ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Fundația Ecodava desfășoară un nou proiect dedicat rîului Bîc ©

Fundația ECODAVA a desfășurat primele trei întîlniri cu tinerii din bazinul rîului Bîc, în localitățile Temeleuți, Vălcineț și Sipoteni. Astfel, au avut loc întîlniri cu factorii de decizie din cadrul administrațiilor publice locale precum și administrațiile instituțiilor de învățămînt din aceste localități. De asemenea, la aceste instruiri au participat și tineri activi din zonă, care s-au arătat deschiși unor colaborări strînse pe viitor în domeniul ecologic, mai cu seamă în ceea ce ține de salvarea rîului Bîc.

În cadrul întrunirilor, Președintele Fundației pentru dezvoltare ecologică ECODAVA din Republica Moldova a prezentat proiectul „Dezvoltarea personalității tinerilor prin educația spiritului civic, formarea gîndirii ecologice. Aportul fiecăruia la restabilirea mediului înconjurător și dezvoltarea durabilă prin intermediul educației ecologice” care se desfășoară cu suportul financiar al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării prin intermediul programului de granturi pentru organizațiile de tineret.


Totodată, a fost prezentat un filmuleț despre starea actuală a rîului Bîc, realizat de către Fundația ECODAVA, care indică asupra multiplelor probleme în timp real și care necesită implicare rapidă în rezolvarea acestora.

De asemenea, în cadrul întrunirilor au fost abordate diverse prolbelem de mediu în plan local, care au repercusiuni aupra rîului Bîc, stabilindu-se unele planuri de acțiuni, în cadrul cărora, tinerii din localitățile menționate împreună cu Fundația ECODAVA vor încerca să le rezolve.

Participanții la întruniri au exprimat gratitudine Fundației ECODAVA și Ministerului Educației, Culturii și Cercetării pentru munca depusă în tot ceea ce ține de salvarea rîului Bîc, inclusiv prin educarea tinerilor și a societății în general în spiritul unui mediu ambiant curat și sănătos, precum și au exprimat disponibilitate pentru implicare maximă în realizarea acestui și altor proiecte de mediu în zonă.

Despre proiect:

Proiectul dat e orientat spre educarea tinerilor prin formarea unei gîndiri ecologice precum și studierea și minimizarea impactului omului asupra naturii ca rezultat a dezvoltării tehnologice și economice prin prisma studiului problemelor ecologice ale rîului Bîc. Astfel cum problemele ecologice ale rîurilor din Moldova sînt o consecință a educației fiecăruia din noi, sîntem ferm convinși asupra necesității de organizare a unui proces educațional pentru tineretul din Moldova orientat spre sporirea cunoștințelor dedicate tematicii ecologice și protecției mediului, influenței omului asupra mediului înconjurător.

Proiectul se va compune din mai multe acțiuni cu implicare a tinerilor din toate 4 raioane ale Republicii Moldova prin care trece albia rîului Bîc: Călăraș, Strășeni, mun. Chișinău, Anenii Noi, unde vor fi întrunite o serie de activități pentru tinerii din localitățile din zonă.

Pe parcursul proiectului tinerii voluntari vor dobîndi noi cunoștințe și abilități cu privire la situația reală a mediului în Moldova, practici și tehnici de prevenire a poluării răului, precum și forme și metode de a promova aceste cunoștințe în masă.

Proiectul va fi implementat în 36 localități (Temeleuți, Sipoteni, Vălcineț, Peticeni, Podul-Lung, Călărași, Tuzara, Bucovăț, Vorniceni, Strășeni, Cojușna, Trușeni, Vatra, Ghidighici, Chișinău, Bîc, Floreni, Sîngera, Chetrosu, Merenii Noi, Todirești, Chirca, Țînțăreni, Botnărești, Albinița, Socoleni, Ruseni, Cobusca Nouă, Anenii Noi, Beriozchi, Bulboaca, Roșcani, Pucoven, Calfa, Gura Bîcului, Varnița), împreună cu reprezentanți ai autorităților locale și tinerii din zona unde o echipa de formatori, și specialiști în domeniu vor petrece o informare teoretică a situației ecologice a rîurilor din țară cu analiza problemelor locale a rîului Bîc

Participanții la proiect vor fi implicați în activități practice și teoretice pe parcursul a 3 luni, iar în rezultatul acțiunilor ecologice locale va fi realizat un Forum Ecologic la Chișinău, în luna octombrie 2021.

Vineri, 06 august 2021
Vizualizări: 201

Citiţi de asemenea

Obiectul este situat în orașul turc Egil. Conform istoriei oficiale, se crede că Egil este "leagănul" multor civilizații...
53
1. Eu nu știu calea spre succes. Dar știu că calea către eșec este dorința de a mulțumi pe toată lumea.2. Nu există logi...
84
Cascada de centrale electrice de pe Nistru va distruge în totalitate acest rîu, deoarece el deja acum nu este foarte adî...
86
Autorul acestui articol este reputatul savant rus Valentin Catasonov, pronosticurile căruia privind situația cu pandemia...
80