MOLDOVENII.MD

Fapte incredibile despre hipopotam!

Hipopotamul: transpiră „sânge”, vânează crocodili și nu știe să înoate. Secretele întunecate ale unui animal bine cunoscut.

În opinia mea modestă, ca fotograf care de doi ani filmează fără pauză în Africa, cele mai periculoase animale de aici nu sunt prădătorii sângeroși, ci unele ierbivore. Iar unul dintre locurile de top în această listă îl ocupă hipopotamii. Conform celor mai prudente estimări, pe conștiința lor sunt aproximativ 500 de decese anual. Și acestea sunt doar cazurile documentate. Biologii africani sugerează discret că cifra reală ar putea fi de două-trei ori mai mare: majoritatea incidentelor au loc în sate izolate, în timpul pescuitului sau al traversării râurilor, iar în statistici ajunge doar o mică parte.

Acestea sunt, probabil, cele mai greșit înțelese animale din Africa. Arată ca niște butoaie grase și moi pe picioare, trăiesc în apă, mormăie, sforăie și par că nu fac nimic. Dar cu cât afli mai multe despre hipopotami, cu atât îți devine mai clar: nu sunt „grăsuți”. Sunt tancuri semi-amfibii cu un set foarte ciudat de superputeri.

Să începem cu faptul că aceste animale sunt practic acoperite de „sânge”. Întregul lor corp este acoperit de o peliculă roșiatică. În popor, este numită transpirație. Dar, de fapt, hipopotamii nu transpiră deloc. Ceea ce se prelinge pe pielea lor este hiposudorofor și norihiposudorofor — două secreții pigmentate. Această combinație funcționează simultan ca protecție solară, agent hidratant și unguent antibacterian. Un lucru util când îți petreci întreaga viață sub soarele arzător — un tratament SPA integrat direct în piele.

Din această cauză a apărut și mitul „laptelui roz”. Vizual, laptele hipopotamilor chiar poate avea o nuanță roz. Însă culoarea neobișnuită nu îi oferă proprietăți speciale — pur și simplu secreția roșie îl colorează uneori dacă femela este foarte „unsă”.

Urmează ceva și mai interesant. Hipopotamii nu știu să înoate. Deloc. Țesutul lor osos este de tip pachyostosis — oase atât de grele și dense încât sunt mai apropiate de cele ale elefanților decât de cele ale vacilor. În apă, ele se scufundă ca pietrele! Pieile groase și masa musculară (aproximativ 90%) nu adaugă nici ele flotabilitate.

Așa că, sub apă, hipopotamul nu înoată — merge pe fund, se împinge ca de o trambulină și alunecă înainte prin inerție, ca un dirijabil subacvatic lent. Este singurul mamifer mare care trăiește în apă, dar nu poate pluti la suprafața ei. Cu toate acestea, în lacuri, mlaștini și râuri, colosul face totul: se odihnește, mănâncă, doarme, naște și se ceartă.

Tragedia începe atunci când apa dispare. Atunci turma este obligată să plece în căutarea unui nou bazin. Iar distanțele pot fi mari – sunt documentate cazuri în care hipopotamii au mers până la 30 km în căutarea apei.

Turiștii sunt adesea uimiți să vadă un hipopotam plimbându-se liniștit prin savana uscată. Mai ales în Nyerere (Parcul Național din Tanzania), unde există numeroase corpuri de apă sezoniere: o lună — lac, luna următoare — praf. Iar hipopotamii trebuie să migreze constant. Ca să nu ardă, stau la umbră sau se deplasează noaptea. Dar aceste „plimbări” nu sunt deloc relaxante — sunt mutări tensionate.

Motivul: hipopotamii sunt extrem de teritoriali — au nevoie de puțină apă, puțină nămol și mult spațiu personal. Pentru încălcarea acestuia, pot ucide cu ușurință alte animale, alergă cu 35 km/h, răcnesc mai tare decât o motocicletă, pot răsturna o barcă ca pe un pahar de hârtie și totuși arată ca niște drăgălași zâmbitori.

Există doar o singură ființă, în afară de semenii lor, pe care hipopotamul o tolerează cât de cât — crocodilii. Relația lor este o poveste aparte. Bazinele sunt „împărțite” tacit: reptilele vânează, hipopotamii conduc. Totul se rezumă la echilibrul forțelor: crocodilii mănâncă tot ce se mișcă, dar nu atacă hipopotamii adulți — prea periculos. Un hipopotam adult poate rupe un crocodil în două sau îl poate străpunge cu colții ca pe o frigăruie.

Dar acest armistițiu se rupe foarte ușor. Dacă un crocodil capturează un pui gras — hipopotamii nu vor ierta asta. Studiile din Zambia arată că până la 30% din mortalitatea tinerilor crocodili este cauzată de hipopotami.

Apropo, și hipopotamii pot gusta carne. Când viața merge prost: apă puțină, stres mult, lipsă de minerale, sau cineva enervează pe cineva, hipopotamul poate mânca hoituri, poate alunga leii de la cadavre, mușca antilope, vâna crocodili tineri și chiar practica canibalismul. Sistemul lor digestiv este însă complet erbivor: stomac tricameral, neadaptat la carne, iar aceasta le face mai mult rău decât bine. Dar faptul rămâne fapt.

Dieta lor erbivoră stă însă la baza ecosistemelor africane. Hipopotamii fertilizează apele, creează poteci, modelează micropeisaje. „Ieșirile” lor zilnice către uscat formează coridoare folosite apoi de toate animalele — de la mistreți până la leoparzi. Iar „depozitele” lor fecale modifică compoziția chimică a apei și chiar distribuția peștilor. Oamenii de știință remarcă faptul că hipopotamii schimbă cursurile râurilor mici, formează bălți și influențează direct peisajul.

Desigur, a trăi lângă un bazin cu hipopotami este o experiență aparte. Pe lângă faptul că sunt agresivi și uriași, mai și urlă constant — sunt foarte vorbăreți. Iar „vocea” lor poate ajunge la 115 dB — ca și cum ai sta lângă o boxă la apogeul unei discoteci.

Și mai uimitor: vocalizează atât în aer, cât și sub apă. Biologii au descoperit că folosesc un sistem de comunicare „cu două canale”. De aceea, lângă un lac cu hipopotami ai impresia că cineva a aruncat un subwoofer în apă.

Dintre particularitățile lor sociale: studiile din Africa de Est arată că „turmele” lor nu sunt turme reale, ci grupări temporare, cu foarte puține legături sociale reale, în afară de haremul masculului dominant. Totuși, femelele uneori formează „creșe”, unde mai multe hipopotamițe au grijă împreună de pui.

În centrele de reabilitare precum Thula Thula (Africa de Sud) sunt documentate cazuri uimitoare: hipopotamii orfani, după eliberare, își creează teritorii, recunosc „cunoștințele” vechi și se adaptează la fel de bine ca cei crescuți în sălbăticie.

Iubesc hipopotamii pentru combinația lor de absurditate și măreție. Sunt animale care nu știu să înoate, dar trăiesc în apă. Nu mănâncă carne, dar uneori mănâncă. Nu par rapide, dar sunt mai rapide decât orice jeep care se apropie prea mult. Și da — uneori merg prin savană în plină zi, prefăcându-se că totul este absolut normal. Asta e Africa!

Autor: Varvara Dronova
Editor: Elizaveta Isaieva