Europa ratează obiectivele de reciclare pentru deșeurile electronice
Doar o treime din deșeurile electronice din Europa sunt reciclate în mod corect, în schimb un număr imens de telefoane mobile, computere și televizoare uzate sunt comercializate în mod ilegal sau abandonate la gropile de gunoi, potrivit unui studiu realizat de Organizația Națiunilor Unite și Interpol.
Potrivit datelor, doar Suedia și Norvegia se apropie de țintele europene, aceste țări având o rată de colectare și reciclare de 85% din totalul deșeurilor electrice și electronice. România, Spania și Cipru sunt țările din coada clasamentului, acestea coelctând și reciclând mai puțin de 20% din total. Conform normele europene produse electronice cu cablu sau trebuie reciclate pentru recuperearea metalelor precum aurul și argintul și pentru a evita poluarea cu elemente toxice precum plumbul sau mercurul.
În ansamblu, 35% din volumul total de e-deșeuri de pe continentul european a fost reciclat corespunzător în 2012, potrivit studiului. În raport, este respinsă totodată și sugestia potrivit căreia o mare parte din aceste e-deșeuri este transportată în țări africane, precum Nigeria și Ghana, și apoi aparatura electrică sau electronică este reparată și repusă în circuitul comercial.
„Cea mai mare parte a comerțului ilegal cu e-deșeuri are loc lângă noi, nu în Africa. Proasta gestionare se petrece peste tot. În Europa se fură mult, se caută mult prin gunoaie și o cantitate importantă ajunge la gropile de gunoi”, a declarat Jaco Huisman, de la Universitatea Națiunilor Unite, coordonator științific al proiectului în care a fost inclusă și agenția de poliție Interpol, dar și alți parteneri.
De pildă, un frigider stricat este un produs extrem de dorit, datorită cuprului și al compresorului. Adesea, compresorul este scos, iar ce a mai rămas din frigider este aruncat la gunoi. Furtul de componente de valoare face ca procesatorii de echipament casnic din Europa să piardă anual 1,7 miliarde de euro, potrivit estimărilor din document.
În total, 3,3 milioane de tone din cele 9,5 milioane de tone de e-deșeuri generate în Europa în 2012 au fost colectate și reciclate corespunzător. Doar 1,3 milioane de tone au fost exportate, iar restul a fost reciclat în Europa în afara programelor legale sau pur și simplu abandonate.
Documentul aduce o serie de recomandari printre care o mai bună cooperare cu forțele de poliție, precum și educarea consumatorilor în ceea ce privește reciclarea. O altă problemă semnalată de autorii studiului este aceea că oamenii nu sunt informați corect în legătură cu amplasarea centrelor de reciclare. „Consumatorii nu știu unde să le găsească”, spune Pascal Leroy, secretar general al Forumului privind deșeurile rezultate din echipament electric și electronic, care a contribuit la întocmirea documentului.
Sursa: green-report.ro