Expertiza ceaiului verde în pliculețe – de la apă colorată pînă la prospeţime parfumată
Deja 4000 de ani în urmă chinezii ştiau că ceaiul verde revigorează, conferă putere şi are proprietăți curative. Din China ceaiul verde s-a răspîndit în Japonia, India, şi doar apoi în Europa. Acum, majoritatea dintre noi beau ceai – fie verde, negru, alb sau roșu – în pliculețe. Cu toate acestea, în aceste ambalaje nu întotdeauna poate fi găsit ceai de calitate. Calitatea ceaiului în pliculețe, după cum informează publicaţia Delfi, variază, dar în cea mai mare parte este foarte joasă. Au fost testate cîteva soiuri de ceai: ceai verde Saga, ceai verde Lipton, Pickwick Green Tea, Darjeeling Green Tea, Basilur Grean Tea, Twining Green Tea&Mint, Tetley! Classic Green Tea, ceaiul verde Rimi și Greenfield green tea.
1. Saga
Prima impresie este cea mai puternică. Şi această impresie este stricată de ambalajul foarte ieftin. Ceaiul este fără gust şi fără miros, iar plicul este fără ață.
2. Lipton Green Tea
Ceaiul are o aromă dulce si florală, ceea ce nu se referă și la gust care este destul de slab şi nu are prospeţimea caracteristică ceaiurilor vezi – mai degrabă este amărui. Ceaşca de acest ceai verde nu provoacă senzația de uşurinţă.
3. Pickwick Green Tea
Este prezentă o aromă ușoară şi gust floral. Ceaiul este pentru cei care preferă apa colorată. Ambalajul este unul clasic, traditional.
4. Darjeeling Green Tea
Ceaiul este din cea mai renumită din India, dar simplul fapt că este vorba despre pliculețe de ceai, afectează în mod negativ calitatea. Ambalajul calitativ, o aromă delicata, dar gustul e plictisitor şi plat.
5. Basilur Green Tea
Ceaiul este din categoria celor scumpe, de o culoare galbenă plăcută și gust de mentă. Trebuie recunoscut faptul că mirosul este puternic şi chiar răcoritor. Gustul este, de asemenea, răcoritor, dar monoton.
6. Twining Green Tea&Mint
Un amestec de ceai verde și de mentă. Culoarea - maro închis, intens. Dacă miroși ceaiul, se simte o aromă chimică puternică de mentă, cum ar fi guma de mestecat Orbit. Gustul este dominat de amărăciune.
7. Tetley! Classic Green Tea
O aromă plăcută, calmantă, dar, din păcate, înşelătoare. Miroase plăcut doar ambalajul - după prima înghițitură aroma dispare. Acest ceai nu merită să vă pierdeți timpul cu el.
8. Rimi roheline tee
Ceai de calitate foarte proastă într-un pachet ieftin. Cel mai plăcut este să torni acest ceai în chiuvetă. Este doar o apă maro.
9. Greenfield green tea
La prima vedere pare a fi un produs de calitate – hîrtie groasă, ață mai lungă. Gustul este bun – moale și mătăsos. Aroma este, de asemenea, fascinantă. Acest ceai într-o anumită măsură calmează şi are propriul său caracter.
P.S. Cu toate acestea este mai bine să cumperi ceai mai scump într-un magazin de specialitate. Un ceai bun - este materie primă aleasă corect, temperatura apei corespunzătoare şi doza exactă de frunze de ceai. Ceaiul necalitativ îți strică dispoziția, iar cel bun aduce plăcere. Lasă pliculeţul de ceai pe raft.
Sursa: moldovenii.md