Ecosofia si ecologia profunda: mai aproape de natura

Ecosofia, sau înțelepciunea ecologică, reprezintă un concept filosofic modern, puternic legat de ecologia profundă sau Deep ecology. Acesta reflecta idei care denunță într-o oarecare măsură antropocentrismul, sau filosofia conform căreia omul este pus în centrul tuturor preocupărilor, chiar şi atunci când vorbim despre ecologie şi mediu (cum ar fi ideea că trebuie să reducem poluarea şi consumul resurselor deoarece acestea au un impact negativ asupra…omului).

Acest concept a fost enunţat de doi autori diferiţi, având două direcţii diferite, dar o bază similară: meritul îi revine lui Arne Naess, de la Universitatea din Oslo (1960), după care Felix Guattari îl preia şi îl modifică în anii 90.

“Prin ecosofie înţeleg o filosofie a armoniei sau a echilibrului ecologic”, scria Arne Naess, arătând că ecosofia implică nu doar abordarea problemelor legate de poluare, resurse, populaţie etc., dar şi de valori.

“Fără schimbări în mediul social şi material, nu pot avea loc schimbări ale mentalităţilor. (…) ecosofia ar lega ecologia mediului de ecologia socială şi de cea mentală”. – Felix Guattari

Ecosofia este construită, aşadar, în jurul valorilor şi a mentalităţilor legate de mediu – indiferent de ce definiţie analizăm.

425618_377829558908358_292974040727244_1356410_391706408_nArne Naess clarifică baza filosofiei sale când declară că omul nu se situează în vârful ierarhiei lumii vii, ci aparţine ecosferei, ca o parte dintr-un întreg. Acest concept, în jurul căruia se dezvoltă întreaga mişcare politică ecologista, se apropie de etica environmentala, ce nu vede omul nici în centrul tuturor preocupărilor, nici ca superior în sensul absolut al evoluţiei şi având dreptul să consume resurse naturale fără limită.

La rândul său, Felix Guattari îşi dezvoltă noţiunea de ecosofie bazându-se pe 3 trepte ale ecologiei:

- Ecologia mediului

- Ecologia socială (legată de realitatea economică şi cea socială)

- Ecologia mentală (legată de psihic)

Deep Ecology

4660020102003Un alt concept apărut din mâna (sau mintea) lui Naess, ca urmare a unei conferinţe pe care a susţinut-o în 1972 în Bucureşti, Deep ecology sau, sub numele său complet, „mişcarea ecologică profundă şi de lungă durată”, se opune termenului de „mişcare ecologică superficială” şi are capacitatea de a analiza conflictele de mediu până la nivelul fundamental, de valori. Deep ecology doreşte să pună în evidenţă valoarea intrinsecă a mediului şi a fiinţelor, indiferent de valoarea pe care o au acestea pentru om, susţinând că lumea naturală este bazată pe un echilibru complex, organizat în ecosisteme, iar că efectele acţiunilor oamenilor nu se reflectă doar asupra lor înşişi, ci asupra întregului sistem. Principiul sau de bază este, aşadar, dreptul egal la viaţă şi bunăstare a mediului în general, indiferent de valoarea acordată de oameni.

Naess susţine că anumite concepte său întrebări, cum ar fi existenta sufletului sau a conştiinţei la animale sau utilizarea raţiunii de către acestea, au fost folosite ca motive pentru a justifica poziţionarea omului ca superior faţă de alte animale, însă că, din punct de vedere ecologic, „dreptul la viaţă al tuturor fiinţelor este unul universal, ce nu poate fi cuantificat. Nici o specie nu poate profita de acest drept mai mult decât o alta”.

Acest concept interrelationeaza cu multe alte idei moderne despre viaţă şi ecologie: principiile enunţate sau sugerate de Rachel Carson în „Silent Spring”, de Aldo Leopold, care scria în 1949 ca oamenii sunt doar membri ai comunităţii biotice sau de filosoful Warwick Fox, care pune oamenii şi toate celelalte animale pe planul unei realităţi unice.

Remarcând aceste idei, pe care nu le putem în nici un caz elimina ca false, nu putem decât să ne punem întrebări cu privire la efectele pe care le poate avea ignorarea acestora de către societatea actuală. La nivel social, politic, de mentalitate şi de valori actuale, omul este pus în vârful oricărei ierarhii, fiindu-i date drepturi şi beneficii nelimitate, fără a se ţine cont nu doar de limitele, dar şi de drepturile naturii şi ale celorlalte fiinţe vii cu care omul îşi împarte realitatea. Bazele teoriei sistemelor arata că elementele ce formează un sistem sunt interconectate şi că modificările aduse unuia dintre acestea va determina schimbări la nivelul celorlalte.