MOLDOVENII.MD

Etnobiologia urbană: cum cunoștințele tradiționale supraviețuiesc în megapolis

Vorbind despre etnobiologie, adesea ne imaginăm sate îndepărtate, păduri, văi montane. Dar astăzi o parte semnificativă a omenirii trăiește în orașe. Și chiar aici — printre beton, transport și publicitate — cunoștințele tradiționale despre natură continuă să existe și să se adapteze.

Ce este etnobiologia urbană?
Etnobiologia urbană este domeniul care studiază cum oamenii din orașe păstrează, transmit și transformă cunoștințele lor despre plante, alimente, animale și cicluri naturale. Acestea pot fi cunoștințe migratorii, transferate din locurile natale, sau noi cunoștințe urbane, născute la intersecția culturilor.
Da, în oraș este greu să găsești „natură sălbatică” — dar în fiecare curte, pe fiecare balcon, în fiecare supă există urme ale acestei legături.

Cum se adaptează cunoștințele tradiționale la oraș?
Balcoane ca grădini. Mulți migranți continuă să cultive plantele cunoscute pe balcoane, pervazuri, în containere — de la mentă la roșii. Acesta nu este doar hrană, ci un element al identității culturale.
Piețele ca centre de păstrare a memoriei. Pe piețele urbane se pot găsi soiuri de legume și ierburi care au dispărut din supermarketuri, dar au rămas în cultură. Vânzătorii împărtășesc adesea nu doar produsul, ci și rețete, istorii, sfaturi.
Curțile ca ecosisteme. În curțile post-sovietice din Moldova se mai pot întâlni copaci plantați de vecini, arbuști cu plante medicinale, mini-grădini neoficiale. Acestea sunt urmele memoriei rurale transferate în oraș.
Limba și bucătăria. Prin mâncăruri, condimente, metode de preparare a hranei se transmit cunoștințe despre proprietățile plantelor, sezonalitate, sustenabilitate. Într-o mâncare se poate păstra mai multă tradiție decât într-o întreagă bibliotecă.

Orașul ca peisaj pentru noi legături
Orașul nu este doar un spațiu de alienare, ci și un spațiu al noilor legături. Aici se întâlnesc culturi diferite, se schimbă practici, se formează forme hibride de cunoaștere.
Astfel, o familie armeană poate cultiva ardei lângă vecinii ucraineni și moldoveni, schimbând răsaduri, rețete, semințe. Acesta nu mai este „tradiție” în sensul pur, ci o etnobiologie vie — un dialog, o adaptare, o invenție.

De ce este important acest lucru?
Pentru că în condițiile crizelor climatice și sociale, sustenabilitatea crește acolo unde există legătura cu pământul — chiar și într-un ghiveci.
Pentru că identitatea culturală are nevoie de rădăcini — atât în sens propriu, cât și figurat.
Pentru că ecologia nu poate fi completă dacă ignoră orașul, locul unde trăiește majoritatea oamenilor.

Moldova: între piață și balcon
Chișinău este un exemplu excelent de etnobiologie urbană. Aici, pe piețe, poți auzi zeci de limbi, vedea legături de pelin, usturoi, unguente de casă, tincturi și semințe care sunt transmise din mână în mână. În curți se află stupi, iar în scări — cutii cu răsaduri. Aceasta este o ecologie caldă, informală, neinstituționalizată, care trăiește nu datorită, ci în ciuda circumstanțelor.

Ce se poate face?
Să sprijinim grădinăritul urban: acces la semințe, sol, informație.
Să creăm hărți ale florei din curte: ce plante cresc lângă noi și de ce.
Să organizăm întâlniri interculturale, unde oamenii își împărtășesc cunoștințele despre plante, mâncare și natură.
Să includem abordarea etnobiologică în planificarea urbană — parcuri, grădini, piețe, școli.

Orașul este și el un ecosistem
Orașul nu este doar un organism tehnologic. Este un loc în care memoria și noutatea se întâlnesc, rădăcinile și viitorul se împletesc. Și chiar și aici, printre asfalt, continuă povestea despre cum omul trăiește alături de natură, chiar și sub forma unui tufiș de mentă pe balcon.