ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Europa se relaxează după doi ani de pandemie. Care sînt țările care renunță la restricții

Tot mai multe state anunță planuri pentru relaxarea restricțiilor, după doi ani de pandemie. Italia, primul focar european, a anunțat că masca de protecție nu va mai fi obligatorie afară.

O măsură similară a fost anunțată și în Spania, în timp ce statele nordice au adoptat planuri în etape. Danemarca și Marea Britanie sînt țările de pe continent care au renunțat aproape integral la restricții.

Italia

Autorităţile sanitare italiene intenţionează să ridice din 11 februarie obligaţia purtării măştii în exterior. Cu toate acestea, italienilor li se va cere în continuare să aibă măşti la ei şi să le poarte, mai ales în mulţimi, a spus el.

Obligativitatea purtării măştii încă se aplică în interior, în cadrul unui regulament ce urmează să rămînă în vigoare pînă la 31 martie cel mai devreme. Starea de urgenţă în Italia legată de pandemie este de asemenea în vigoare pînă la această dată.

În Italia, numărul cazurilor a scăzut semnificativ în ultimele zile. Oficialii au înregistrat marţi aproape 102.000 de noi infecţii, în scădere de la un nivel de două ori mai mare cu doar trei săptămîni în urmă.

Spania

Portul măştilor de protecţie în aer liber nu va mai fi obligatoriu în Spania, începînd din 15 februarie. Se va pune astfel capăt măsurii referitoare la măşti, care a fost reintrodusă în 22 decembrie 2021, din cauza valului de infectări provocate de varianta Omicron.

În unele regiuni, certificatul COVID-19 nu mai este obligatoriu. Cluburile rămîn însă închise.

Marea Britanie

Începînd de joi, 27 ianuarie, purtarea măştii nu mai este obligatorie, telemunca nu mai este recomandată oficial, iar pentru accesul în cluburi sau la anumite mari întruniri nu mai este necesar un certificat sanitar.

Carantina este însă obligatorie pentru persoanele confirmate ca avînd virusul.

Nu se va mai prelungi regula ce impune izolarea persoanelor cu test pozitiv la coronavirus, atunci cînd măsura va expira la 24 martie, însă decizia ar putea fi chiar devansată.

Grecia

Toţi călătorii care au certificat european valabil nu mai sînt obligaţi să efectueze un test PCR pentru intrarea în Grecia.

În această măsură, convenită la nivel european, se încadrează doar persoanele care s-au vaccinat, iar celelalte nevaccinate vor trebui să prezinte un test negativ cînd vor trece graniţa.

Completarea PLF este obligatorie, iar la graniță se fac teste aleatorii. Pentru persoanele confirmate pozitiv, este obligatorie izolarea timp de cinci zile.

Toate persoanele care nu au făcut a treia doză de vaccin anti-COVID-19 vor trebui să prezinte un test negativ la locul de muncă. Aceste persoane nu vor putea de asemenea să intre în magazine, restaurante şi locuri de agrement, precum şi în majoritatea instituţiilor publice, avînd în vedere că cei nevaccinaţi nu au acces decît în supermarketuri sau în farmacii.

Numărul mare de contagieri, al persoanelor intubate şi al deceselor face ca Grecia să nu fie încă în măsură să ridice mai multe restricţii, cum au făcut alte ţări europene.

În actuala situaţie, premierul conservator Kyriakos Mitsotakis a decis să flexibilizeze doar ora de închidere a restaurantelor şi a barurilor, care nu mai sînt obligate să închidă la miezul nopţii şi să le permită să difuzeze muzică.

Portugalia

Portugalia a relaxat restricţiile pentru străinii care deţin un certificat digital COVID-19 european, renunţînd îndeosebi la obligaţia ca aceştia să prezinte un test negativ la COVID-19 înaintea intrării pe teritoriul portughez.

Călătorii aflaţi în "posesia unui certificat digital COVID-19 din UE" sau a oricărui alt document "justificativ de vaccinare recunoscut" sînt scutiţi de prezentarea unui test negativ la coronavirus la sosirea pe teritoriul portughez, potrivit deciziei guvernului de la Lisabona.

Certificatul digital COVID-19 al UE face fie dovada vaccinării, fie efectuarea unui test, fie trecerea prin boală după infectarea cu coronavirus în ultimele şase luni.

Spre deosebire de alte ţări europene, Portugalia cerea de la începutul lui decembrie 2021 ca pasagerii de peste 12 ani, fie ei şi vaccinaţi anticoronavirus, să prezinte teste negative pentru a putea intra în ţară.

Totodată, termenul de valabilitate a testelor antigen a fost redus în Portugalia, de la 48 la 24 de ore.

Danemarca

Danemarca a anulat toate restricţiile interne anti-COVID-19 de la 1 februarie Masca de protecție nu mai este impusă, iar la evenimente nu mai este cerut un certificat COVID-19.

Guvernul danez doreşte să menţină doar pentru încă patru săptămîni anumite restricţii privind pătrunderea pe teritoriul ţării, precum obligativitatea realizării de teste anti-COVID-19 şi plasarea în carantină, în funcţie de ţara de provenienţă.

Cluburile de noapte vor putea să se redeschidă şi restaurantele să vîndă alcool după ora locală 22:00, iar clienţii nu vor mai fi obligaţi să prezinte certificatul de vaccinare la intrare. Călătorii vor putea să urce în autobuze fără să mai poarte măşti sanitare, iar magazinele vor putea să anuleze restricţia privind numărul clienţilor acceptaţi simultan în incintele lor.

Suedia

Suedia a renunţat la cele mai multe dintre restricţiile impuse pentru combaterea pandemiei de coronavirus, la scurt timp după ce ţara vecină Danemarca a luat o decizie similară.

Nu mai sînt în vigoare restricţii referitoare la programul de funcţionare al restaurantelor şi barurilor, unde nu se vor mai aplică nici regulile de distanţare socială. De asemenea, autorităţile renunţă la limitarea numărului maxim de persoane cărora li se permite participarea la evenimente şi reuniuni.

Totodată, Suedia renunţă la purtarea măştii în spaţii aglomerate sau în mijloacele de transport.

Regulile au fost relaxate şi pentru anumite categorii de persoane care călătoresc în Suedia. Cetăţenii Uniunii Europene nu trebuie să mai prezinte dovada vaccinării împotriva COVID-19 sau a trecerii prin boală sau rezultatul negativ al unui test pentru depistarea virusului.

Unele recomandări se menţin totuşi, în special pentru cei care nu sînt vaccinaţi. Autorităţile sanitare au făcut apel la toate persoanele de peste 12 ani să se vaccineze anti-COVID-19.

Sursa: noi.md

ABONAȚI-VĂ
Miercuri, 16 februarie 2022 9:30
Vizualizări: 1083

Citiţi de asemenea

La Detail Garage oferim o gamă completă de servicii de detailing auto, pentru ca mașina dvs. să arate mereu ca nouă și s...
166
Deși toamna este în plină desfășurare, la XOstudio FLOWERS am început deja să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de i...
287
Astăzi dorim să vă prezentăm o băutură naturală de casă, care este excelentă pentru organismul dumneavoastră. Dacă beți ...
410
Pentru toți amatorii de muzică bună! Pe 15 noiembrie, la Arena Chișinău, la ora 18:30, va avea loc mult-așteptatul conce...
281