Exemple de peisaje durabile — amenajarea parcurilor
Exemple de peisaje durabile - amenajarea parcurilor
În general, arhitectura peisagistică include analiza, planificarea, proiectarea, administrarea şi gestionarea mediului natural şi artificial. Un aspect important – formarea aşa-numitelor peisaje durabile, care permit utilizarea la maximum a mediului înconjurător, restaurarea resurselor naturale şi promovarea dezvoltării ecosistemelor. Funcţia peisajelor durabile include: captarea carbonului, conservarea aerului curat şi a apei curate, îmbunătăţirea eficienţei energetice, refacerea habitatelor pentru specii locale de plante şi de animale şi creşterea valorii economice, sociale şi ecologice a teritoriului.
Vă oferim exemple de două proiecte de reconstrucţie de succes a peisajelor urbane în zonele de parc populare. Ambele proiecte, realizate în ani diferiţi, au primit un premiu onorific al ASLA – Societatea Americană a Arhitecţilor Peisagistici.
Park River Tanghe
Proiectul Institutului de Proiectări Turen din Beijing şi Şcolii de Arhitectură Peisagistică a fost dezvoltat pentru oraşul Qinhuangdao, provincia Hebei, China.
Iniţial, cea mai mare parte a parcului viitor pe malul râului a fost o gunoişte imensă cu mahalale şi instalaţii abandonate de irigare. Designerul Yu Kongjian şi colegii săi au dezvoltat un proiect, în care au încercat, în limita posibilităţilor, să păstreze albia naturală cu o vegetaţie bogată şi diversă a zonei. În loc de trotuare de beton şi paturi de flori ornamentale, în designul lor figurează panglica roşie de oţel de o lungime aproximativ de 500 de metri, care se întinde de-a lungul coastei întregi, şi în timp de noapte aceasta este, de asemenea, iluminată din interior. Scopul designerilor a fost de a oferi locuitorilor un loc pentru alergări, pescuit şi înot - cu interferenţe minime în peisajul natural. Panglica roşie, răsucită ca un şarpe de-a lungul trotuarelor din scândură, a oferit posibilitatea de a ajunge la apă din orice loc al parcului.
Panglica roşie nu împiedică fluxul normal al vietii sălbatice - în diferite părţi ale bandei pentru animale au fost construite treceri speciale. Peste tot în parc continuă să crească şi să înflorească specii indigene de floră, inclusiv iarba "coada lupului." Alte specii de plante sunt special cultivate pentru a se încadra organic în structura de oţel a Panglicii Roşii.
Oare nu este un exemplu de urmat?
HtO Park
Un alt exemplu de transformare a coastei abandonate în parc.
Ideea proiectului HtO Park aparţine Janet Rosenberg Assosiates, Claude Cormier Paysagistes Architectes şi Hariri Pontarini Acrhitects. Locul realizării proiectului - Toronto, Ontario, Canada.
În anii 1800 cheiul Toronto a fost locul de dezvoltare industrială intensivă, deoarece acest teren a fost foarte convenabil pentru transportarea mărfurilor direct la Lacul Ontario. Însă cu creşterea populaţiei, preţuri la imobile în inima oraşului au crescut foarte mult. Fabrici, uzine treptat, s-au mutat pe terenuri mai ieftine, lăsând în urmă un cimitir întreg de clădiri industriale contaminate. Locaţia izolată a cheiului speria investitorii potenţiali. Ca urmare, terenuri valoroase rămâneau inactive.
Pentru a restabili litoralul şi a curăţi zona industrială poluată, administraţia oraşului Toronto a decis să creeze HtO parc. Deschis în iunie 2007, zona de parc de aproximativ 2,4 hectare (şase acri), acum este acoperită cu plaje de nisip, pajişti ierboase cu poteci pavate şi trotuare din lemn de-a lungul malului lacului Ontario. Întreaga coastă a fost acoperită cu un strat gros de rocă pură, iar solul poluat a rămas intact. Această metodă de restabilire a permis de a crea un teren de pământ, adecvat pentru utilizare în calitate de parc, care nu prezintă o ameninţare pentru sănătatea vizitătorilor lui.
Iarba verde luxuriantă şi copacii sunt irigaţi cu apa din lac, ci nu cu apa potabilă a oraşului. Această strategie de conservare a apei permite oraşului de a economisi mii de dolari pe an.
Căi multiple de parc sunt realizate din materialul poros, ce permite apei de ploaie să pătrundă în sol. Această metodă eficientă de reglare a apei pluviale ajută la rezolvarea problemelor legate de inundaţii rapide şi de poluarea apei. Pentru a restaura distrugerea parţială a ecosistemului lacului, în parc au fost prevăzute noi habitate pentru peşti - de-a lungul marginii apei şi în jurul Golfului. Un mod ieftin, dar eficient de realizare a acestui obiectiv sunt recife artificiale din beton reciclat.
În timp de vară oamenii se adună pe plajă pentru a realiza o oportunitate rară de a se bronza la soare într-un cadru urban. Atragerea oamenilor în parcul acvatic HtO, de asemenea, a ajutat la dezvoltarea economică a zonelor adiacente. Chiar şi în lunile reci de iarnă parcul continuă să atragă oameni, care doresc să scape de agitaţia megapolisului. Astfel, adaptat pentru o odihnă în condiţii meteorologice diferite, HtO Park se mândreşte cu un flux continuu de localnici şi turişti în fiecare zi pe parcursul anului.