Ecovillage Ziben Linden, Germania (Partea I)

Notele unui oaspete

Am petrecut o lună în "Ziben Linden" în cadrul unui grup de 34 de persoane care au venit din 22 de ţări ale lumii pentru a participa la un curs privind proiectarea aşezărilor ecologice (EDE - Ecovillage Design Educaţiei). Organizatorii cursului şi persoanele invitate au relatat despre experienţa lor în domeniul organizării şi asigurării funcţionării aşezărilor ecologice, care include diverse aspecte - organizatoric, juridic, social, economic, etc. A fost informativ şi interesant, dar mult mai impresionant a fost contactul direct cu membrii cursului - organizatorii şi participanţii activi la diferite proiecte sociale şi pacificatoare din mai multe ţări din Africa, America de Sud, Europa şi Asia. O lună întreagă noi am fost o familie mare şi unită, am făcut prezentări de proiecte, am împărtăşit experienţa, ne-am odihnit şi am ascultat melodii de diferite naţiuni.

O parte esenţială a programului a fost cunoştinţa cu aşezarea ecologică "Ziben Linden", în care, de fapt, a fost organizat cursul - una din cele mai mari şi cele mai cunoscute aşezări europene. Prelegerile şi studiile au avut loc într-un centru educaţional al aşezării, noi am trăit în casele aşezării, am mîncat în sufragerie comună şi am petrecut acolo tot timpul liber (cu excepţia alergărilor de dimineaţă şi călătoriilor îndelungate cu bicicleta prin împrejurimi). Este complicat de a exprima impresiile despre "Linden Ziben" , dar am încercat să fac acest lucru cît se poate mai obiectiv şi mai sincer. Cele mai interesante relatări ale participanţilor (din Columbia, Chile, Kenya, şi, eventual, alte ţări) vor fi publicate separat.

"Care este ideea, iniţial pusă în baza aşezării?". Martin, unul dintre "veteranii" aşezării ecologice, inginer care a luat parte activă la proiectarea şi construcţia mai multor clădiri şi sisteme tehnice la "Ziben Linden", a răspuns: "Crearea unui model de aşezare rurală, în care vor fi testate cele mai bune soluţii, atît ecologice, cît şi sociale", a fost răspunsul lui.

Pe parcursul lunii petrecute în aşezare, m-am convins că coloniştii s-au descurcat perfect cu sarcina. Îndeosebi impresionează realizările lor tehnice: panouri solare, case eficiente energetic, sisteme de purificare a apei şi multe altele. A fost bine organizată viaţa socială, au fost rezolvate cu succes problemele financiare, un mare interes prezintă grădina şi livada de permacultură. Şi totuşi, ceva nu ajunge…

Ce anume? O lună întreagă am încercat să-mi clarific sentimentele şi să înţeleg cum trăiesc coloniştii. Am stat de vorbă cu localnicii şi oaspeţii aşezării, am răsfoit vechile albume cu fotografii ale primelor construcţii. Mi s-a părut că lipseşte bucuria în ochii coloniştilor, transparenţa, bunăvoinţa şi pare mi-se energia umană simplă. Mai surprinzător a fost faptul că locuitorii, în marea majoritate, aproape practic nu au stabilit contacte cu oaspeţii. Ei nu au fost deloc interesaţi de aceşti oameni, cine sunt, de unde şi de ce au venit. A fost ciudat: doar printre invitaţi erau oamenii foarte interesanţi, adepţii de aceleaşi idei, care în patria lor au rezolvat aceleaşi probleme." Cu mulţi colonişti noi n-am contactat deloc, iar cu cei, care stăteau cu noi la o masă, nu au apărut legături. În cel mai bun caz – un zîmbet fals, cîteva întrebări şi răspunsuri politicoase, şi toţi au plecat la afacerile lor şi companii. Aflîndu-ne fizic în aceeaşi zonă, noi, oaspeţii am rămas separaţi de aşezare. Complet cufundată în problemele sale mărunte şi conflicte ... După cum am înţeles, nu a fost deficitul de timp liber, însă ceva diferit, ceva nematerial.

