Educația liberă a fiicii. Experiența mamei.
Fiica mea a absolvit liceul cu onoruri. Liza nu frecventa școala zi de zi, și deci, în loc de 11 ani, și-a făcut studiile în 7. Școala nu-i fura fericirea din copilărie: n-au existat nici trezirile devreme, nici temele pentru acasă, nici stresurile cotidiane de verificare a acestora, nici copierea, nici ”fițuici”, nici studiile pentru a obține aprecierea adulților.
În schimb – își împlinea somnul, era veselă și plină de puteri pentru ceva ce-i încălzea sufletul: balet, pictură, sport, muzică. Viața ei nu s-a limitat doar la trecerea programului școlar și i-a fost plină de activități interesante, fără a exista vreo supraîncărcare psihică și fizică.
Și de aceea, încercând o gamă largă de activități, Lisa foarte devreme și-a format prioritățile, și-a ales de sine stătător și specialitatea și universitatea unde visează să-și facă studiile. Datorită autoinstruirii i s-a format și o atârnare responsabilă față de rezultatele muncii sale.
Nu e nevoie s-o controlez, independent își planifică ziua, săptămâna, luna, anul – nu oricare deține astfel de abilități de time-management, chiar și din adulți. În loc de a trăi după orarul școlar, fiica își făcea independent orarul studiilor, consultațiilor și examenelor sale. În clasa a 10-ea am fost nevoită s-o las singură și nici nu-mi făceam griji, știind că va reuși de sine stătător.
Dar nu asta e important... Mă speriau că copilul care nu frecventează școala nu va fi om social. Când întrebam ”ce e om social?”, nu-mi puteau răspunde altceva decât ”nu va putea comunica cu alții”; acum îmi vine să râd, deși uneori, crezându-i, eram aproape de panică. Cea mai de neprețuit e eliberarea de clișee sociale și ștampe comune.
Da, fiica mea nu poate și nu iubește să îndeplinească cu entuziasm sarcinile impuse, să se subordoneze, să zâmbească când îi e greu; nu tinde să fie ca alții, nu înțelege sensul frazei ”munca social-utilă”, nu are nevoie de apreciere și aprobare, nu e gata să-și trădeze interesele în favoarea celor colective... Nu se teme să greșească, căci n-are frică de note rele, de aprecieri negative, îi e ușor să spună NU. Copilul ei interior e liber...
N-a fost înfrântă de sistem... A crescut cu dreptul de a alege, asta i-a format răspunderea personală. Activitatea sa multilaterală și căutarea permanentă de realizare n-au ca bază intenția de a transpune pe umerii altcuiva răspunderea pentru greșelile și eșecurile sale. Într-însele vede doar un potențial de creștere... Astea învățam și eu împreună cu dânsa; căci eram crescută tradițional de sistemul ce nu oferă dreptul la greșeală.
Scriu asta nu din laudă, ci pentru ca acei care tind spre libertate personală să-și permită și copiilor săi să se dezvolte în ritmul lor, să nu-i traumatizeze psihicul și spiritul. Astfel de copii sunt baza civilizației viitorului, civilizației oamenilor liberi. Sunt capabili să se stimeze și să-i ofere stimă altuia, să valorifice individualitatea sa și a altuia. N-au o tendință patologică spre suprimare și control.
Astfel de copii devin tot mai mulți. Și de fiecare părinte depinde dacă copilul său va deveni o parte din sistem sau un creator al propriului destin. Propagarea ”valorilor școlare” îi convine statului, și nu omului. E ușor să conduci o turmă.
241