Flora rezervației științifice Codrii
În anul 1971, pe baza părţii de sud a Ocolului Silvic Lozova, a fondului forestier Străşeni, în pădurile căruia regimul de rezervaţie a fost stabilit în anul 1958, a fost creată Rezervaţia Silvică de Stat „Codrii", suprafaţa căreia constituia iniţial 2,7 mii de hectare. Acest teritoriu, includea doar macropanta sudică a bazinului rîului Botna şi nu putea reflecta pe deplin caracteristicile tipice ale configuraţiei geografice a Moldovei Centrale, iar pădurile rezervaţiei nu puteau servi, pe deplin, drept model al ecosistemelor forestiere ale Codrilor. De aceea, în anul 1975 în componenţa rezervaţiei a fost transferată şi partea de nord a Ocolului Silvic Lozova. Astfel suprafața totală a rezervaţiei s-a extins pînă la 5177 ha, iar suprafața ocupată de păduri ‒ pînă la 5004 ha. Codrii au devenit prima Rezervație Ştiințifică a Moldovei.
Teritoriul rezervaţiei constituie un masiv forestier unic. La sud, vest și nord este înconjurată de terenuri agricole, la nord-est se mărgineşte cu pădurile Fondului Forestier Străşeni. A început crearea unei zone de control şi supraveghere, dar lucrările aşa şi nu au fost finalizate. Administraţia rezervaţiei este situată la 5 km de satul Lozova a raionului Străşeni. În clădirea principală a administraţiei a fost deschis muzeul rezervației, există şi un mic hotel pentru cercetători și vizitatori, sală de conferințe. În apropiere de clădirea administraţiei se află o staţie metrologică. Aici sînt mai multe iazuri foarte pitoreşti, de-a lungul malurilor cărora au fost amenajate zone de odihnă pentru angajați și turişti.
Caracteristicile tipice ale reliefului de podiș crestat, cu aspect deluros ale Podişului Central Moldovenesc sînt clar conturate pe teritoriul rezervaţiei. Panta medie e de 12-15°, unele stînci ajungînd şi pînă la 25-40°. Procesele erozive intense au avut loc paralel cu alunecările de teren și au cauzat formarea pantelor concave, aşa-numitelor „circuri de alunecare" (hîrtoapelor) şi a cumpenelor de apă.
Diapazonul altitudinilor absolute în rezervaţie ajunge pînă la 250 m. Cel mai înalt punct de pe teritoriu se află la cumpăna de ape a bazinelor rîurilor Cogîlnic şi Bîc, altitudinea fiind de 382,5 m, deasupra nivelului mării. În valea pîrîiaşului Bucovăţ, afluentului de dreapta al rîului Bîc, care izvorăşte din pădurile rezervaţiei, se află cel mai de jos punct, înălțimea căruia e un pic mai mare de 130 m. Cumpăna de ape dintre rîurile Botna şi Bîc împarte teritoriul rezervaţiei în două părţi aproximativ egale ca suprafaţă.
Potrivit observaţiilor meteorologice realizate mulţi ani la rînd, în mediu, anual, cad precipitații în mărime de 446 mm. Acestea predomină în perioada caldă (65,9% din totalul anual), de multe ori sub formă de ploi torenţiale cu temperaturi maxime pe întreaga durată a zilei. O cantitate semnificativă de umiditate provine din rouă, brumă, ceață. Temperatura medie anuală a aerului – 8, 7˚ C. Temperatura medie în ianuarie ‒ 4,4 ˚ C, minimul anual absolut ‒ 33˚C , temperatura medie a lunii iulie ‒ 20,2˚ C, maxima anuală absolută ‒ 40˚ C.
Învelișul solului se formează, în general, sub pădurile de foioase, care determină predominarea absolută aici a solurilor de tip forestier. Depunerile sarmatice cu componenţă diferită mecanică sau litologică sînt rocile care formează solurile de aici. În principal, este vorba de depozite calcaro-argiloase cu adîncimea de 100 m. În rezervaţie predomină solurile cenuşii molice şi solurile brune argiloiluviale (de pădure). O suprafaţă neînsemnată este ocupată de solurile aluviale, formate din luncile şi terasele apelor curgătoare de la fundul văilor, acoperite cu vegetație de luncă.
Flora plantelor vasculare ale rezervaţiei include mai mult de 40% din totalitatea speciilor florei Republicii Moldova. S-a constatat că pe teritoriul, comparativ mic al rezervaţiei, cresc 18 specii de licheni, macromicete, 69 de specii de briofite, 774 de specii de filum, ferigi și angiosperme (Geideman ş.a., 1979).