Această întrebare a rămas deschisă. Dumnezeu să binecuvînteze pe fiecare dintre noi pentru a ajunge la acel nivel de ecologie, de eficienţă. Dar întotdeauna apare o dorinţă de a ridica ştacheta mai sus. Şi pentru a face acest lucru sunt necesare nu numai scopuri materiale, ci şi cele spirituale. O înţelegere profundă a căii spirituale, a provocărilor puse în faţa oamenilor pe această planetă, a cauzelor de război şi de conflicte. Şi atunci la realizările din "Ziben Linden" pot fi adăugaţi următorii paşi, mult mai importanţi decît cei materiali.

Dar oamenii care au organizat şi au construit aşezarea, care au găsit şi au întruchipat soluţii simple, eficiente şi ecologice în diferite domenii ale vieţii noastre materiale şi care împărtăşesc cu generozitate experienţa lor, sunt demni de mare respect. Mulţumesc şi o plecăciune adîncă!

Aşezare ecologică

Ideea a apărut în 1989, pămîntul a fost găsit şi valorificat în 1993. Organizatorul a părăsit proiectul în 1992, dar lumea de aici îşi aminteşte de dînsul, îl invită permanent să participe la celebrarea aniversărilor aşezării.

Suprafaţa totală a aşezării constituie 80 de hectare, din care 40 ocupă pădurea, trei sferturi - partea rezidenţială, care include un centru educaţional şi o grădină de aproximativ trei hectare. Restul terenurilor este ocupat de pajişti, păşuni şi alte activităţi agricole. În aşezare locuiesc permanent aproximativ 120 de oameni, din care 40 sunt copii.

Terenuri, clădiri publice şi comunicaţii sunt în proprietate publică. Pentru a deveni membru cu drepturi depline al aşezării, este necesar să depuneţi o parte-cotă fixă, care în prezent valorează la 12 300 de euro. Această sumă nu este indexată, ţinînd cont de inflaţie, şi se restituie omului, dacă el a decis să părăsească comunitatea. Perioada de rambursare este de doi ani.

În plus, rezidentul aşezării, de regulă, are o cotă în proprietatea clădirilor rezidenţiale. Acest procent este calculat separat şi, de asemenea, este returnat la ieşire din aşezare.
Structura socială a aşezării a fost iniţial bazată pe ideea că aşezarea va fi constituită din mini-comunităţi cîte 25-30 de persoane în fiecare. Anume acest număr a fost considerat optim pentru contacte zilnice. Se presupunea că mini-comunităţile vor fi alcătuite din oameni apropiaţi, avînd idei similare despre viaţă. În interiorul comunităţilor sunt atît familii, cît şi persoane singure şi cele în vîrstă.

Însă viaţa a adus schimbări: în prezent doar o jumătate din locuitori sunt uniţi în mini-comunităţi, fiecare constînd din 5-8 persoane. Ceilalţi trăiesc de felul lor, supunîndu-se, desigur, regulilor generale şi participînd la viaţa aşezării.

Una din aceste mini-comunităţi a fost mult timp aşa-numitul "Clubul-99", constituit din extremiştii ecologici. Această comunitate nu folosea energie electrică, practica minimalism şi veganism (fără ouă sau lapte). Casa comunităţii a fost construită fără utilizarea oricărui echipament, buştenii au fost despicaţi în lemne cu ajutorul unor ferăstraie speciale cu doua mîniere, iar în construcţii au fost utilizate doar cuie vechi, folosite. Clubul există şi astăzi, dar s-a despărţit în două părţi, din cauza unor diferenţe ideologice.

Kosha – aşa se numea lectorul nostru, o femeie fermecătoare, care a locuit unsprezece ani în aşezare, a declarat că fiecare aşezare ecologică trebuie pur şi simplu să aibă un "Club-99" al său.. Acest lucru este important, mai ales pentru tinerii care, în esenţă, au tendinţa de a fi maximalişti şi ar trebui să încearcă acest lucru.

Într-o mini-comunitate oamenii trăiesc în primele zile în vagoane pentru constructori (în Germania acest lucru este oficial permis, cu respectarea unor standarde relevante). Apoi, la apariţia unei oportunităţi şi unei viziuni comune pentru întreaga mini-comunitate se construieşte o casă mare. De obicei, casele sunt construite în două etaje, plus o mică mansardă. În aşezare sunt mai multe astfel de case, date în exploatare şi înregistrate oficial.

