Defrişarea pădurilor – o problemă pentru stabilitatea ecosistemului
Cuvantul pădure provine din cuvantul latinesc “ palus-udis” ceea ce înseamnă teren acoperit cu arbori. Din cele mai vechi timpuri se ştie că pădurea a fost mijloc de adăpost, de refugiu atât pentru animale cât şi pentru oameni. Padurea era sursa de energie a stramosilor, era materia prima pentru arme si locuinte, era locul unde isi gaseau vanatul si era cetatea de nepatruns in care se ascundeau ei înşişi, cand se simţeau ameninţaţi. Acest lucru este dovedit şi de columna lui Traian, de la Roma, unde se vede cum luptau dacii in codri sau in apropierea lor.
Padurile cuprind formatii vegetale extrem de complexe si de diverse, asezate in mai multe straturi, ca si fauna si flora pe care o gazduiesc. Pădurea e o bogăţie naturală, al cărei rol în economia naţională şi ale cărei multiple funcţii în menţinerea echilibrului ecologic sunt greu de evaluat. Secole la rînd, pădurea a fost (şi mai continuă să fie) privită doar ca o sursă de materii prime.
Datorită omului, în prezent, cele mai mari păduri ale lumii sunt în grav pericol. Jumătate din suprafaţa originală de pădure a fost distrusă şi lucrurile sunt pe cale să se înrăutăţească, dacă rata actuală de despădurire nu este încetinită. Acest lucru ar fi catastrofic nu numai din pricina faptului că multe speciide animale îşi au habitatul în pădure , ci şi deoarece pădurile joacă un rol important în reglarea climei planetei. Ca urmarea a defrişărilor masive criza ecologică se acutizează tot mai vertiginos:
• s-au intensificat procesele de erodare a solurilor;
• sunt tot mai frecvente secetele;
• s-au intensificat alunecările de terenuri, ce produc grave pierderi materialeeconomiei naţionale;
• a degenerat starea masivelor forestiere;
• a sărăcit flora şi fauna, s-a creat pericolul dispariţiei unor specii de animale şi plante.
Nici un alt ecosistem terestru, nu asigură un echilibru mai complex şi o mai mare stabilitate, decat pădurea. Spaţiile verzi, indiferent de apartenenţă şi destinaţie, servesc la îmbunătăţirea calităţii mediului, menţinerea echilibrului ecologic.
Rolul fizico-geografic al pădurilor se manifestă în câteva direcţii:geomorfologic, climatic, asupra solului, hidrologic, asupra culturilor agricole, asupra sanatatii oamenilor si un rol social.
Influienta geomorfologic (rolul pădurilor asupra formării şi modelării scoarţei terestre)- pe lângă rolul pe care pădurile l-au jucat în acumularea marilor depozite de cărbuni din subsol, ele au întârziat producerea eroziunilor şi a alunecărilor de teren în părţile ridicate ale reliefului, favorizând în acelaşi timp depunerile în depresiuni. De asemenea, prezenţa pădurilor a împiedicat acţiunea destructivă a vânturilor.
Influienta climatica ( rolul pădurilor asupra climei) în acest sens, s-a constatat că pădurile: îndulcesc extremele de temperatură din timpul iernii şi al verii, exercitând o influenţă similară cu cea a oceanelor; sporesc umiditatea absolută şi relativă a aerului, putând să acţioneze favorabil asupra precipitaţiilor; reduc viteza vântului; înlesnesc depunerea zăpezii; -împiedică evaporarea apei din sol şi transpiraţia excesivă a plantelor.
Influienta pădurilor asupra solului - această influenţă se manifestă prin: contribuţia arborilor, datorită sistemului radicelar, la dezagregarea rocilor şi sporirea profunzimii solului, precum şi la întreţinerea umidităţii, afânării şi bunei structurări a acestuia; îmbogăţirea solului în elemente asimilabile, datorită litierei bogate, în descompunere; consolidarea terenurilor expuse alunecărilor de teren şi spălărilor de suprafaţă, ca şi împiedicarea formării avalanşelor; fixarea şi punerea în valoare a dunelor de nisip.
