Educația africană
În triburile africane a fost depistat că copiii nu se alintă niciodată, nu strigă și nici nu se ceartă unul cu altul. Acest fapt a trezit interesul de a urmări modul de viață a acestor triburi. Astfel, s-a stabilit că modul de viață, cu atît mai mult, educația copiilor diferă substanțial de modul de viață și educația în țările europene.
În primul rînd s-a depistat că copilul participă la toate procesele din viață, spațiul lui nu este limitat de maneje, cărucioare sau jucării. Viața lui este legată strîns de viața maturilor. De la naștere, el nu este culcat să doarmă separat, el doarme împreună cu părinții. Și așa pînă în momentul cînd el singur nu va dori să se separeu, aproximativ la 3-5 ani. Pentru noi poate fi destul de straniu, mai ales că acum este în vogă să culci copilul separat și să nu răspunzi la strigătele lui, educînd astfel independența.
În realitate, în primele zile de viață frica la copil se manifestă foarte puternic, pentru el, tot ce se întîmplă sau e sigur sau e periculos. El încă nu se separă de mamă ca o personalitate aparte, de aceea să se afle în singurătate și să se izoleze de mamă comportă riscul de a se simți părăsit, sentiment ce poate însoți persoana toată viața ei. Pînă la șapte ani, copilul trebuie să se simtă în siguranță și protejat.
În triburile africane, mamele își poartă copiii lîngă sîn, chiar și atunci cînd pregătesc mîncare, spală sau culeg pomușoare. Copilul se simte la fel de confortabil ca și în pîntecele mamei, deoarece el încă nu poate sta singur. În paralel, el urmărește toate activitățile casnice și chiar învață meserii. Imediat ce mai crește puțin, el imediat se include în viața cotidiană și le ajută tuturor cum poate. În triburile africane copiii pot lua liniștit în mîini cuțitele lși alte obiecte ascuțite, fără a se răni pe ei sau pe alții. Ei se pot plimba pe marginea prăpastiei, fără a cădea în gol.
Educația noastră însă este bazată pe restricții create în formă negativă. „Nu mergi încolo, îți vei rupe picioarele”, „nu lua aceea, vei strica” etc. Probabil, în societatea noastră nu mai putem evita toate aceste interdicții, or, în realitate, ele sînt create de generații și cultură. Dar putem să slăbim puțin controlul și să-i permitem copului să ne ajute. Doar să nu-i spunem ulterior că a tăiat prea mășcat castraveții, deoarece aceasta îi va tăia cheful de a ajuta.
În comunitatea africană nu există maneje, unde se joacă copiii. Cineva a încercat să le construiască o dată un manej, însă deoarece nu era nevoie de el, acesta nu era utilizat. Mersul de-a bușelea și explorarea teritoriului ajută copilul să simtă spațiul tridimensional, partea dreaptă și stîngă, centrul de greutate. Ulterior, aceasta îi va permite copilului să învețe a citi și a număra. Or, deschizînd cartea, copilul care nu a mers de-a bușelea pînă la capăt, pur și simplu nu înțelege acest spațiu paralel, el nu poate interacționa cu el. Natura a construit totul atît de armonios și corect, încît implicarea noastră în acest proces ar putea doar să dăuneze. Cine s-ar fi gîndit că abilitatea de a citi este legată de mersul de-a bușelea a bebelușului!
Se întîmplă că la terapie vin oameni maturi, care rup ungherele sau nu pot desena. Și ei sînt învățați din nou să … meargă de-a bușelea! Îi învață să perceapă spațiul și să-l simtă. În triburile africane nu sînt restricții în acest sens, deoarece viața e aranjată în așa mod încît nimic nu poate fi stricat, iar orice ajutor este salutat. Copilul din copilărie face împreună cu părinții tot ceea ce fac ei. El nu simte traumele rupturii de lumea exterioară, de faptul că el e mic și inutil, iar părinții nu au timp pentur el. poate anume de aceea el nu are necesitatea să plîngă, să se alinte și să se supere?
Uimitor cum se combină acest atașament puternic față de mamă, existența inseparabilă de ea, și o independență și autosuficiență la maturitate!
181