Fiecare copac e un disc compact, ce păstrează sute de ani de informație (VIDEO)
Savanții demonstrează să copacii pot memoriza informația. Iar dacă e așa, atunci ne rămîne doar să o descoperim. Se spune că în timpurile străvechi trăiau oameni, ce știau să citească informația din memoria arborilor, despre evenimentele ce aveau loc lîngă copac. Sună misterios, dar haideți să ne clarificăm mai detaliat …
„Puțini știu că strămoșii noștri venerau STEJARUL, ca un arbore sfînt și de obicei, rușii se adunau lîngă stejarul sfînt pentru a asculta cuvîntările învățătorilor spirituali, care le aduceau oamenilor iluminare timp de sute de mii de ani. Doar cu venirea religiei elene pe teritoriul rușilor, crîngurile de stejari erau tăiate nemilos și doar în locurile mai dosite, unul dintre care a fost mult timp nordul rus – Lokomorie, acești copaci sfinți pentru ruși mai puteau fi găsiți.
Stejarul nu a fost ales întîmplător drept arbore sacru. Mulți știu că stejarii pot trăi peste o mie de ani. Anume acest fapt a și fost motivul pentru care rușii au ales stejarul drept copac sfînt.
Ce legătură are durata vieții arborelui? – va întreba cineva
Cea mai directă! Este vorba despre faptul că copacul păstrează informația despre evenimentele ce aveau loc în nemijlocita apropiere de locul unde crește. De aceea, omul care poate citi această informație de pe calculatorul viu are posibilitatea de a călători în trecut și de a reproduce în prezent amintirile stejarului antic. Nu doar să citească, dar și să scrie pe un asemenea suport natural orice informație, orice mesaj pentru viitoarele generații și acestea le primeau.
Acordîndu-se la orice inel anual al stejarului, acești oameni puteau reproduce cu exactitate de un an și chiar zi informația transmisă din trecut. Despre aceste „calculatoare vii” știau și dușmanii. De aceea, ei de rînd cu cărțile vechi distrugeau anume crîngurile de stejari”…
Faptul că copacii nu au ochi, mîini și picioare nu-i face mai puțin vii, ei pot simți, pot avea energetică și pot influența organismele din jur, inclusiv omul. Acest lucru îl știau foarte bine strămoșii noștri, iar noi, restabilind cunoștințele pierdute, ne putem ameliora sănătatea.
Cei mai mulți dintre oameni nici nu bănuiesc că practic toți copacii (cu excepția plopului, arinului și liliacului sălbatic) au proprietăți curative, iar pentru asta este suficient să ne lipim de tulpina lor! Copacii tratează psihicul, stimulează activitatea inimii, impulsionează schimbul de substanțe, înlătură durerile de cap, reduc consecințele stresului… Poate de aceea ne place să ne plimbăm prin pădure (parc), să auzim sunetele ei, să inspirăm mirosurile. Mulți se simt în pădure cu totul alți oameni.
Cum trebuie efectuată dendroterapia?
Întotdeauna trebuie să comunicați cu copacul singuri, fără grabă, sincer. Dacă omul nu are încredere în copac – mai bine să nu se apropie. Arborele știe exact toate gîndurile și sentimentele noastre.
În cazul unor afecțiuni, omul trebuie să ia energetica copacului. Pentru asta există copaci-donatori (energetica lor este considerată pozitivă): stejarul, mesteacănul, pinul, salcîmul, arțarul, scorușul, castanul, frasinul, teiul. Pentru a prelua energia de la copac, trebuie să vă apropiați la o distanță de 40-60 cm, să vă întoarceți cu spatele la el și să cereți ajutor în gînd. Apoi, relaxîndu-vă, să vă închipuiți cum un val cald trece încet prin corm de sus în jos. Totodată, trebuie să respirați conform schemei: inspirați (4-8 sec), rețineți respirația (4 secunde) – expirați (4-8 secunde).
Sînt afecțiuni cînd, dimpotrivă, trebuie să cedați energetica negativă. Pentru asta există copaci-consumatori. Bioenergetica acestor copaci se consideră negativă. La acești arbori se referă: plopul tremurător, plopul, molidul, bradul, ienupărul, cireșul, salcia, arinul. Pentru a ceda energia negativă trebuie să vă apropiați de copac la o distanță de 20 de cm, să stați cu fața la el și să vă adresați în gînd după ajutor. Apoi, relaxîndu-vă, să vă închipuiți cum un val cald trece încet prin corm de sus în jos. Totodată, trebuie să respirați conform schemei: inspirați (4-8 sec), rețineți respirația (4 secunde) – expirați (4-8 secunde).
Cum să alegem copacii pentru dendroterapie?
Stejarul. Acest arbore este un generator de energie pozitivă și contribuie la ameliorarea activității creierului. Stejarul este de asemenea un remediu antistres, impulsionează circulația sîngelui și reduce perioada de convalescență, plimbarea prin crîngurile de stejari normalizează tensiunea arterială la bolnavii de hipertensiune.
Mesteacănul – unul dintre cei mai venerați copaci la slavi. Mesteacănul poate prelua orice boală de la om. El este sursa de energie vitală, ajută în cazul grupei și guturaiului, concentrează puterea și atenția. Acest copac ionizează perfect aerul.
Zada tratează afecțiunile neurologice, mai ales însoțite de accese de melancolie și depresie. Ea ajută să vedeți părțile bune ale vieții. Apropo, în casele din lemn de zadă se recomandă să locuiască oamenilor cu afecțiuni ale căilor respiratorii, bronșită, astm, etc.
Pinul, fagul, mărul, teiul, frasinul sporesc tonusul general și rezistența organismului, elimină oboseala, consecințele stresului. Aflărea omului într-un crîng de pini îl poate scăpa de tuse și nas înfundat.
Plopul tremurător, salcia și plopul calmează, limpezesc gîndurile, oferă claritate viitorului. Dar bui trebuie să exagerați cu utilizarea proprietăților lor benefice, deoarece arborii posedă proprietăți vampirice puternice, sugînd energia în cazul contactelor îndelungate.
Dendroterapia trebuie aplicată sau dimineața devreme, sau de la 16 pînă la 18, dar nu mai tîrziu de 2-3 ore înainte de somn, pentru a nu-l perturba.
Trebuie de ținut cont că iarna potențialul energetic scade cu 50-70% la copacii foioși și cu 15-25% la conifere.