De ce statul nu are nevoie de sate?

De ce statul nu are nevoie de sate?

Satele din Rusia sunt pe cale de dispariţie. În timpul călătoriei în regiunea Vologda eu, personal, am fost impresionat foarte mult de case imense cu două niveluri, abandonate cu toate unelte şi parţial răfuite, care stăteau în mijlocul livezilor sălbatice. Regatul de pustiire şi tăcere. Satul mort. Un alt sat din apropiere a fost nimicit primavara cu iarba arsă, atunci când în el a rămas doar un singur locuitor. Focul a venit din altă parte, şi bătrânul nu a putut face nimic. În timp ce a încercat să stingă focul în casele altora, casa lui a luat foc. Chiar şi paşaportul nu a reuşit să-l ia, totul a ars. Copiii l-au dus în oraş, dar în vară bătrânul revine înapoi. În timp de căldura, în fiecare vară, el trăieşte acolo, rătăcind sub plopii înalţi, sub care a hoinărit, fiind copil, stă pe malul râului şi îşi reaminteşte satul, cândva plin de viaţă, în timp ce iarna pleacă la oraş într-un apartament mic, unde pentru el a rămas doar o existenţă fără sens.

De ce se întâmplă acest lucru? Oare ţara nu are nevoie de sat? Oare se poate opri degradarea?
Există o opinie destul de larg răspândită că populaţia rurală joacă un rol minor în ţară. În cel mai bun caz, este o lipsă de cunoaştere a faptelor importante.

Cândva Rusia a fost principala putere agricolă, iar în prezent se importă mai multe produse alimentare, decât se produce pe plan intern. Practic, aceasta înseamnă schimbul resurselor non-regenerabile pe resurse regenerabile. Importul agricol este aproape egal cu preţul de gaze ruseşti, exportat către Europa de Vest.

Producţia agricolă industrială a scăzut într-un ritm alarmant. Deoarece situaţia a trebuit să fie salvată, au fost reduse drastic tarife la importurile produselor alimentare în Rusia, ceea ce a declanşat un val de importuri. Un număr mare de companii a preluat afaceri noi, ale căror rezultate pot fi văzute astăzi în orice magazin alimentar. Chiar şi în zonele rurale sunt acum vândute mere poloneze, pere chineze şi brânzeturi finlandeze. Bananele demult sunt mai ieftine, decât castraveţii.

Din punct de vedere al securităţii naţionale, Rusia este acum într-o situaţie mult mai rea, decât pe timpul colapsului Uniunii Sovietice. Se importă mai mult de jumătate din alimente, stocuri disponibile lipsesc. Oameni politici la diferite niveluri spun, în mod repetat, şi scriu că Rusia le interesează doar ca o sursă de materii prime (şi, de preferinţă, o materie primă tot mai accesibilă). În această privinţă, pentru deservirea platformelor de petrol rus, sunt suficienţi doar 15 milioane de locuitori, în timp ce restul nu sunt necesari.

Ce concluzii putem face:

populaţia, care trăieşte în casele proprii, în majoritatea ţărilor este sprijinul societăţii. Acolo trăiesc cei mai sănătoşi cei mai puternici oameni, se creează familii puternice, mult mai rezistente la probleme acute contemporane, cum ar fi consumul de droguri, degradarea familiei, etc. Ca urmare a distrugerii satelor, Rusia nu are în prezent acest sprijin, şi acest fapt poat avea un impact negativ semnificativ asupra ţării în următoarele decenii.

Concluzia generală a articolului este simplă. Conform rezultatelor acumulate ale activităţii legislative, zonelor de finanţare şi priorităţilor reale ale politicii agricole, se poate concluziona că, în prezent Rusia ca un stat nu are nevoie de sate.

Oare se va schimba ceva mâine? Bună întrebare. Dacă în cazul crizei financiare globale, vor apărea probleme cu obţinerea alimentelor, atunci necesitatea pentru agricultura proprie va deveni evidentă pentru toţi. Dar, în orice caz, toată lumea ar trebui să ştie răspunsul la întrebarea: "Ce voi face, dacă mâine preţurile la produsele alimentare vor creşte de multe ori". Ultima dată Europa s-a confruntat cu o creştere globală a preţurilor la produse alimentare în primăvara anului 2008, iar tendinţa este că în timpul apropiat o astfel de creştere se va repeta de mai multe ori (din cauza schimbărilor climaterice şi terminând cu şocurile posibile ale economiei). Din fericire, în ultimele decenii, am fost dezvăţaţi să ne bazăm pe stat în această privinţă, şi, prin urmare, este necesar să se construiască o strategie pentru familie, o companie, un cartier, şi cu cât mai devreme vom începe să aplicăm soluţii în practică, cu atât mai uşor va fi să o facem. Cineva va cumpără o casă la ţară şi îşi va muta parinţii săi acolo, cineva se va înţelege cu un fermier în privinţa livrărilor alimentelor, cineva va finanţa activitatea întreprinderii agricole noi. Este important să nu stăm, aşteptând până nu ne vom lovi cu capul, ci să acţionîm, asigurându-ne cu produse alimentare de bună calitate. În acest caz, cât mai multe persoane serioase active vor intra în fondul chestiunii privind situaţia rurală actuală, cu atât mai greu va fi funcţionarilor să promoveze o politică de sinucidere pentru sate. Şi atunci, poate şi situaţia se va schimba spre bine în fapte, ci nu în vorbe.