Diversitatea bioculturală: când limba, tradițiile și natura sunt un întreg

Ecologiștii vorbesc despre biodiversitate, iar specialiștii în cultură despre patrimoniul cultural. Dar dacă aceste două lumi sunt, de fapt, una și aceeași? Conceptul de diversitate bioculturală afirmă că protejarea naturii este imposibilă fără protejarea culturii.

Ce este diversitatea bioculturală?
Termenul „diversitate bioculturală” descrie interconectarea formelor de viață biologice, culturale și lingvistice. Nu este doar un joc de cuvinte: cercetările arată că regiunile cu un nivel ridicat de biodiversitate coincid adesea cu zonele unde se păstrează multe limbi și practici culturale unice.

Acolo unde natura este diversă, și cultura este diversă – și invers. Motivul este simplu: limba, obiceiurile și viziunea asupra lumii apar din interacțiunea cu un anumit teritoriu, plantele, animalele și ciclurile naturii.

Cum sunt legate limba și ecosistemul?
Limbile locale conțin descrieri extrem de precise ale fenomenelor naturale, speciilor de plante și schimbărilor sezoniere. Unele limbi au zeci de cuvinte pentru diferite stadii de creștere ale unei plante sau pentru nuanțele solului. Aceasta nu este doar lexicologie – este un mod viu de interacțiune cu natura.

Când o limbă dispare, se pierde un întreg sistem de percepție și descriere a lumii. Odată cu ea dispar și cunoștințele despre plante medicinale, metodele de agricultură sustenabilă, ritualurile legate de pământ și ciclurile naturii.

Distrugerea mediului = distrugerea culturii
Când o pădure este defrișată, nu dispar doar speciile de copaci – dispar și cântecele dedicate acelor copaci, poveștile, credințele vânătorilor și ritualurile. Când un râu este poluat, se pierd nu doar organismele acvatice, ci și sărbătorile, legendele pescarilor și ritualurile de inițiere. Distrugerea naturii înseamnă distrugerea memoriei colective.

Diversitatea bioculturală este o încercare de a restabili această conexiune. Să nu mai vedem natura separat de om și nici omul separat de mediul său.

Exemple din lume
În Indonezia, pe insula Sulawesi, triburile locale leagă dispariția unor copaci de pierderea cunoștințelor despre utilizarea lor în tratarea bolilor – pentru că tinerii nu i-au mai văzut niciodată în realitate.

În Canada, inuiții își adaptează practicile de vânătoare la topirea ghețarilor, păstrând în același timp limba lor, bogată în termeni legați de mare și zăpadă.

În Mexic, renașterea agriculturii tradiționale este însoțită de programe de predare a limbilor indigene copiilor.

Moldova: bogăția detaliilor
Și în Moldova există exemple de interconectare bioculturală. Rețetele tradiționale, cântecele populare, ritualurile legate de recoltă, înmormântare, nuntă – toate sunt ancorate în natură. Soiurile de struguri, legume, metodele de conservare, chiar și modelele de pe prosoapele tradiționale reflectă specificul peisajului, sezonului și climatului.

Pierderea obiceiurilor rurale și a limbii nu este doar o problemă culturală, ci și o slăbire a conexiunii cu natura locală. Odată cu acestea, pierdem cunoștințele adaptate mediului, metodele și sensurile tradiționale.

Cum păstrăm diversitatea bioculturală?
Conservarea trebuie să fie dublă: să susținem simultan biodiversitatea (pădurile, câmpiile, apa) și formele culturale asociate cu acestea (limbile, sărbătorile, cunoștințele bătrânilor). Acest lucru necesită:

integrarea datelor etnobiologice în programele ecologice;
colaborarea cu bătrânii, purtători ai cunoștințelor locale;
includerea aspectelor culturale în politicile de conservare a naturii;
sprijinirea comunităților locale ca păstrătoare ale peisajului și limbii.

Nu două lumi, ci una singură
Înțelegerea diversității bioculturale schimbă fundamental abordarea ecologiei. Nu mai spunem „natura și omul”, ci: natură-om-cultură – un sistem unic, viu și interdependent. Protejându-l, nu salvăm doar copacii și cântecele, ci și capacitatea de a trăi într-o lume unde fiecare lucru are un nume, un loc și un sens.

Autor: Valerii Catruc