Circa 50 de specii de plante vasculare sînt rare pentru flora Moldovei. În Cartea Roşie au fost incluse următoarele specii: ceapa bulgărească (Nectaroscordum bulgaricum), căpşuniţa longifolie (Cephalanthera longifolia), căpşuniţa grandiflora (Cephalanthera damasonium), nemţişorul fisurat (Delphinium fissum), lopăţeaua (Lunaria rediviva), coroniștea elegantă (Coronilla elegans Panc), măzărichea neagră (Lathyrus nige), bumbăcarița (Eriophorum latifolium L). Unele specii rare cresc pe teritoriul Republicii Moldova numai în rezervație: mlăştiniţa (Epipactis palustris), poroinicul palustru (Orchis palustris), sunătoarea (Hypericum tetrapterum).
Relieful disecat, amplitudinea relativ mare a altitudinilor, pantele abrupte au dus la formarea diferitelor fitocenoze pe teritoriul rezervaţiei. Cele mai frecvente sînt dumbrăvile de goruni. Acestea ocupă aproximativ 40% din suprafața împădurită totală (1970 ha). Gorunii cresc între cumpenele apelor rîurilor nu foarte mari Cogîlnic, Botna și Bîc, precum şi pe versanţi cu expuneri diferite, la o altitudine de 180-380 m. Arboreturi pure gorunul practic nu formează, în preajma lui, crescînd mai întotdeauna, la primul nivel ‒ teiul argintiu, carpenul european, arţarul de Norvegia, cireşul, paltinul de munte. Cel de-al doilea nivel este format de jugastru. Lăstărişul este format din numeroşi arbuști: corn roşu, alun, clocotiş, corn alb (siberian). Învelişul de plante conţine un număr mare de specii. Din componenţa acestuia fac parte constant: rogozul de pădure, pirul, ghimbirul-sălbatic, aliorul ş.a.
Pădurile de stejar pedunculat ocupă în rezervaţie o suprafață relativ mică, de 541 de hectare. Ele sînt situate, de obicei, la o altitudine de 150-200 m, în partea de jos a versanților și în văile pîraielor. Baza primului nivel a acestor păduri este alcătuită din stejar pedunculat, pe lîngă acesta creşte aici carpenul, teiul cu frunza mică (pucios) şi cel argintiu, frasinul, cireşul, arţarul norvegian, pe locurile situate la altitudini mai mici ocazional poate fi întîlnit plopul tremurător. La frontiera de sus unde e răspîndit stejarul pedunculat, creşte și gorunul.
Pădurile de fagi europeni din rezervaţie ocupă o suprafață nesemnificativă, de doar 22 de hectare. Mici porțiuni a acestui tip de păduri se întîlnesc la altitudinea de 200-330 m, pe versanții de nord sau est, mai ales, în locurile deformate de alunecările de teren vechi şi pe pantele rîpilor abrupte, adînc împlîntate. Condiții favorabile pentru creșterea fagilor se creează aici din contul umidităţii sporite a solului.
Pădurile de fagi ale rezervaţiei au o mare importanţă pentru protecţia solului și apelor. În plus, ele prezintă, de asemenea, valoare ştiinţifică, deoarece se află la granița de est a arealului său, izolate de teritoriul de bază al răspîndirii fagului european. De aceea, toate pădurile de fag din Moldova sînt obiecte, care merită să fie protejate cu mare grijă.
411 ha din rezervaţie sînt ocupate de pădurile de carpen ‒ formaţii secundare care au apărut în rezultatul defrişărilor de pădure din trecut şi care au contribuit la înlocuirea stejarului și fagului cu carpenul care se caracterizează, la rîndul său, printr-o toleranţă mare pentru umbră, abundenţa rodirii şi capacitatea de a se înmulți pe cale vegetativă.
Pădurile cu predominarea frasinului european sînt derivate ale acelora de tei, frasin, stejar. Suprafaţa lor în rezervaţie este de 1881 ha. Toate acestea provin din lăstari. La primul nivel în afară de gorun, se mai întîlneşte teiul argintiu și arțarul norvegian. Cel de-al doilea nivel este format din arțari de cîmp şi carpeni.
Formaţii secundare sînt considerate, de asemenea, pădurile de tei argintiu, care ocupă în rezervaţie 50 de hectare. Ele au apărut ca urmare a tăierii în trecut a pădurilor de tei, frasin, stejar.
Aproximativ 350 de hectare sînt ocupate de pădurile artificiale. Începutul creării lor se referă la sfîrșitul anilor 20 ai secolului al XX-lea. Predomină culturile de stejar pedunculat ‒ 236 ha. Aceşti stejari se află pe 120 de sectoare cu suprafaţa de la 0,2 pînă la 11 de hectare. Cele mai răspîndite sînt plantaţiile mixte, în componenţa cărora în afară de stejar pedunculat în proporţii diferite, intră: frasinul european, teiul, arţarul norvegian şi alte specii.
184