Eco-comunităţi scandinave

După materialele lui Torben Lahti (Suedia) şi K.G.Hoyer (Norvegia).
Acest eseu descrie atitudinea autorităţilor locale faţă de dezvoltarea durabilă a aşezărilor.

Noţiuni generale

Conceptul eco-comunităţilor s-a născut în 1980, în judeţul finlandez Suomussalmi şi de atunci a evoluat şi s-a răspîndit în ţările scandinave vecine. În 1983, acest concept a fost adoptat de municipalitatea suedeză Overtons, care din acel moment a început să se numească "eco-comunitatea suedeză". Experienţa dobândită în această comunitate este descrisă în cartea "Societatea ecologică din viitor." În ambele cazuri, ideea eco-comunităţii, a servit drept strategie de luptă a comunităţilor provinciale împotriva centralizării şi reducerii populaţiei.

Norvegia

În Norvegia 10 municipalităţi se numesc eco-comunităţi; ele au format o organizaţie specială - Forum Norvegian al eco-comunităţilor. Calitatea de membru în această organizaţie, obligă fiecare comunitate să dezvolte ferm direcţiile principale ale programului. Dacă comunitatea încalcă prevederile programului, de exemplu, realizând măsuri care contravin cu scopul "de dezvoltare locală durabilă”, ea poate fi exclusă din organizaţie. Programul are ca scop integrarea bazelor ecologiei în planificarea municipală. Acest program se bazează pe iniţiativele populaţiei şi include dorinţa de a coordona democraţia locala şi entuziasmul local, pentru a asigura dezvoltarea locală durabilă. Acest lucru contribuie la un consens politic în societate şi o dezvoltare pozitivă. La concret, acest lucru se manifestă într-o legătură strînsă între, protejarea tradiţională a mediului înconjurător şi realizarea măsurilor pentru a crea noi locuri de muncă, care pot fi numite "dezvoltarea economică durabilă". Programul eco-comunităţilor include, de asemenea, o orientare la restul Europei şi ţările din lumea a treia. Astfel se încearcă de a lega situaţia locală cu problemele globale ale mediului înconjurător, prin organizarea astfel de comunităţi în ţările din lumea a treia. În 1990 municipalităţile au participat la un program de studiere preliminară a problemelor în scop de a dezvolta un plan internaţional de gestionare a strategiilor de dezvoltare municipală rezonabilă". Acest obiectiv se constituie dintr-un număr de obiective mai specifice:

•  A înţelege ce este o dezvoltare municipală stabilă.
• A se clarifica în ce măsură municipalitatea poate contribui la procesul de dezvoltare rezonabilă.
• A arătă modul în care municipalitatea poate încuraja dezvoltarea raţională.

Un program important de cercetare, adoptat în Norvegia, pentru o perioadă de 4 ani (1988-1991), numit NAMIT (principii de dezvoltare urbană coordonate cu protejarea mediului înconjurător). Scopul principal - a arăta exemple de dezvoltare stabilă a municipiilor şi oraşelor din Norvegia, în special, cum acestea pot fi convertite conform principiilor de bază ale Raportul Comisiei Mondiale pentru Mediul Înconjurător şi Dezvoltare (1987). În Program sunt evaluate principiile alternative de dezvoltare urbană, în scop de a stabili dacă acestea îndeplinesc următoarele obiective:

• a minimiza consumul energiei şi emisiile poluante la nivel de stat şi cel global;
• a proteja resursele biologice;
• a aduce beneficii economice societăţii;
• a reduce la nivel local zgomotul şi poluarea;
• a oferi oportunităţi bune pentru viaţa din afara casei şi locurilor de odihnă;
• a păstra valori peisagistice şi culturale.
• a contribui la realizarea obiectivelor sociale şi creşterea nivelului de bunăstare în societate. 

