părinţii trebuie să depăşească incompetenţa şi presiunea din partea medicilor, rudelor şi uneori al doilea părinte. Deci în acest exemplu este insuficient de a lucra cu sentimentele, temerile - este necesar de a efectua o analiză minuţioasă. Şi avînd informaţii mai mult sau mai puţin complete (inclusiv argumentele adepţilor şi adversarilor de vaccinare), părinţii au posibilitatea de a lua o decizie de sine stătătoare. A face vaccinuri într-un regim la maxim tolerant pentru imunitatea copilului. În acest caz nu putem vorbi de responsabilitatea părinţilor: aceasta totuna rămîne în cadrul sistemului (reprezentată de medicii, mai precis, de instrucţiuni, este responsabilitatea colectivă a Ministerului Sănătăţii şi, prin urmare, a nimănui). Dacă părinţii au hotărît să renunţe la vaccinuri, atunci ei îşi asumă responsabilitatea pentru starea de sănătate a copilului nu numai din punct de vedere juridic, dar şi psihologic. La nivelul iraţional şi raţional acest lucru înseamnă că temerile sunt risipite de cunoştinţe, acceptarea probabilităţii evenimentelor cu care ei sunt speriaţi. În acelaşi timp, există o încredere, bazată pe argumente, inclusiv şi pur raţionale, şi pe sănătatea bună a copilului. Există o coerenţă între toate părţile componente ale psihicului privind corectitudinea deciziei luate. Există responsabilitatea părinţilor.