Desigur, casele sunt construite cu utilizarea materialelor naturale. Tehnica cea mai răspîndită - structura din carcasă şi izolaţie cu blocuri de paie. În acest domeniu au fost realizate mai multe experimente, şi acum în aşezare poate fi găsită cea mai mare colecţie de acest tip de case din Germania, precum şi cea mai mare din Germania casă cu carcasă, izolată termic cu blocuri din paie. Totodată, înainte de a da o astfel de casă în exploatare, au fost efectuate mai multe teste după diferiţi parametri, inclusiv conductibilitatea calorică şi refractaritate (rezistenţă la foc – trad.). Ambii parametrii au depăşit în mod semnificativ cerinţele oficiale. Astfel peretele nu se incendia de la o flacără directă timp de 90 de minute (din el ieşea fum, dar incendiere nu a avut loc). Ca rezultat al acestor teste a fost obţinută permisiunea oficială de a construi astfel case în Germania.

Eva - alt lector - ne-a povestit că la început ei au crezut că tehnologia modernă de paie este cea mai potrivita pentru auto-construcţie. Dar foarte repede ei şi-au dat seama că nu este aşa. "Diletanţii ar trebui ţinuţi departe de construcţia casei de paie, sau ei trebuie să lucreze sub îndrumarea unui bun profesionist", - aşa se spune acum. Paia este un material foarte delicat, şi dacă ceva lipseşte în tehnologie, ea poate putrezi şi pierde toate calităţile sale pozitive.

Atunci cînd comisia oficială a studiat cu atenţie amprenta ecologică, rezultată în urma construcţiei, în care se află "Clubul-99", s-a dovedit că aceasta constituie doar trei la sută din amprenta ecologică care se formează în timpul construcţiei unei case obişnuite de dimensiuni similare în Germania. Celelalte case în aşezare nu sunt la fel de "ecologice", şi amprenta lor este mai mult de douăzeci la sută din media naţională.

Acelaşi lucru este valabil nu numai pentru construcţie, dar, de asemenea, pentru funcţionare. În toate casele aşezării ecologice sunt prevăzute toalete de compost, care nu consumă apă şi produc compuşii organici care fertilizează arborii şi arbuşti. Toaletele de compost sunt construite în mod diferit, dar este folosită aceeaşi idee: deşeurile umane sunt amestecate cu rumeguş şi apoi compostate. Pentru eliminarea apei "gri" (adică, celei care se formează după spălarea vaselor, rufelor şi duş) sunt făcute cîmpuri de filtrare foarte eficiente, după care apa filtrată este reutilizată în scopuri industriale. Pentru încălzire aici nu sunt folosite nici gaze, nici energie electrică. Din considerente ecologice, pentru încălzirea locuinţelor (în afară de soare) sunt utilizate numai lemne, ca fiind o resursă regenerabilă. Ele se obţin în procesul de îngrijire a pădurii din jur sau cumpărate de la gospodării învecinate (plantaţiile aparţinînd aşezării încă nu au ajuns la vîrsta de maturitate).

Pe întregul teritoriu al aşezării aici şi acolo se întîlnesc stive de lemne aranjate cu grijă, acoperite de ploaie, care nu strică aspectul ci numai separă teritorii de funcţionalitate diferită. Se consideră că pentru o utilizare mai eficientă şi, prin urmare, ecologică, lemnele trebuie să stea nu mai puţin de doi ani. În realitate, lemnele se usucă trei sau mai mulţi ani, pentru că stocurile de lemne sunt foarte mari, iar consumul lor este mic.

Motivul nu este numai o bună izolare termică a caselor, ci şi faptul că aproape toate casele sunt dotate cu încălzire solară. Pe acoperişuri sunt instalate colectoare solare, care în timpul zilei încălzesc rezervoare mari de apă aflate în interiorul clădirilor.Noaptea, apa este furnizată în radiatoare şi încălzeşte camerele. Locuitorii acestor case spun că începînd cu luna martie, atunci cînd soarele străluceşte mai mult sau mai puţin, nevoia de încălzire suplimentară este complet inutilă.