Programul arată dacă principiile determinate îndeplinesc toate aceste obiective, ci nu doar unul sau cîteva. Prin urmare, unul dintre obiectivele programului: a determina în ce măsură principiile noi de dezvoltare urbană pot servi aceste scopuri în sensul perspectivei globale asociate cu mediul înconjurător. Programul cuprinde trei ramuri paralele de studiu aflate în: 1. Horten / Borro (un oraş mic în Norvegia), 2. Malvik / Trondheim (lîngă un oraş important din Norvegia) şi 3. Sognadale (un mic centru de cartier). Perspectivele şi metodele acestora coincid. Acest lucru înseamnă că toate trei rezultate pot fi totalizate. În fiecare dintre ele există un grup de cercetări ştiinţifice comune. Împreună, ele acoperă o gamă largă de studii.

Danemarca

În Danemarca, Ministerul Mediului a început să dezvolte un proiect numit "Cartiere verzi", care implică judeţe, în care conceptul proiectului a avut multe în comun cu ideea eco-comunităţilor. În 1989 a fost elaborat un studiu preliminar al problemei, care s-a transformat într-un plan general de dezvoltare pentru doi ani! Punerea lui în aplicare a început în 1990.

Obiectivul principal al proiectului este formulat după cum urmează: "a convinge comunitatea locală de a deschide calea spre o dezvoltare ecologică şi economică raţională şi a dobîndit şi a folosi experienţa căpătată". Obiective mai specifice:

• a adopta acţiuni concrete legate de problemele privind "protecţia mediului înconjurător;
• a identifica posibilele dificultăţi;
• a găsi exemple de probleme privind mediul înconjurător care pot fi rezolvate prin metode noi de prevenire, mai eficiente, de exemplu, la locul lor de apariţie sau la locul de muncă, etc.;
• a creşte nivelul personal de sensibilizare şi de responsabilitate faţă de mediul înconjurător.

În proiectul danez, de asemenea, accentul este pus pe iniţiativă. În fiecare judeţ sau municipalitate "verde", administraţia ar trebui să iniţieze şi să sprijine organizarea echipelor de "program verde". Aceste echipe vor stabili o bază valabilă pentru dezvoltarea proiectului, bazat pe următoarele prevederi:

Grupuri de proiect verde sunt drept baza de dezvoltare a districtului, judeţului verde. Ele efectuează şi evaluează programe formulate în conformitate cu principiile programului general al districtelor, judeţelor verzi.

Echipele sunt unite pe o bază largă şi pot fi organizate din cetăţeni locali, grupe de cetăţeni, grupe de activişti locali, organizaţii, autorităţi publice şi centre de consiliere.

Componenţa reală a grupei este determinată de către participanţii locali la program şi depinde de caracterul individual şi obiectivele programului.

În principiu, grupa ar trebui să aibă o autonomie cît mai larg posibilă (auto-determinare, descentralizare).

Suedia 

Aici aceeaşi idee a eco-comunităţilor a fost preluată de un număr tot mai mare de municipalităţi.

Unsprezece municipalităţi din Suedia, au decis să participe la un studiu preliminar al proiectului "Eco-comunităţi", lansat de zonele rurale. Patru din sate se află alături de judeţul Orebro şi participă la proiectul de dezvoltare a aşa-numitei "eco-regiuni". Scopul examinării preliminare constă în:

• a determina definiţia practică a conceptului de eco-comunitate orientat spre condiţiile locale a municipiilor implicate în proiect:
• a elabora un program de acţiuni al comunităţilor implicart în proiect, care ar indica modul de transformare într-o eco-comunitate;
• a promova şi a dezvolta în cadrul comunităţii filosofia care stă la baza programului şi astfel, a promova eco-dezvoltarea lor;
• a formula un program care va dezvolta cooperarea dintre eco-comunităţile suedeze după finalizarea proiectului.

"Startul lent" al proiectul a fost iniţiat în toamna anului 1990, atunci cînd comunităţile au aderat la un program unic şi apoi proiectul s-a dezvoltat pînă în ianuarie 1992.

În proiectul suedez, de asemenea, este subliniată iniţiativa locală. Proiectul este gestionat de înseşi municipalităţile. Ele dezvoltă şi finanţează programele proprii în cadrul filozofiei generale. În fiecare trimestru sunt organizate discuţii şi seminare unificate. Liniile paralele în celelalte ţări scandinave au dus la formarea Cooperării scandinave în domeniul eco-comunităţilor.

Sursa: eco-domishko.blogspot.com