După o testare reușită, trenul pe baterii intră pe căile ferate britanice
Britanicii fac naveta cu un tren pe baterii. Trenul de pasageri circulă pe liniile feroviare britanice pentru prima oară în peste 50 de ani. Acesta tocmai a încheiat un test de cinci săptămâni, care a demonstrat viabilitatea alternativelor ecologice la locomotivele diesel.
Acest tren, numit IPEMU (Independently Powered Electric Multiple Unit) şi lansat de Bombardier Transportation, a fost testat timp de aproximativ cinci săptămâni pe un drum de 16 kilometri, între staţiile Harwich International şi Manningtree, în Essex.
Network Rail spune că s-a angajat să reducă impactul asupra mediului şi să scadă costurile de funcţionare cu 20 de procente, în următorii cinci ani. Astfel, a trecut de la motoarele diesel gălăgioase şi poluante la electrificare. Dar bateriile merg cu un pas mai departe. Trenul îşi ia energia de la liniile aeriene, apoi îşi coboară pantograful şi poate funcţiona pe propriile baterii. E un tren mult mai lin şi mai silenţios, dar, cel mai important, mai curat şi mai verde decât omologul său diesel.
Locomotivele pe baterie există de vreun secol, dar rareori au fost utilizate pentru transportul pasagerilor. Fabricile de muniţie din timpul primului razboi mondial au folosit energia produsă de baterii pentru a evita riscul exploziilor de la scânteile emise de locomotivele pe aburi. De asemenea, Lodon Underground are la momentul de faţă o flotă de locomotive pe baterii, folosite pe trenurile de inginerie atunci când curentul e oprit, pentru întreţinerea căilor ferate.
În perioada următoare, Network Rail va elabora un plan pentru traseele din Marea Britanie.
Sursa: green-report.ro