Rolul hidrologic (influenţa pădurilor asupra regimului apelor) - acest rol se realizează prin: absorbţia apelor de suprafaţă şi regularizarea debitelor lichide, care devin mai constante şi mai ridicate,împiedicându-se astfel producerea inundaţiilor drenarea biologică la care contribuie toate etajele de vegetaţie din pădure, fapt datorat transpiraţiei puternice a masei foliare.
Functia hidrologica a padurii:
• Suprafeţele mari de pădure din zona forestieră, prin alcătuirea structurală şi prin procesele fiziologice ale componenţilor ei, influenţează puternic procesele hidrologice şi deci circuitul apei în natură.
• Vegetaţia forestieră participă la acest proces prin următoarele: frânează scurgerile de suprafaţă; înlesneşte infiltraţia şi percolarea profundă a apei din precipitaţii; alimentarea izvoarelor; asigurarea permanenţei şi regimului moderat al debitelor apelor curgătoare;
• Intervenţia brutală în structura echilibrată a ecosistemului forestier prin tăierea rasă a pădurii, duce la creşterea scurgerii totale cu 40 % în primii ani de după tăierea pădurii
• Tăierile rase pe suprafeţe mari au dezavantajul de a favoriza eroziunea pe terenurile in pantă, de a deregla ciclul bioelementelor, de a tulbura brusc bioclima din apropierea solului şi alte consecinţe rezultând din modul exploatării, scoaterii lemnului, folosirii maşinilor, etc.
Influenta padurilor asupra culturilor agricole - rolul mentionat apare în contextul modificarilor climatului si solului unei regiuni datorate padurii, care contribuie la ameliorarea conditiilor de vegetatie ale pasunilor, fânetelor si culturilor agricole învecinate. Astfel, perdelele forestiere de protectie, asezate perpendicular pe directia vântului, reduc simtitor viteza acestuia. În consecinta, câmpurile agricole protejate de perdele dau recolte de cereale în medie cu 25-30 % mai mari în anii obisnuiti; în anii secetosi, sporul de recolta ajunge pâna la 300 % fata de câmpul fara perdele. Acest efect se datoreste faptului ca perdelele reduc evaporatia si, în timpul iernii, contribuie la raspândirea mai uniforma a zapezii pe teren, care nu mai e dusa de vânt ci retinuta pe câmp
Influenta padurilor asupra sanatatii oamenilor – aceasta influenta se manifesta atât prin mediul care le este propriu, cât si prin resursele oferite. Astfel:
• padurea purifica atmosfera; fixeaza carbonul vatamator animalelor si omului si reda oxigenul trebuitor respiratiei lor;
• conditiile igienice ale masivelor mari împadurite sunt mult mai favorabile decât acelea ale oraselor, mai cu seama centrelor industriale. Aerul de padure este mai curat, mai sanatos, deoarece fumul si praful lipsesc, gaze vatamatoare nu se gasesc iar agentii patogeni sunt relativ putin reprezentati
• în padurile de rasinoase, se adauga si îmbogatirea aerului în ozon, provocata de rasina arborilor. Aerul din aceste paduri este cel mai potrivit si cel mai bun în cazul bolilor urmate de o perioada de lunga convalescenta.
• frunzisul des al padurii actioneaza ca un ecran protector si atenueaza zgomotul (reduce poluarea fonica), asigurând un echilibru al organismului uman cu mediul înconjutator;
• padurea contine numeroase resurse cu caracter sanogen: plante medicinale, fructe de padure, ciuperci comestibile, nectar si polen al florilor etc. Dupa Zitti et al. padurile, luminisurile, vaile, taieturile si plantatiile adapostesc circa 60 % din totalul plantelor medicinale existente în tara noastra. Si, deoarece farmacopeea naturala este în continua expansiune, se poate usor întelege importanta tezaurului vegetal medicamentos aflat în fondul nostru forestier.
Deşi pădurea are un rol foarte important în menţinerea echilibrului ecologic, oamenii defriseaza în mod constat pădurile. Tăierile legale nu afectează aşa mult pădurile, deoarece acestea respect regulile silvice: sunt tăiati doar copacii batrani, bolnavi, se fac tăieri pentru a face loc altor copaci să crească. Din păcate defrisările ilegale sunt cele care afectează pădurea.
Sursa: blogoenciclopedia.blogspot.com