ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Fagus sylvatica

Știam că fagul de pădure (Fagus silvatica) are forme cu sezonul timpuriu și tardiv de creștere. Chiar și printre răsadurile mele o jumătate avea deja frunze, iar a doua jumătate avea muguri umflați.

Astăzi am atras atenția că printre câteva zeci de plante din soiul ”Red obelisk” cu frunze plin-floare și lăstari tineri, o plantă începuseră abia să crească, iar alta avea muguri abia umflați. Însă după examinare am constatat că ambele erau absolut sănătoase.

Grădinarii curioși o să înțeleagă despre ce merge vorba...

Despre fag

Trunchiurile cilindrice, scoarţa lor netedă, cenuşie… fagi acoperind versanți ai zonelor de munte… Fagul (Fagus sylvatica) poate depăşi 40 de metri înălţime, diametru de peste 1,5 metri, şi o vârstă de 300 de ani, excepţional putând să trăiască şi 500 de ani, 5 secole, jumătate de mileniu… În jurul fagilor se derulează o întreagă poveste, în care actorii sunt urşi şi lupi, cerbi şi mistreţi, bufniţe şi sturzi, ori cerambicide (croitori), frumoase coleoptere dependente de lemnul din pădure.

Deoarece fagul se înrădăcinează bine în solul mai gros, iar rădăcinile exemplarelor învecinate se întrepătrund, el rezistă mult mai bine la forţa vânturilor, comparativ cu molidul. Înălţimea medie a arborilor în făgete este de 22-25 m iar acoperirea cu Fagus sylvatica este de cca 80-90%. Fructul fagului, jirul, se maturează şi cade din arbori în lunile de toamnă, prin octombrie; este protejat de o cupă cu ghimpi, colorată roşcat-cafeniu. Producţia de jir a fagilor este impredictibilă, uneori această hrană pentru diverse animale (mistreţi…) fiind disponibilă în cantităţi de neconsumat, în alţi ani instalându-se o lipsă totală. În anii cu bună fructificaţie, în general odată la 4-6 ani, jirul neconsumat de animale are posibilitatea de a produce puieţi de fag, garantând “completarea” locurilor unde arborii bătrâni au fost doborâţi de vreme. S-a constatat că puieţii de fag sunt sensibili la ger, iar regenerarea pădurii se face doar dacă există destule exemplare care să schimbe microclimatul terenului respectiv, asigurând ‘protecţie’ exemplarelor tinere.

Бук лесной – некоторые особенности высадки

Бук лесной – некоторые особенности высадки

 

Sursa: peterlengyel.wordpress.com

ABONAȚI-VĂ
Luni, 05 octombrie 2015 9:00
Vizualizări: 3533

Citiţi de asemenea

В прошедший уик-энд, 31 мая, в природно-культурном заповеднике Старый Орхей, в селе Бутучены, в теплой атмосфере незабыв...
207
Celebrul medic olandez Cornelius Moerman, care și-a dedicat decenii întregi studiului și tratării cancerului (a decedat ...
396
Mulți grădinari au încercat să înrădăcineze butași în apă. La prima vedere — metoda pare simplă și comodă. Dar succesul ...
265
Astronomii de la Academia Chineză de Științe din Nanjing au descoperit un fenomen neobișnuit în inima galaxiei noastre —...
368