Fedor Lazutin. Şcoala de Permacultură în Kenya. Povestea fondatorului Peter (Partea 1)

Peter este un tânăr african zâmbitor, care a crescut într-o familie foarte săracă de fermieri, şi ştie din prima mână despre sărăcia şi foametea. Tatăl său a visat ca Piter să facă studiile superioare, iar mama, ca el să rămână un ţăran simplu. Piter a îmbinat una cu alta, devenind un savant agrarian , profund îngrijorat de soarta ţării şi a poporului.

Ne-am întâlnit şi am devenit prieteni în Germania, aşezarea ecologică "Ziben Linden", unde Piter a venit să studieze experienţa construirii unei comunităţii durabile.

- Întrebarea principală: de ce în Africa oamenii mor de foame? Care este cauza unei astfel de penurii catastrofale a alimentelor?

- În ţara mea, Kenya, sunt multe motivele pentru această situaţie. Unul din ele - politica guvernului nostru. Acesta susţine doar firmele agricole foarte mari, care produc mărfuri pentru export. Cafea, flori, legume proaspete. Nu există nici un fel de programe de sprijinire şi de dezvoltare a fermelor mici, care, în realitate, hrănesc populaţia din ţară.

- Ce se înţelege sub sprijin?

- De exemplu, formarea fermierilor, aprovizionarea cu seminţe locale bune şi aşa mai departe.

- Oare agricultorii au nevoie de instruire?

- Da, ei au nevoie de cunoştinţe, şi statul ar putea veni în ajutor în acest sens, deoarece are cele mai bune oportunităţi.

- Şi totuşi, eu nu înţeleg ce se întâmplă. Doar trebuie să existe o tradiţie, fermierii din generaţie în generaţie au fost implicaţi în cultivarea producţiei agricole?

- Da, este o poveste cu adevărat ciudată. În toate timpurile, oamenii au primit cunoştinţe de la părinţii şi bunicii lor, dar acum cei care au păstrat aceste cunoştinţe aproape toţi au plecat.

- De ce?

- Pentru că acum tinerii primesc cunoştinţe în şcolile agricole speciale, care predau metode moderne. Şi când ei se întorc la fermele lor, ei încep să aplice îngrăşăminte şi pesticide, uitând modul în care agricultura a fost efectuată mai înainte. Şi anume, metodele de creştere a plantelor şi de stocare a seminţelor, de compostare şi aşa mai departe. Iar aceste lucruri în şcolile de azi, nimeni nu învaţă.

Fermierii întotdeauna au avut rezervele lor de sămânţă şi au fost implicaţi în selecţia, adică, alegeau seminţe de la cele mai bune plante, la maxim adaptate la condiţiile locale. Şi foloseau o serie de metode pentru a menţine fertilitatea solului. Toate aceasta alcătuiau bază pentru stabilitate în ceea ce priveşte aprovizionarea ţării cu alimente.

Însă în şcolile agricole moderne se face agitaţie în favoarea unei renunţări complete la metode vechi şi trecerii la monocultură, deoarece este mai uşoară şi mai profitabilă. Dar problema rezidă în faptul că tehnologiile agricole moderne nu oferă stabilitate. De exemplu, porumb, care este baza alimentaţiei noastre. Agricultorii selectau cele mai bune ştiulete, mari şi sănătoase, şi le atârnau sub acoperişul bucătăriei în care de la vatră se ridica aerul cald, amestecat cu fum, care le usca şi le conserva, protejând de dăunarea insectelor.

Dar această tradiţie a fost uitată. Acum noi cumpărăm seminţe de aceleaşi porumb, dar de soiuri, care necesită utilizarea îngrăşămintelor şi pesticidelor. Deseori randamentul lor este mai mare decât a soiurilor locale, dar ele sunt foarte sensibile la dăunători. În plus, aceste plante necesită mai multă apă.

- Cum aceste seminţe ajung la dvs.?

- Totul trece prin guvern. Deci, sunt organizaţii private care îşi promovează produsele şi tehnologiile prin intermediul guvernului.

- Internaţionale?

- Da, acestea sunt corporaţii internaţionale.

- În final totul se face de dragul profitului?

- Desigur. Astfel se creează o piaţă uriaşă pentru vânzarea îngrăşămintelor, pesticidelor, seminţelor şi diverselor accesorii. Guvernul cumpără seminţe pentru agricultori, dar aceste seminţe necesită îngrăşăminte pe care ţara noastră nu le produce. Acelaşi lucru se referă la pesticide. Cum putem vorbi despre siguranţa alimentară? Aceasta este una din cauzele foametei.

- Deci, pentru unele motive, tehnologiile agricole moderne nu aduc beneficii Kenyei?

- În primul rând, pesticidele sunt foarte scumpe. Majoritatea fermierilor, pur şi simplu, nu are bani să le cumpere. În al doilea rând, ele distrug solul, afectează negativ mediul înconjurător. De fapt, ele distrug activitatea şi nutriţia plantelor . Microorganisme din sol sunt responsabile pentru descompunerea reziduurilor de plante, precum şi pentru multe altele. Se întrerupe formarea humusului, suferă echilibrul acvatic, plantele se usucă. Ca urmare, fermierii deseori rămân fără roadă şi, prin urmare, fără alimente şi fără bani. Ei sunt nevoiţi să ia credite.

- Credite ...

- Da, pentru a cumpăra îngrăşăminte, ei iau împrumuturi. Şi dacă nu este nici o recoltă, atunci nu reuşesc să le întoarcă. Mulţi oameni ajung la stare de faliment, lăsând fermele lor, pleacă la oraş pentru câştig.

- Cine rămâne să lucreze pe teren?

- Uneori, femeile încearcă să crească ceva ca să-şi hrănească copiii. Bărbaţilor în oraş nu le este întotdeauna posibil să facă o sumă suficientă de bani. Adevărul e că în multe familii cresc câte şapte sau chiar zece copii.

- Da ... (Tăcere lungă). Dar dumneavoastră aţi menţionat firme agricole mari. Ele funcţionează cu succes?

- Da. Guvernul din Kenya are nevoie de valută şi, prin urmare, de export - vânzarea produselor în străinătate. De exemplu, a cafelii. Avem plantaţii imense de cafea. O altă afacere profitabilă – creşterea florilor vii. Ele sunt importate în Olanda, şi de acolo - în toată lumea.

- Sunt ferme mari?

- Da, foarte mari. Dar unii fermieri mici, văzând că acest lucru face bani, încep să crească flori. Cu toate acestea, piaţa este foarte instabilă şi, uneori, ei rămân în general fără profit. Şi atunci familiile îndură foame.

- Deci, foametea în Kenya nu este o raritate?

- Chiar acum, în Kenya, este o foamete foarte mare. De alimente au nevoie trei milioane de oameni. Iar produsele disponibile vin numai din străinătate. Dar există şi o altă problemă - refugiaţii.

- De unde?

- Din Somalia, Sudan, Etiopia. Pretutindeni,unde este instabil.